“Ne pregătim pentru un al doilea val, care ar putea lovi foarte puternic”, a avertizat prim-ministrul. Acesta a anunțat că autoritățile canadiene vor investi în achiziționarea de echipamente de protecţie şi teste de depistare pentru a “reacţiona rapid şi ferm dacă va exista o recrudescenţă în lunile care urmează”.
“Chiar dacă, desigur, suntem pe cale să redeschidem economia, va trebui să continuăm să luăm măsuri, să purtăm măşti atunci când nu putem păstra distanţa de doi metri, să fim precauţi la contactele cu ceilalţi”.
Justin Trudeau:
“Dacă nu dorim să renunţăm la tot progresul pe care l-am făcut în decursul ultimelor luni, va trebui să continuăm să fim vigilenţi chiar şi în această nouă fază a pandemiei”, a mai spus premierul canadian.
Autoritățile din provincia Quebec, unde s-au înregistrat peste jumătate dintre cele 103.000 de cazuri de coronavirus şi 8.600 de decese din Canada, urmează să anunţe, marţi, obligativitatea purtării măştilor de protecție în mijloacele de transport în comun, potrivit postului public Radio-Canada.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Însărcinată în luna a 8-a, la 47 de ani, Cristina Cioran a ajuns de urgență la spital. Diagnosticul medicilor a uimit-o! 'Nu aveam așa ceva!'
Viva.ro
Ce a răspuns Daciana Sârbu când a fost întrebată dacă a vrut să divorțeze de Victor Ponta, în cei 17 ani de căsnicie: "Am avut sentimentul că trec prin Iad, dar..."
Libertateapentrufemei.ro
Victor Ponta a divorțat, iar secrete bine ascunse au ieșit acum la iveală. De ce l-a părăsit Daciana pe fostul premier. A apărut și dovada
FANATIK.RO
Singurele pensii care ar putea fi mărite în acest an. Anunțul momentului pentru milioane de pensionari
Elle.ro
Corina Caragea, dezamăgită de vacanța din Maldive. Cu ce probleme s-a confruntat prezentatoarea: „Țeapă mai mare ca această vacanță nu am luat.” FOTO
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Maria, fetița adoptată de Victor Ponta și Daciana Sârbu. 'Nu ne-am dorit un copil perfect'. Ce a povestit Daciana Sârbu despre copilul care le-a schimbat viața
Observatornews.ro
Poliţiştii dezvăluie tehnica prin care putem evita să fim păcăliţi de escroci la telefon
HOROSCOP
Horoscop 23 ianuarie 2025. Berbecii vor avea parte de o zi surprinzătoare și generoasă în lecții de viață