Tatăl lui Andrei, Ioan Pintican, a oferit o declarație care contrazice tot ce s-a vehiculat despre accidentul fiului său. Ioan Pintican susține că a fost vorba de un teribil accident, nicidecum de un gest sinucigaș, a dezvăluit timponline.ro.

Ioan Pintican a mai declarat că fiul său n-a divorțat și nu avea acest „motiv” ca să se sinucidă.

„Soţia lui a fost toată ziua alături de noi, a stat lângă sicriu”

„Vreau să ne îngropăm copilul în linişte, creştineşte. Pentru noi este un şoc foarte mare. S-au scris o grămadă de minciuni, iar acest lucru nu îmi place pentru că este vorba despre copilul meu. Nu a fost niciun accident de divorţ. Cineva a scos o vorbă urâtă şi, automat, vorba a luat alte turnuri. Dacă a fost sau nu o defecţiune la maşină se va depista, pentru că ancheta privind circumstanţele în care s-a produs accidentul nu s-a încheiat.

Am fost chemat la Poliţie ca părinte. Mi s-au dat o parte din lucrurile lui şi am discutat cu poliţiştii. Va fi înmormântat creştineşte fiindcă este vorba despre un accident, şi nu despre altceva. S-a spus şi că ar fi divorţat în acea zi, ceea ce nu este adevărat. Nu a fost nicio acţiune de divorţ. Sunt vorbe aruncate de oameni rău intenţionaţi.
 
Ei erau căsătoriţi. Au avut probleme, ca orice cuplu, dar nu în halul în care se vorbeşte. De ce trebuie să denigreze un om cu asemenea vorbe? Soţia lui a fost toată ziua alături de noi, a stat lângă sicriu şi noi o tratăm cu respect pentru că este nora noastră”,  a declarat Ioan Pintican, tatăl lui Andrei.

Procesul lui Vlad Pascu: cererea de abținere a judecătoarei, respinsă de Judecătoria Mangalia
Recomandări
Procesul lui Vlad Pascu: cererea de abținere a judecătoarei, respinsă de Judecătoria Mangalia


FOTO/ La primărie, pe pavele, la școală, prin noroi. Cum explică primarul: „Acolo e șantier, doar nu era să construiesc școala în altă parte și să o plantez în Prigoreni”

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce să pui în fasolea bătută ca să-i dai gustul din copilărie. Va ieși deosebit de savuroasă
FANATIK.RO
Ce să pui în fasolea bătută ca să-i dai gustul din copilărie. Va ieși deosebit de savuroasă
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Libertateapentrufemei.ro
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
GSP.RO
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
Țara în care s-a deschis un supermarket low-cost: “Toată lumea e binevenită aici”
FANATIK.RO
Țara în care s-a deschis un supermarket low-cost: “Toată lumea e binevenită aici”
Tentativă de asasinare a lui Zelenski. Presupusul criminal, un polonez, s-a oferit să ajute serviciile speciale ruse
Știrileprotv.ro
Tentativă de asasinare a lui Zelenski. Presupusul criminal, un polonez, s-a oferit să ajute serviciile speciale ruse
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
Unica.ro
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
Observatornews.ro
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
Horoscop 19 aprilie 2024. Balanțele caută siguranța pe care nu le-o poate oferi nimeni, să fie sigure că vor dispune de anumite resurse
HOROSCOP
Horoscop 19 aprilie 2024. Balanțele caută siguranța pe care nu le-o poate oferi nimeni, să fie sigure că vor dispune de anumite resurse

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI