Ce spunea Gabriel Vlase în urmă cu un an, de la tribuna Parlamentului: ”După ce m…e mi-ai dat, s…o!”, a afirmat deputatul PSD, propus de președintele Klaus Iohannis să preia șefia Serviciului de Informații Externe, adresându-se unui coleg din Opoziție, la dezbaterile pe legile justiției.
Gabriel Vlase a prezidat lucrările Camerei Deputaților din data de 6 decembrie, când coaliția PSD-ALDE a încercat adoptarea legii privind statutul magistraților și proiectului de modificare a Legii ANI.
Însă, opoziția USR din plen și protestele oamenilor din afara Palatului Parlamentului au făcut ca, după 13 ore de dezbateri, votul final să fie amânat pentru o ședință viitoare.
Pentru că atmosfera în plen era tensionată, la solicitarea deputatului USR, Ionuț Moșteanu să se ia o pauză, Gabriel Vlase a răspuns cu o injurie la adresa acestuia. ”După ce m…e mi-ai dat, s…o!”, a spus Vlase, ghinionul lui fiind că microfonul său era pornit, astfel că înjurăturile s-au auzit atât în sala de plen cât și pe înregistrarea video a Parlamentului.
Nu este prima injurie de acest fel făcută în plenul Parlamentului. Șerban Nicolae s-a adresat, în Parlament, către o colegă de la USR: ”Penală este mama care v-a făcut nesimțită; Spălați-vă pe dinți! Sunteți atât de proastă!”…
<iframe src="https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fsectiapolitic%2Fvideos%2F523081398067498%2F&show_text=0&width=560" width="560" height="410" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowTransparency="true" allowFullScreen="true"></iframe>