Bursa de Valori Bucureşti a închis pe plus în ședința de joi, continuându-și linia ascendentă după căderile care au avut loc la nivel mondial din cauza epidemiei de coronavirus. Numai joi s-au înregistrat tranzacții de 11,5 milioane de euro, adică 55,71 miloane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Şantierului Naval Orşova, care s-au apreciat cu 12,5%, Sinteza (+12,38%) şi OMV Petrom (+8,58%).
Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Romcarbon (-4,39%), Antibiotice (-4,05%) şi Compa (-3,7%), arată Agerpres.
Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Fondul Proprietatea au generat schimburi de 20,92 milioane de lei, urmate de titlurile Romgaz, cu 9,07 milioane de lei, şi OMV Petrom, cu 6,28 milioane de lei.
Indicele principal BET s-a apreciat cu 1,66%, la 7.548,64 de puncte. BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat o creştere de 1,55%, în timp ce indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe plus cu 1,57%. Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat o apreciere de 0,98%.
Indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în creştere cu 0,03%, iar indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 3,60%.