Deși a evitat să se refere direct la demiterea sa de către guvernul de la Madrid, Puigdemont a transmis mesajul televizat dintr-o locație necunoscută și avea în spatele său steagurile Cataloniei și a Uniunii Europene.

Carles Puigdemont a evitat să spună în mod clar dacă respectă măsurile guvernului publicate deja în Monitorul Oficial, și care presupun demiterea sa, dizolvarea guvernului și organizarea de alegeri în Catalonia pe 21 decembrie.

„Dorința noastră este să continuăm să lucrăm pentru a îndeplini mandatele democratice și, în același timp, să căutăm stabilitatea maximă și liniștea”, a reafirmat Puigdemont, care a cerut o „opoziție democratică” la aplicarea articolului 155

El a transmis un mesaj în care vorbește despre „răbdare, perseverență și perspectivă” și spune că „într-o societate democratică, parlamentarii sunt cei care aleg și demit președinții”. El a încheiat promițând că „vom continua să lucrăm pentru a construi o țară liberă” precum și pentru „garantarea unei societăți în care este mai puțină nedreptate, mai multă egalitate, mai multă solidaritate și mai multă fraternitate cu toate popoarele lumii, începând Spania”.

În prima sa declarație publică după ce președintele Rajoy a anunțat dizolvarea guvernului, Puigdemont a cerut din nou menținerea unui „comportament civic și pașnic”, deoarece ” nu vrem și nu avem motive să folosim forța”.

EXCLUSIV. Critici dure de la Kiev la adresa Occidentului: Ni s-au promis noi tipuri de arme în ianuarie și acum ne spun să mai așteptăm câteva luni. Plătim cu viețile soldaților noștri pentru indecizia Vestului
Recomandări

Parlamentul Cataloniei a votat pentru declaratarea independenței regiunii față de Madrid. Noua rezoluție adoptată, vineri, presupune înființarea unei noi republici independente de Spania. La câteva ore după aceea, Senatul spaniol a aprobat guvernarea directă prin aplicarea Articolului 155 din Constituție, iar premierul Mariano Rajoy l-a demis pe președintele Cataloniei, a dizolvat guvernul și a pus-o la conducere pe vicepremierul Soraya Saenz de Santamaria.

Citește și: UPDATE | Avertizare meteo. Cod galben de vânt şi ninsori în Brașov alte șapte județe

În urmă cu patru decenii, îi impresiona pe români. Cu ce se ocupă acum marele Rodion Cămătaru. „Nu mai pot trăi fără asta”
GSP.RO
În urmă cu patru decenii, îi impresiona pe români. Cu ce se ocupă acum marele Rodion Cămătaru. „Nu mai pot trăi fără asta”
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Factura incredibilă la curent primită de Jean Paler. Actorul are deja o pensie rușinoasă
Playtech.ro
Factura incredibilă la curent primită de Jean Paler. Actorul are deja o pensie rușinoasă
Ce se întâmplă cu afaceristul Cristian Țânțăreanu, la 78 de ani. Nimeni nu se aștepta să îl vadă așa, după ce s-a vindecat de cancer
Viva.ro
Ce se întâmplă cu afaceristul Cristian Țânțăreanu, la 78 de ani. Nimeni nu se aștepta să îl vadă așa, după ce s-a vindecat de cancer
A construit ilegal 30 de apartamente în plus şi le-a vândut cu 1.000 euro/mp. Cum s-ar putea rezolva situaţia
Observatornews.ro
A construit ilegal 30 de apartamente în plus şi le-a vândut cu 1.000 euro/mp. Cum s-ar putea rezolva situaţia
Reacţia unui mame care a fost chemată la liceu după ce fata ei s-ar fi drogat în baie: „Îmi urmăriți mie copilul la baie?”
Știrileprotv.ro
Reacţia unui mame care a fost chemată la liceu după ce fata ei s-ar fi drogat în baie: „Îmi urmăriți mie copilul la baie?”
Marinela Chelaru, interviu în lacrimi de pe patul de spital: ”Mi-au luat tot cu ei”
FANATIK.RO
Marinela Chelaru, interviu în lacrimi de pe patul de spital: ”Mi-au luat tot cu ei”
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
'Am ajuns să mă gândesc la momentul sinuciderii'. Andreea Marin a dezvăluit cum a aflat că suferă de boala secolului
Unica.ro
'Am ajuns să mă gândesc la momentul sinuciderii'. Andreea Marin a dezvăluit cum a aflat că suferă de boala secolului
Horoscop 23 martie 2023. Taurii ar fi bine să înceapă ziua cu un exercițiu de răbdare, ca să poată face față provocărilor care vor veni
HOROSCOP
Horoscop 23 martie 2023. Taurii ar fi bine să înceapă ziua cu un exercițiu de răbdare, ca să poată face față provocărilor care vor veni
Noutăți de la UBER!
PUBLICITATE
Noutăți de la UBER!