De Daniel Ionașcu,

Taxa va acoperi veniturile obținute din reclamă țintită asupra utilizatorilor online, interfețele digitale online și vânzarea de date private.

Cui se va aplica

Aceasta se va aplica firmelor cu venituri mai mari de 700 de milioane de euro anual la nivel global și care colectează mai mult de 100 de milioane de coroane în Cehia, adică echivalentul a 3,9 milioane de euro.

O altă condiție este ca aceste companii să aibă mai mult de 200.000 de utilizatori.

Măsura mai trebuie totuși să fie adoptată și de către Parlament.

Aproape 200 de euro strânși anual

Ministerul de Finanțe a anunțat că aceasta va fi o măsură temporară, până când se va ajunge la un consens global asupra problemei.

Acesta speră să strângă anual 195 de milioane de euro.

Taxa de 3% pe giganții online

Anterior, mai multe state din Uniunea Europeană, inclusiv România, au dorit adoptarea unei taxe de 3% pe cifra de afaceri a giganților online.

Dar progresele au fost slabe, fiind frânate atât de către statele mici, care sunt folosite de către giganții americani pe post de paradisuri fiscale, cât și de lipsa de reforme la nivelul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD).

Din această cauză, Franța a adoptat în vară o taxă de 3% pe giganții internetului, aceasta urmând să fie plătită de companii precum Apple, Google, Microsoft, Amazon și altele, potrivit Deutsche Welle.

În luna octobmrie, și Italia a anunțat o taxă de 3% pe cifra de afaceri, aceasta urmând să fie implementată din 2020, conform Ecommerce News Europe.

"Am vrut să dau mâna cu el. Dar și-a tras mâna". Ilie Năstase a luat foc dupa gestul lui Iohannis
GSP.RO

"Am vrut să dau mâna cu el. Dar și-a tras mâna". Ilie Năstase a luat foc dupa gestul lui Iohannis

Horoscop 11 decembrie 2019. Berbecii pot deveni mai înțelegători cu cei din jur
HOROSCOP

Horoscop 11 decembrie 2019. Berbecii pot deveni mai înțelegători cu cei din jur