Președintele SUA comandă una dintre cele mai mari armate din lume, trimite trupe peste Ocean și aprobă operațiunile militare, precum cea în care a fost lichidat Osama Bin Laden, cel mai căutat terorist din lume, după atacurile din 11 septembrie 2001.

În schimb, doar Congresul poate să declare război. Președintele SUA conduce politica și diplomația externă, poate negocia acorduri internaționale majore, dar doar cu aprobarea Senatului.

Liderul de la Casa Albă nominalizează judecătorii Curții Supreme, care pot marca legislația americană timp de zeci de ani, însă Congresul poate bloca aceste nominalizări.

Totodată, președintele poate semna sau respinge legi și poate emite ordine de punere în aplicare, dar Curtea Supremă poate decide împotriva acțiunilor președintelui. În situații de criză, președintele poate să declare stare de urgență, dar Congresul și judecătorii se ocupă de supraveghere.

Există o limită superioară a puterii președintelui american: Congresul îl poate suspenda.

Video: Discursul victoriei lui Donald Trump.
Sursa: C-SPAN

Donald Trump, o figură marcantă în politica americană din ultimul deceniu, a devenit cel de-al 47-lea președinte al Statelor Unite, după ce a câștigat alegerile prezidențiale din SUA pentru a doua oară.

Anularea alegerilor prezidențiale din România, în presa de la Moscova: „Decizie luată după ce candidatul prorus câștigase primul tur, iar renumărarea voturilor îi confirmase victoria”
Recomandări
Anularea alegerilor prezidențiale din România, în presa de la Moscova: „Decizie luată după ce candidatul prorus câștigase primul tur, iar renumărarea voturilor îi confirmase victoria”

La momentul anunțului oficial al victoriei lui Donald Trump, acesta avea 276 de electori (51% din voturi), în timp ce Kamala Harris avea doar 223 de electori (47,4% din voturi).

TIME, una dintre cele mai prestigioase reviste din SUA, i-a dedicat coperta lui Donald Trump, în ziua în care republicanul a câștigat alegerile prezidențiale.

 

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

parpalache   •   07.11.2024, 19:30

Deci nu poate face nimic fara Congres!Iar Congresul este un „kibuț” sionist!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Soldații nord-coreeni nu pot lupta împotriva trupelor ucrainene dintr-un motiv incredibil. De ce Rusia nu se poate baza pe ei
Știrileprotv.ro
Soldații nord-coreeni nu pot lupta împotriva trupelor ucrainene dintr-un motiv incredibil. De ce Rusia nu se poate baza pe ei
Detalii uluitoare despre Bogdan Peșchir, donatorul secret al lui Călin Georgescu. Ce s-a întâmplat la o „paranghelie online”, care a durat patru ore
Viva.ro
Detalii uluitoare despre Bogdan Peșchir, donatorul secret al lui Călin Georgescu. Ce s-a întâmplat la o „paranghelie online”, care a durat patru ore
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Unde trebuie să pui mușcatele ca să înflorească spectaculos. Secretul unui florar cu experiență
FANATIK.RO
Unde trebuie să pui mușcatele ca să înflorească spectaculos. Secretul unui florar cu experiență
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Unica.ro
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Curtea Constituţională a anulat cu unanimitate primul tur al prezidenţialelor. Alegerile se reiau de la zero
Observatornews.ro
Curtea Constituţională a anulat cu unanimitate primul tur al prezidenţialelor. Alegerile se reiau de la zero
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase
HOROSCOP
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI