Mergi direct la conținut »
Ce va face Donald Trump în prima sa zi la Casa Albă
Știri Externe Libertatea > Ştiri > Știri Externe

Ce va face Donald Trump în prima sa zi la Casa Albă

Donald Trump este învestit astăzi în funcția de președinte. Ziua se anunță una încărcată pentru miliardar, care va participa la mai multe festivități. Prima sa zi ca președinte va fi la fel de încărcată. Donald Trump va semna mai multe ordine executive, pentru a face primii pași către reducerea imigraţiei, construcţia unui zid la graniţa dintre SUA şi Mexic şi anularea unor politici-cheie ale preşedintelui Barack Obama, relatează Reuters.

De Ioana Vochin,


LIVE TEXT Începe era Trump | Miliardarul devine astăzi președintele SUA


„Este dedicat să implementeze o agendă a schimbării reale, nu numai în prima zi, ci şi în a doua şi în a treia şi cred că veţi vedea acest lucru în zilele şi săptămânile următoare”, a declarat un purtător de cuvânt al lui Trump, Sean Spicer.

Consilierii lui Trump au pregătit peste 200 de ordine executive pe care el să le analizeze, în domenii precum asigurările medicale, încălzirea globală, imigraţia, energia şi nu numai. Deocamdată nu este clar câte ordine va aproba în prima zi, a spus un oficial din echipa de tranziţie a republicanului.

Strategia a fost folosită şi de alţi preşedinţi, inclusiv de Obama, în primele câteva săptămâni de mandat. „Vrea să arate că va lua măsuri şi nu va fi sufocat de blocajul de la Washington”, a explicat istoricul Julian Zelizer, de la Universitatea Princeton.

Potrivit aşteptărilor, Trump urmează să impună îngheţarea angajărilor federale şi să ia măsuri pentru a întârzia intrarea în vigoare a unor norme privind pensionarea. De asemenea, el ar urma să transmită o înştiinţare oficială privind planurile sale de a retrage SUA din acordul comercial Trans-Pacific Partnership (TPP) şi din acordul NAFTA, de liber-schimb, cu Mexicul şi Canada.

Trei experți în achiziții publice au refuzat să semneze anularea licitației de 600 de milioane de euro, în ciuda intervenției personale a lui Arafat
Recomandări
Trei experți în achiziții publice au refuzat să semneze anularea licitației de 600 de milioane de euro, în ciuda intervenției personale a lui Arafat
 

Totodată, Trump ar urma să semneze în primele zile de mandat un ordin executiv privind construcţia unui zid la graniţa cu Mexicul şi privind măsuri care să limiteze intrarea solicitanţilor de azil din America Latină.

Consilierii lui Trump se aşteaptă ca acesta să impună restricţii asupra imigranţilor din anumite ţări, până când va putea fi pus la punct un sistem de verificare minuţioasă care să permită evitarea intrării islamiştilor în ţară.

În timpul campaniei electorale, Donald Trump a propus interzicerea accesului musulmanilor pe teritoriul SUA, însă ordinul executiv în acest sens se va baza pe naționalitate, nu pe religie, noteză Reuters.

Un alt ordin executiv propus le cere Departamentelor SUA să suspende şi să divulge toate programele privind iniţiativele lui Obama de reducere a emisiilor de dioxid de carbon, în cadrul luptei împotriva schimbării climatice.


Citește și:

Close
Închide
  Close