O petrecere stradală în cartierul Itaewon, pe 29 octombrie 2022, s-a transformat într-o tragedie, după ce zeci de mii de tineri s-au înghesuit pe aleile înguste pentru a sărbători primul Halloween fără restricții COVID.

Echipa specială însărcinată cu ancheta a concluzionat că au existat deficienţe majore în organizarea evenimentului și probleme în gestionarea răspunsului la tragedie.

Autoritățile, inclusiv poliția, „nu au luat nicio măsură de securitate în avans sau pregătirile lor au fost insuficiente”, a declarat Sohn Je-han, care a condus ancheta, într-o conferință de presă.

„Nu a fost luată nicio măsură corespunzătoare, nici măcar după ce au fost primite apelurile de urgenţă. Aprecierea greșită a situației, întârzierea în schimbul de informații și lipsa de cooperare între agențiile conexe au contribuit la creşterea numărului de decese”, a adăugat Sohn.

Şase persoane au fost arestate în cadrul anchetei, printre care şi Lee Im-jae, fost comisar al poliţiei din Yongsan, responsabil de cartierul Itaewon, şi Park Hee-young, şeful districtului Yongsan, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Familiile îndoliate și parlamentarii opoziției au criticat ancheta poliției pentru că nu a dus la tragerea la răspundere a oficialilor de rang înalt.

Culisele scandalului de la Senat, unde Bolojan vrea reorganizare prin concedieri masive. „Puteau începe cu reducerea cheltuielilor senatorilor”
Recomandări
Culisele scandalului de la Senat, unde Bolojan vrea reorganizare prin concedieri masive. „Puteau începe cu reducerea cheltuielilor senatorilor”

Ministrul de interne a fost criticat dur în urma tragediei, mulți cerându-i demisia după ce a afirmat că mobilizarea unui număr mai mare de pompieri şi poliţişti nu ar fi împiedicat tragedia.

El s-a scuzat apoi în numeroase rânduri, în special faţă de familiile victimelor, însă nu şi-a prezentat demisia.

Foto: Profimedia

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

ivryernest   •   14.01.2023, 02:56

Și eu care credeam că oamenii se înghesuiau să treacă în Coreea de Nord...

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Însărcinată în luna a 8-a, la 47 de ani, Cristina Cioran a ajuns de urgență la spital. Diagnosticul medicilor a uimit-o! 'Nu aveam așa ceva!'
Unica.ro
Însărcinată în luna a 8-a, la 47 de ani, Cristina Cioran a ajuns de urgență la spital. Diagnosticul medicilor a uimit-o! 'Nu aveam așa ceva!'
Ce a răspuns Daciana Sârbu când a fost întrebată dacă a vrut să divorțeze de Victor Ponta, în cei 17 ani de căsnicie: "Am avut sentimentul că trec prin Iad, dar..."
Viva.ro
Ce a răspuns Daciana Sârbu când a fost întrebată dacă a vrut să divorțeze de Victor Ponta, în cei 17 ani de căsnicie: "Am avut sentimentul că trec prin Iad, dar..."
Victor Ponta a divorțat, iar secrete bine ascunse au ieșit acum la iveală. De ce l-a părăsit Daciana pe fostul premier. A apărut și dovada
Libertateapentrufemei.ro
Victor Ponta a divorțat, iar secrete bine ascunse au ieșit acum la iveală. De ce l-a părăsit Daciana pe fostul premier. A apărut și dovada
Singurele pensii care ar putea fi mărite în acest an. Anunțul momentului pentru milioane de pensionari
FANATIK.RO
Singurele pensii care ar putea fi mărite în acest an. Anunțul momentului pentru milioane de pensionari
Corina Caragea, dezamăgită de vacanța din Maldive. Cu ce probleme s-a confruntat prezentatoarea: „Țeapă mai mare ca această vacanță nu am luat.” FOTO
Elle.ro
Corina Caragea, dezamăgită de vacanța din Maldive. Cu ce probleme s-a confruntat prezentatoarea: „Țeapă mai mare ca această vacanță nu am luat.” FOTO
Ce s-a aflat despre Maria, fetița adoptată de Victor Ponta și Daciana Sârbu. 'Nu ne-am dorit un copil perfect'. Ce a povestit Daciana Sârbu despre copilul care le-a schimbat viața
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Maria, fetița adoptată de Victor Ponta și Daciana Sârbu. 'Nu ne-am dorit un copil perfect'. Ce a povestit Daciana Sârbu despre copilul care le-a schimbat viața
Poliţiştii dezvăluie tehnica prin care putem evita să fim păcăliţi de escroci la telefon
Observatornews.ro
Poliţiştii dezvăluie tehnica prin care putem evita să fim păcăliţi de escroci la telefon
Horoscop 23 ianuarie 2025. Berbecii vor avea parte de o zi surprinzătoare și generoasă în lecții de viață
HOROSCOP
Horoscop 23 ianuarie 2025. Berbecii vor avea parte de o zi surprinzătoare și generoasă în lecții de viață

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI