UPDATE – ora 16.10: Conducătorul catalan Carles Puigdemont, a transmis, sâmbătă, primul mesaj public după ce a fost publicat în Monitorul Oficial decretul prin care a fost demis din funcție.

El a vorbit despre o ”opoziție democratică” la guvernarea directă a executivului de la Madrid.

În mesajul transmis dintr-o locație necunoscută, președintle catalan a promis să continue să „lucreze pentru a construi o țară liberă”.

UPDATE – ora 12.20: Steagul Spaniei a fost dat jos în mai multe orașe din Catalonia, după ce parlamentul regiunii a votat vineri în favoarea independenței față de Madrid, transmite Agerpres.

Steaguri spaniole au fost îndepărtate de pe primăriile din Sabadell, al cincilea mare oraș din Catalonia, și Girona, localitate al cărei primar a fost actualul lider catalan, Carles Puigdemont.

Acțiuni similare au avut loc în alte municipalități, precum Figueres, Vic și Tortosa, dar nu și în capitala regiunii, Barcelona, al cărei primar, Ada Colau, este împotriva secesiunii unilaterale.

Într-un mesaj pe Facebook, Colau a criticat atât declarația de independență, cât și decizia guvernului spaniol de a răspunde la aceasta prin suspendarea autonomiei catalane: „Suntem o majoritate, în Catalonia și în Spania, care dorim o oprire a confruntării, o impulsionare a dialogului, bunului simț și adoptarea unei soluții agreate”…

Corespondență Libertatea din Beirut. Cronica unui echinocțiu amânat din rațiuni politice: „Spune-mi care îți e religia, ca să-ți spun cât e ora”
Recomandări
Corespondență Libertatea din Beirut. Cronica unui echinocțiu amânat din rațiuni politice: „Spune-mi care îți e religia, ca să-ți spun cât e ora”

UPDATE – ora 12.12: La doar câteva ore după ce şi-a declarat independenţa, Catalonia s-a confruntat cu propriile probleme separatiste.

Autorităţile locale din Val d’Aran, singura parte a teritoriului catalan aflat la nord de munţii Pirinei, vor decide luni dacă se vor rupe de Barcelona pentru a rămâne în Spania sau dacă vor merge pe acelaşi drum cu secesioniştii.

Zona are un statut special, o limbă şi o cultură diferită de cele catalane, iar dreptul său la autodeterminare este recunoscut printr-o lege dată în 2015 chiar de Parlamentul Cataloniei.

Economia Văii Aran este susţină mai ales de turism, fiind o zonă populară pentru sporturile de iarnă. De asemenea, majoritatea celor 10 mii de locuitori sunt pro-Spania, potrivit Digi 24.

UPDATE – 28 oct, ora 08.50: După ce a dizolvat Parlamentul Cataloniei și a convocat alegeri anticipate, pe 21 decembrie, premierul Spaniei Mariano Rajoy i-a demis pe liderul separatist Carles Puigdemont, întregul cabinet regional, dar şi pe şeful poliţiei locale.

“Nu se pune problema suspendării auto-guvernării. E pur şi simplu o chestiune de revenire la normalitate, cât mai curând posibil”, a precizat Rajoy, după măsurile luate.

INVESTIGAȚIE din Zürich. Mii de românce cad victime rețelelor ce alimentează comerțul cu sex, o afacere de peste 3 miliarde de euro. Activist: „În Elveția, animalele sunt tratate mai bine decât aceste femei”
Recomandări
INVESTIGAȚIE din Zürich. Mii de românce cad victime rețelelor ce alimentează comerțul cu sex, o afacere de peste 3 miliarde de euro. Activist: „În Elveția, animalele sunt tratate mai bine decât aceste femei”

Totuși… Madridul, chiar dacă preia controlul direct al Cataloniei, sporește şi mai mult tensiunile în zonă.

UPDATE 21.30: Premierul Spaniei, Mariano Rajoy, a dizolvat Parlamentul Cataloniei și a convocat alegeri anticipate, pe 21 decembrie.

UPDATE 19.35: Catalanii entuziaști au umplut o piață centrală în Barcelona pentru a sărbătorii înființarea noii republici, după ce parlamentarii regiunii au votat să declare independența față de Spania.

Demonstranții s-au adunat în fața palatului guvernului catalan, aplaudând oficialii și parlamentarii în momentul în care au sosit și au intrat în clădire. Ei au cerut ca steagul spaniol să fie dat jos de pe clădirea din secolul al XVI-lea.

Mulți dintre cei prezenți în piața Paseo Picasso aveau la ei steagul catalan „Estelada”, care a devenit un simbol pentru separatiștii din Catalonia.

Catalonia și-a declarat independența de Spania

UPDATE 19.02: Carles Puigdemont a susținut, vineri seara un discurs la intrarea ăn parlamentul catalan și a îndemnat populația la calm.

”În orele următoare trebuie să ne menținem țara în viață. Trebuie să o facem într-un mod pașnic, civilizat și demn, așa cum am făcut și vom face mereu”, a spus Puigdemont în prima sa declarație publică dată după ce parlamentul Cataloniei a adoptat o rezoluție ce declară că regiunea din nord-estul Spaniei devine un ”stat independent care ia forma unei republici”.

Filmul tragediei de la Alba: copil ucis de tată, polițiștii stau 3 ore la ușă. „Nu a reieșit risc iminent. Mama nu a spus că e în pericol”
Recomandări
Filmul tragediei de la Alba: copil ucis de tată, polițiștii stau 3 ore la ușă. „Nu a reieșit risc iminent. Mama nu a spus că e în pericol”

Liderul catalan a lăudat parlamentarii care în cursul după-amiezii  au făcut ”un pas îndelung așteptat” și pentru care mulți catalani au luptat.

UPDATE | Catalonia și-a declarat independența. În unele orașe din Catalonia a fost dat jos steagul Spaniei!

UPDATE 18.30: În orașul catalan Girona, susținătorii independenței au scos steagul național spaniol arborat pe clădirea primăriei și l-au înlocuit cu steagul regional catalan.

Înregistrările video postate pe Twitter, au arătat o mulțime care a aplaudă și scandează „afară, afară, cu pavilionul spaniol!”, la puțin timp după ce parlamentul Cataluniei a votat să declare o republică independentă.

UPDATE 17.55: Un purtător de cuvânt al Parchetului General spaniol a declarat că procurorul general va solicita începerea urmăririi penale pentru ”rebeliune” pe numele celor responsabili de votul în favoarea declarării unei republici catalane independente.

Purtătorul de cuvânt a spus că procurorul dorește să determine dacă acuzațiile ar trebui să fie limitate la cabinetul catalan, inclusiv președintele Carles Puigdemont și vicepreședintele Oriol Junqueras sau dacă ar trebui să includă și membri ai consiliului de conducere al parlamentului și ai parlamentarilor.

Potrivit legislației spaniole, persoanele găsite vinovate de ”rebeliune” pedepse de până la 25 de ani de închisoare.

UPDATE 17.15: Senatul Spaniei a autorizat guvernul să aplice măsuri constituționale pentru a prelua controlul asupra guvernului Cataloniei.

Majoritatea senatorilor au votat pentru delegarea premierului să aplice Articolul 155 din constituție și să aplice măsuri fără precedent, inclusiv demiterea președintelui regional catalan Carles Puigdemont și a cabinetului său. De asemenea, la autorizat să reducă puterile parlamentului catalan.

UPDATE 17.05: La scurt timp după votul din Parlamentul catalan, primul ministru spaniol a cerut tuturor cetățenilor să rămână calmi.

Prin intermediul unui mesaj postat pe Twitter, Mariano Rajoy a spus: „Îi invit pe toți spaniolii să rămână calmi. Statul de drept va restabili legalitatea în Catalonia”.

UPDATE 16.45: Mii de oameni care s-au adunat în afara clădirii parlamentului Cataloniei, în așteptarea votului pentru declararea independenței a regiunii, iar după ce s-a anunțat rezultatul au început să se bucure și să danseze.

Mulțimile au urmărit procesul de votare și numărarea live pe ecrane mari.

La sfârșitul votului, președintele regional Carles Puigdemont și vicepreședintele Oriol Junqueras s-au îmbrățișat și s-au felicitat după ce au obținut 70 de voturi din135  în favoarea independenței. Parlamentarii opoziției au părăsit plenul în semn de protest înainte de vot.


Parlamentul regional catalan a votat să declare independența față de Spania, în condițiile în care madridul se pregătește să impună o conducere directă asupra regiunii. Rezoluția privind declararea independenței a primit 70 de voturi ”pentru”, 10 ”împotrivă” și 2 abțineri.

Rezoluția cere inițierea unui proces de independență, care include elaborarea unor noi legi specifice regiunii și începerea negocierilor de pe ”picior de egalitate” cu autoritățile spaniole pentru a stabili o cooperare în viitor.

Criza a început atunci când catalanii și-au cerut independența într-un vot controversat la începutul acestei luni. Guvernul catalan a spus că din cei 43% care au participat la referendum, 90% au fost în favoarea independenței. Dar Curtea Constituțională a Spaniei a decis că votul este ilegal.

Senatul Spaniei trebuie să voteze în cursul zilei de vineri, pentru prima dată în istorie, dacă va aproba aplicarea articolului 155 din Constituția spaniolă, cel care împuternicește guvernul să ia „toate măsurile necesare pentru a conduce” o regiune în caz de criză. Aceasta ar permite Madridului să demită liderii catalani și să preia controlul asupra finanțelor regiunii, a poliției și a mass-mediei publice.

Votul Parlamentului de la Barcelona vine la doar câteva ore după ce Mariano Rajoy, premierul Spaniei  a anunțat că vrea să-l demită pe președintele Cataloniei și a cerut Senatului să aprobe o conducere directă asupra regiunii de nord-est, pe fondul crizei cauzate de referendumul pentru independență.

Rajoy a spus, vineri, că dorește să-l demită pe președintele Carles Puigdemont, pe vicepreședintele său și toți miniștrii regionali.
Imagini cu Nadia Comăneci, în casa ei din SUA. Detaliul din sufragerie care a atras atenția. FOTO
GSP.RO
Imagini cu Nadia Comăneci, în casa ei din SUA. Detaliul din sufragerie care a atras atenția. FOTO
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Playtech.ro
Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Andreea Bălan rupe tăcerea după finala America Express! Ce a dezvăluit despre Nelu Cortea și Cătălin Bordea: 'In realitate...'
Viva.ro
Andreea Bălan rupe tăcerea după finala America Express! Ce a dezvăluit despre Nelu Cortea și Cătălin Bordea: 'In realitate...'
Filmul crimei din Alba, unde Bogdan şi-a spânzurat copilul de un an. Mesajul tulburător lăsat pe Instagram înainte de a se spânzura
Observatornews.ro
Filmul crimei din Alba, unde Bogdan şi-a spânzurat copilul de un an. Mesajul tulburător lăsat pe Instagram înainte de a se spânzura
Ultimele ore din viața bărbatului de 81 de ani ucis de trei copii de 9, 10 și 15 ani. A fost găsit dezbrăcat pe câmp
Știrileprotv.ro
Ultimele ore din viața bărbatului de 81 de ani ucis de trei copii de 9, 10 și 15 ani. A fost găsit dezbrăcat pe câmp
Fiul Luminiței Anghel, dezvăluiri șocante: „Aștept să mă mănânce gândacii”. Clipe grele pentru David
FANATIK.RO
Fiul Luminiței Anghel, dezvăluiri șocante: „Aștept să mă mănânce gândacii”. Clipe grele pentru David
Moment tensionat la Bucureşti! Ofiţerul de presă al Belarusului i-a luat microfonul din faţă selecţionerului şi a răspuns el. Întrebarea delicată: "V-am zis de la început"
Orangesport.ro
Moment tensionat la Bucureşti! Ofiţerul de presă al Belarusului i-a luat microfonul din faţă selecţionerului şi a răspuns el. Întrebarea delicată: "V-am zis de la început"
Shakira are un nou iubit. Cine o consolează după dureroasa despărțire de Pique
Unica.ro
Shakira are un nou iubit. Cine o consolează după dureroasa despărțire de Pique
Horoscop 28 martie 2023. Scorpionii au nevoie de mai multă răbdare, decât de obicei, pentru a înțelege ceva din situațiile complicate ale zilei
HOROSCOP
Horoscop 28 martie 2023. Scorpionii au nevoie de mai multă răbdare, decât de obicei, pentru a înțelege ceva din situațiile complicate ale zilei
Moda circulară ca mod de viață alături de Remix
PUBLICITATE
Moda circulară ca mod de viață alături de Remix