Cei suspectați de trafic de droguri de mare risc au fost interceptați și prinși înainte ca drogurile să ajungă la destinație. Procurorii DIICOT au efectuat și percheziții la domiciliile celor doi traficanți de droguri, iar acasă la unul dintre ei, la Bolotești, a fost găsită inclusiv cocaină.
Anchetatorii au depistat zilele trecute, doi bărbați, de 26 și 33 de ani, care s-au întors din Spania, de unde ar fi procurat cinci kilograme de cannabis, droguri pe care le-ar fi trimis în țară printr-o firmă de transport internațional de mărfuri.
„La începutul lunii martie 2018, inculpaţii Ion Cătălin şi Popa Sergiu Paul împreună cu o altă persoană de sex feminin, s-au deplasat în Spania via Germania, ajungând în oraşul Roqueta del Mar în data de 06 martie 2018, toţi trei cazându-se într-un apartament de hotel rezervat anterior de către inculpatul Ion Cătălin. Scopul celor doi inculpaţi era de a se aproviziona cu cantităţi mari de cannabis pe care să-l introducă în ţară, după care să-l vândă în scopul obţinerii de profit”, susțin procurorii DIICOT.
Coletul a fost interceptat și ridicat din Deva, județul Hunedoara, de polițiști.
Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2017, cei în cauză ar fi introdus droguri în țară, pentru consum propriu și vânzare, iar la data de 20 martie , ar fi trimis din Spania către România, printr-o firmă de transport internațional de mărfuri, un pachet cu 5 kg. de cannabis.
„Cele trei persoane au stat în Spania până în data de 20 martie 2018, timp în care inculpaţii Ion Cătălin şi Popa Sergiu Paul au achiziţionat o cantitate de aproximativ 5 kilograme de cannabis contra sumei de 6000 de euro, cannabis-ul cumpărat ambalându-l în opt pachete şi pungi autosigilante peste care s-a aplicat un strat de materie vâscoasă probabil vaselină, toate aceste operaţiuni fiind efectuate în scopul de a nu fi descoperite la un eventual control vamal sau de orice altă natură”, susțin anchetatorii.
După ce i-au depistat pe cei în cauză, în colaborare cu polițiștii structurilor de combatere a criminalității organziate din Galați, București, Brăila, Hunedoara și Brașov și cu polițiști de la Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea, polițiștii au efectuat 7 percheziții domiciliare în județele Vrancea, Brașov și în București.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate un laptop, 4.000 de lei, 630 de euro, 3 telefoane mobile, un grinder metalic și 65,83 g. de cocaină. De asemenea, a fost dispusă aplicarea sechestrului asigurator asupra unui autoturism.
„Asupra inculpatului Popa Sergiu Paul şi a persoanei de sex feminin a fost descoperit un grinder metalic care conţinea o cantitate de aproximativ un gram de cannabis pe care aceştia l-au consumat după trecerea punctului de frontieră Nădlac, astfel încât la momentul depistării în trafic din interiorul autoturismului emana un puternic miros de cannabis”, au precizat procurorii DIICOT.
9 persoane au fost conduse la D.I.I.C.O.T – B.T. Vrancea, două dintre acestea fiind reținute pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic și consum illicit de droguri de risc și mare risc și introducere în țară de droguri de risc, urmând a fi prezentate Tribunalului Vrancea, cu propunere de arestare preventivă.
Citește și VIDEO/Migrația anotimpurilor dă peste cap recoltele românilor. Ce soluții avem pentru salvarea culturilor
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f1410c1d6a6b824dee352b8518912edc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d58fe1297aa93e77d8e2102a121fc909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d56edd2b3001dd003aeb8363fc62534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_af8bc36e6ec455f95861a8c8747aa862.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_7877dffd68aaed460571f43df62a0577.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
Monden
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_d5e3f8ab9426a389875bbd2e60fdaafd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_9ddd3380ffad68fb9ec328acd095a3a9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_44d867c5699b60885e9acc72bfea85aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_d4991ffd8bba1730aa76236911347d64.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2018/03/cannabis-trimis-prin-curier-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2018/03/cannabis-trimis-prin-curier-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c34be7f2948651005e925f46198f0cc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/gratar-1.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/asf-reguli-noi-pensii-pilon-iii-fara-90-retragere-bani.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/monica-barladeanu-2-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/madalin-ionescu-si-cristina-siscanu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_b346ce03f60e8279c7d460153c1a5d96.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/deputat-pnl-cristian-buican-primit-ordin-mobilizare-armata-daca-nu-ma-prezint-risc-inchisoare-e1776494446924.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ministru-florin-barbu-valiza-louis-vuitton-mii-euro-cadou-nu-cunosc-marca-e1776486308886.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cea-mai-sanatoasa-cereala-din-lume-pe-care-aproape-nimeni-nu-o-mananca-desi-este-buna-pentru-inima-si-oase-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/horoscop-18-aprilie-2026.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pacienti-sufocare-angioedem-dobandit-foto-envato.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/doctor-masora-talie-pacient.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tanar-copywriter-concediat-doua-ori-40-de-zile.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2015/04/pastele-blajinilor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/judecatoare-cornelia-olteanu-foto-arhiva-personala-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/benzinarie-romania-25-martie-2026-e1776490307525.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/metrou-bucuresti-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/dana-chera-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/vaccin-copil.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.