Până acum, Chile a vaccinat 1.025.580 de oameni, dintre care 376.519 sunt persoane cu vârsta de peste 78 de ani.

În Chile, primele persoane imunizate au fost cadrele medicale. Vaccinarea acestora a început în luna decembrie a anului trecut.

„Astăzi, am depăşit un milion de persoane vaccinate. Avem un milion de motive pentru a ne bucura. Împreună vom depăși această pandemie și vom recâștiga bucuria de a trăi”, a scris, pe Twitter, preşedintele Sebastian Pinera.

Obiectivul guvernului chilian este de a imuniza cinci milioane de persoane până la sfârşitul lunii martie şi de a ajunge până în iulie la vaccinarea a 15 milioane de locuitori, la o populaţie de 18 milioane.

Autorităţile chiliene au încheiat acorduri pentru achiziţionarea a aproximativ 36 de milioane de doze de vaccin cu Pfizer, Sinovac, Johnson&Johnson şi AstraZeneca.

Chile a înregistrat, până acum, 758.000 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus şi 19.000 de decese.

Foto: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.