Un cultivator englez a doborât din nou recordul mondial pentru cel mai mare dovleac crescut vreodată, relatează BBC.
Ian Paton, 65 de ani, din Lymington, Hampshire, s-a declarat „incredibil de fericit” după ce a stabilit acest record chiar în primul an în care a cultivat pe cont propriu, încheind colaborarea cu fratele său geamăn, Stuart.
A lucrat până la 6 ore pe zi pentru a crește acest dovleac uriaș, cu 6 metri circumferință și botezat „Baghera”, care a cântărit 1.295,8 kg, „echivalentul greutății unui hipopotam femelă”.
Rezultatul a fost confirmat oficial de judecătorul Guinness World Records, Sebastian Suski.
Dovleacul este acum expus la ferma Sunnyfields de lângă Southampton. Paton a spus că dovleacul va fi folosit ulterior ca hrană pentru vaci.