UPDATE ora 14.00 Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, de la Palatul Cotroceni, decizia privind prelungirea stării de urgenţă, în România.

Principalele declaraţii ale şefului statului:

  • Am emis astăzi decretul de prelungire cu 30 de zile a stării de urgență pe întregul teritoriu al României pentru a putea fi luate în continuare cele mai eficiente măsuri de combatere a epidemiei COVID-19.
  • În pofida restricțiilor fără precedent adoptate de statele lumii, nu există semne certe ale unei eventuale încetiniri a ritmului evoluției pandemiei la nivel global. Dimpotrivă, numărul persoanelor infectate cu coronavirus, cât și numărul deceselor provocate de acesta cresc zilnic într-un ritm alert.
  • Este absolut evident că ne luptăm cu o epidemie extrem de greu de controlat, chiar și în contextul adoptării încă de acum o lună a unor măsuri de distanțare socială fără precedent, prin instituirea stării de urgență. Cu siguranță că fără aceste măsuri de izolare ne-am fi confruntat cu o explozie a cazurilor imposibil de gestionat de sistemul nostru de sănătate.
  • Este tocmai scenariul negru pe care, împreună cu Guvernul Orban și cu specialiștii din domeniul medical, ne-am propus încă de la primele semne ale epidemiei să îl evităm. Acțiunea fermă și timpurie salvează vieți și produce efecte pozitive în plafonarea curbei infecțiilor
  • Dragi români, Pericolul nu a trecut, iar o relaxare a restricțiilor în perioada următoare, cum văd că cer cu inconștiență unii politicieni, ar duce la o creștere vertiginoasă de noi cazuri de infectare, suprapopularea spitalelor și o presiune uriașă pe sistemul nostru sanitar.
  • Stați acasă pentru a nu ajunge pe un pat de spital! Stați acasă pentru a ne putea recăpăta viața cât mai repede, altfel vom avea un val de îmbolnăviri și de decese foarte mare. Ar însemna că toate eforturile, toate sacrificiile pe care le-am făcut până acum ar fi fost în van.
  • Nu putem permite niciun pas înapoi în contextul în care avem de-a face cu o răspândire intracomunitară, deocamdată limitată, dar foarte periculoasă.
  • Ca atare, se impune prelungirea stării de urgență, ceea ce înseamnă menținerea aplicării măsurilor deja adoptate, precum și noi reglementări, care să permită autorităților publice să intervină decisiv și cu mijloace adecvate pentru gestionarea crizei. Pe perioada acestei stări excepționale sunt necesare prevederi care să faciliteze funcționarea neîntreruptă a administrației publice, a justiției și a altor servicii publice, a unor infrastructuri care asigură servicii esențiale pentru populație, stat și operatorii economici.
  • Astfel, în mod evident, școlile rămân închise și se suspendă toate activitățile didactice care presupun prezența fizică în instituțiile de învățământ. Se organizează, în măsura posibilităților, activități didactice online.
  • Am hotărât, de asemenea, prin decretul pe care l-am emis, că Guvernul va lua toate măsurile astfel încât să fie asigurată securitatea alimentară a cetățenilor prin continuarea aprovizionării, producției, procesării, transportului și furnizării către oameni a bunurilor de strictă necesitate.
  • Pe durata stării de urgență, se pot plafona prețurile la medicamente și aparatură medicală, la alimentele de strictă necesitate și la serviciile de utilitate publică, precum energie electrică și termică, gaze, alimentare cu apă, salubritate ori carburanți.
  • Am adăugat în decret însă o mențiune specială pentru situația în care se va constata o scădere a prețurilor la energie electrică și gaze naturale, pe piețele regionale. În acest caz, Guvernul va lua măsurile necesare astfel încât aceste scăderi să se reflecte în prețul plătit de consumator.
  • În decretul emis astăzi, am menținut măsura ca, pe durata stării de urgență, pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, să se poată lua măsuri de urgență, până la demitere, împotriva celor care ocupă funcții de conducere în unități sanitare, direcții de sănătate publică, case de asigurări de sănătate, servicii de ambulanță, precum și autorități și instituții publice centrale și locale cu atribuții în domeniul asistenței și protecției sociale, indiferent de statutul lor.
  • Decretul menționează explicit și posibilitatea ca, pe durata stării de urgență, managementul unităților sanitare publice civile să poată fi asigurat de către personalul detașat din cadrul instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale.
  • În această perioadă critică, termenele de preaviz în cazul demisiei personalului încadrat în unități sanitare, de asistență socială, de asistență medico-socială și în instituțiile din domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale se suspendă pe întreaga durată a stării de urgență.
  • Un alt domeniu pe care am ținut să-l consolidez este cel al protejării suplimentare a unor categorii vulnerabile. Astfel, în această perioadă, este interzisă încetarea sau suspendarea activității centrelor rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, a centrelor rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile, publice și private. Este însă permis ca aparținătorii sau reprezentanții legali ai beneficiarilor acestor servicii să îi poată transfera la propriul lor domiciliu sau reședință, dacă își asumă, pe propria răspundere, că au condiții corespunzătoare ocrotirii temporare a acestora.
  • În domeniul justiției, activitatea de judecată continuă numai în cauzele de urgență deosebită.
  • În domeniul transporturilor și infrastructurii, Guvernul stabilește condițiile specifice de asigurare a serviciilor de transport, de călători și de marfă, astfel încât să fie asigurată cu prioritate protecția populației și a bunurilor.
  • De asemenea, am prevăzut în decretul semnat că furnizorii de servicii de comunicații electronice au obligația de a asigura integritatea rețelelor de comunicații electronice și de a evita posibilele situații de întrerupere a traficului în rețelele publice de comunicații electronice.
  • Acestea sunt doar câteva dintre măsurile luate prin noul decret, măsuri obligatorii pentru a depăși, cu pierderi cât mai puține, criza gravă în care ne aflăm. Fiecare dintre noi suntem datori să punem umărul, cu responsabilitate, la trecerea peste această grea încercare la adresa întregii omeniri.
  • Cu toții vrem să ne recâștigăm viața pe care am avut-o înainte de izbucnirea acestei pandemii, dar cât de repede se întâmplă acest lucru depinde doar de respectarea acestor restricții. Sunt măsuri care ne afectează temporar o parte dintre drepturi și libertăți, dar care salvează vieți.
  • Fac un apel la toți cei care cred că lucrurile nu sunt atât de grave și continuă să ignore reglementările autorităților. Nu păcăliți instituțiile statului, vă păcăliți singuri! Îi păcăliți pe cei dragi vouă, pe copiii, părinții și bunicii voștri pe care îi puneți în pericol pentru că nesocotiți măsuri luate pentru protejarea vieții voastre și a semenilor voștri. Orice pas făcut dincolo de liniile trasate de aceste reglementări poate însemna îmbolnăvirea voastră și, mai departe, a celor dragi. Nu vă expuneți și nu îi expuneți pe cei de lângă voi! Fiți responsabili și solidari!
  • 346 de oameni au pierdut bătălia cu acest virus nemilos. Durere și neputință, un gol imens în familiile din care 346 de oameni au dispărut fulgerător. Vreau să transmit condoleanțe familiilor îndoliate și multă putere să treacă prin această perioadă extrem de dificilă.
  • Dacă restricțiile sunt respectate de fiecare dintre noi, putem salva vieți. În vremurile acestea, toți, repet, toți suntem vulnerabili dacă ignorăm măsurile impuse de autorități. Criza aceasta nu poate fi depășită decât împreună.
  • Vreau să mă adresez acum în mod special medicilor și personalului medical. Vă mulțumesc încă o dată fiecăruia dintre voi pentru munca extrem de grea depusă în toate aceste zile. Lupta însă continuă și noi toți avem nevoie de profesionalismul și dedicarea voastră.
  • Dragi români, în mod inevitabil, restricțiile severe destinate protejării sănătății cetățenilor au afectat sectoare economice întregi. Guvernul Orban a adoptat deja un set de măsuri care să vină în sprijinul angajaților, dar și al firmelor aflate în dificultate, care este doar o componentă a strategiei guvernamentale menite să ofere premisele reconstrucției economice și sociale a României după ce vom depăși această criză.
  • Va fi nevoie de infuzie de capital, de continuarea proiectelor de infrastructură, de accelerarea procesului de digitalizare, de un audit extins la toate nivelurile administrației publice locale și centrale, de reconversie profesională. Guvernul Orban va pregăti și implementa aceste măsuri.
  • Orice criză, oricât de dificilă ar fi, aduce cu sine și oportunități. Vom avea șansa de a fi mai buni în ceea ce facem, de a fi empatici, solidari și hotărâți ca împreună să construim cu adevărat acea țară pe care ne-o dorim. Doar uniți putem trece cu bine peste această perioadă dificilă!
  • Vă doresc multă sănătate!
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
Recomandări
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

UPDATE 14 aprilie 10.30: Administrația prezidențială a anunțat, în urmă cu scurt timp că președintele Klaus Iohannis va face declarații de presă la Palatul Cotroceni, fiind așteptat să anunțe decretul de prelungire a stării de urgență.

UPDATE 14 aprilie 10.00: Primul decret pentru instituirea stării de urgenţă timp de 30 de zile a fost emis de preşedinte pe 16 martie şi a fost supus votului Parlamentului pe data de 19 martie.

Şi prelungirea stării de urgenţă trebuie să fie încuviinţată prin votul Legislativului. În cazul unui vot negativ, şeful statului trebuie să retragă decretul.

Articolul 13 din Ordonanţa 1 pe 1999 prevede că, în situatia in care Parlamentul nu incuviinteaza starea instituita, Presedintele României revocă de îndată decretul, măsurile dispuse încetându-şi aplicabilitatea.

PSD, Pro România şi ALDE au anunţat deja că vor vota condiţionat prelungirea stării de urgenţă şi au cerut premierului vină în Parlament şi să prezinte planul pentru relansarea economiei, ţinând cont de solicitările formaţiunilor politice.

Săptămâna trecută, Klaus Iohannis a anunţat, într-o declaraţie oficială, că, din păcate, “va fi nevoie de prelungirea stării de urgenţă”.

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Şeful statului va semna, astfel, un nou decret, prin care se stabilesc măsurile care vor intra în vigoare, pentru următoarea lună.

În cinci zile, Parlamentul trebuie să dea un vot de încuviinţare a prelungirii stării de urgenţă.

Instaurarea stării de urgenţă în România, pe fondul pandemiei de coronavirus, de la nivel mondial, a fost anunţată de preşedintele Klaus Iohannis pe 15 martie şi se încheie pe 14 aprilie.

România se află, astfel, pentru prima dată de la Revoluţia română, în stare de urgenţă.

Ce presupune prelungirea stării de urgenţă

Noul decret va cuprinde măsurile care vor fi implementate pe parcursul acestei noi luni de stare de urgenţă.

Aceste măsuri pot fi înăsprite sau relaxate, pe parcursul celor 30 de zile, prin Ordonanţe Militare, în funcţie de evoluţia pandemiei, în ţara noastră.

Din data de 23 martie, a intrat în vigoare prevederea din Ordonanța Militară 2, care interzice cetățenilor să iasă din casă noaptea, între orele 22-6.

Aceștia pot totuși părăsi domiciliul doar pentru strictul necesar, printre care cumpărături de bază, asistență medicală care nu poate fi amânată, îngrijirea bătrânilor sau deplasări scurte în apropierea locuinței, precum și alte deplasări urgente.

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile
Recomandări
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

Cei care părăsesc domiciliul trebuie să completeze o declarație în care să menționeze motivul ieșirii, sau să aibă o adeverință de la serviciu, care să menționeze că deplasarea este făcută în scop profesional.

Persoanele în vârstă de peste 65 de ani, au voie să iasă din casă între orele 11.00 și 13.00, dar şi seara, precum şi în timpul zilei, dacă se deplasează pentru probleme medicale.

LEGEA nr. 453 din 1 noiembrie 2004, pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă prevede, la Articolul 15, că, în funcţie de evoluţia situaţiilor de pericol, preşedintele României, cu încuviinţarea Parlamentului, poate prelungi durata stării instituite şi poate extinde sau restrânge aria de aplicare a acesteia.

În cazul înlăturării situaţiilor de pericol înainte de expirarea termenului stabilit, încetarea aplicării măsurii excepţionale se dispune prin decret, cu încuviinţarea prealabilă a Parlamentului.

Pe parcursul stării de urgenţă au fost emise, până în prezent, opt Ordonanţe Militare, care instituie restricţii şi reguli pentru populaţie, în vederea împiedicării transmiterii noului coronavirus.

Până în data de 12 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 6.300 de cazuri de persoane infectate cu COVID-19 (coronavirus). Dintre persoanele depistate pozitiv, 852 au fost declarate vindecate și externate.

Totodată, până acum, 306 persoane diagnosticate cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman și Gorj, au decedat.

Un număr de 812 cadre medicale sunt infectate în România cu noul coronavirus, conform raportărilor primite de Institutul National de Sănătate Publică din teritoriu.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI