Cinci lucruri pe care nu le știai despre internet! Care a fost primul produs comandat online și când a ajuns netul în spațiu

Comentează

Internetul a împlinit 30 de ani astăzi, 12 martie, iar creatorul său, Sir Tim Berners-Lee, spune că protocolul World Wide Web, cunoscut drept „www”, nu mai servește umanitatea foarte bine, că poate fi un spațiu periculos și că am ajuns să pierdem controlul asupra datelor care sunt disponibile online.Libertateavă prezintă cinci lucruri pe care poate nu le știai despre internet.

1. Internetul și Webul nu sunt același lucru

Termenul „internet” provine de la „interconnected network”, ceea ce înseamnă „rețele interconectate”. Primul transfer de date între două calculatoare s-a efectuat în data de 29 octombrie 1969. Totuși, internetul, cum îl știm astăzi, nu s-a dezvoltat atunci.

În 12 martie 1989, pe când era la laboratorul de fizică nucleară CERN, din Elveția, Tim Berners-Lee a inventat protocolul numit World Wide Web, internetul așa cum e cunoscut și folosit astăzi. Tot el a inventat și primul browser de internet.

Pentru realizările sale, „Părintele Internetului” a fost făcut „Sir” (cavaler) de către Regina Angliei.

Sursa foto: EPA/WALTER BIERI

2. Internetul a fost proiect militar

Originea internetului se găsește într-un proiect militar al Guvernului SUA. Acesta a fost inițiat de către DARPA, agenția pentru proiecte avansate din cadrul Departamentului Apărării din SUA.

Inițial, internetul realizat de către DARPA conecta laboratoarele de cercetare și bazele militare americane.

Ulterior, începând cu anii ’80, a fost dezvoltat, ajungându-se la internetul modern, pe care-l folosim în prezent.

3. Primul website

Pe 20 decembrie 1990, același Tin Berners-Lee a creat primul website, care a fost făcut public aproape un an mai târziu, pe 6 august 1991, la adresa http://info.cern.ch. Site-ul a fost actualizat în ultimii ani, dar mai păstrează câteva imagini de la început.

4. Casa giganților

În prezent, cele mai mari companii din lume sunt online. Acestea le depășesc, ca valoare, pe cele petroliere.

Amazon are o capitalizare pe bursă de 820 miliarde de dolari, iar Alphabet, holdingul care deține Google, are o valoare bursieră de 817 miliarde de dolari.

Facebook a ajuns la 491 de miliarde, Netflix, la 156 miliarde, iar Booking.com - 77 miliarde de dolari.

În același timp, eBay valorează 33,16 miliarde de dolari, Spotify - 26,5 miliarde, Twitter are 23,6 miliarde, iar Expedia - 18 miliarde.

Alibaba, „Amazonul Chinei”, a atins 467 de miliarde de dolari.

Și în Rusia au apărut companii echivalente ale celor americane: Yandex este „Google-ul Rusiei”, iar Mail.ru deține VKontakte, „Facebook-ul Rusiei”.

Mai mult, companii care sunt celebre pentru alte produse au venituri consistente din activitățile online.

Apple este renumită pentru iPhone, iPad și Mac-uri, dar veniturile sale din servicii online sunt aproape de nivelul celor pe care le face Facebook.

Microsoft este faimoasă pentru Windows, Office și consolele Xbox, dar deține și motorul de căutare Bing, hărțile Bing Maps, portalul MSN sau rețeaua profesionala Linkedin.

Apple are o capitalizare totală de 843 miliarde de dolari, iar Microsoft, de 865 miliarde, aceasta fiind cea mai ridicată din lume la acest moment.

5. Ce se întâmplă în fiecare minut pe Web

Internetul a crescut rapid din anii ’90 încoace, iar acum este parte integrantă din viața noastră.

În fiecare minut se realizează pe internet tranzacții în valoare de 996.956 de dolari.

De asemenea, în același interval de timp mai au loc:

  1. 3,8 milioane de căutări pe Google
  2. un milion de oameni se loghează pe Facebook
  3. 4,5 milioane de clipuri sunt vizionate pe YouTube
  4. 390.030 aplicații sunt descărcate
  5. 87.500 de oameni scriu pe Twitter
  6. 347.222 de derulări au loc pe Instagram
  7. 1,4 milioane de glisări au loc pe aplicația Tinder
  8. 188 de milioane de e-mailuri sunt trimise
  9. un milion de vizualizări au loc pe Twitch
  10. 41,6 milioane de mesaje sunt trimise prin aplicațiile de chat
  11. 41 de oameni se abonează la servicii de muzică
  12. 180 de boxe inteligente sunt expediate cumpărătorilor
  13. 4,8 milioane de GIF-uri sunt trimise
  14. 2,1 milioane de snap-uri au loc pe Snapchat
  15. 694.444 de ore de filme și seriale sunt vizionate într-un singur minut pe Netflix
Arhiva foto

Curiozitățile internetului

De-a lungul timpului, internetul a fost gazda unor multiple premiere.

  1. Primul email a fost trimis în 1971 de către inginerul Ray Tomlinson. Acesta și l-a trimis lui însuși. Acest schimb de mesaje avea loc înainte de Web, potrivit Cisco
  2. Primul acces dial-up la internet din lume este introdus de către Pipex, din Marea Britanie, în martie 1992
  3. Primul smartphone apare în 1992. Este vorba de IBM Simon
  4. Primele imagini pe web apar în 1993
  5. Prima comandă online: a fost o pizza pepperoni cu ciuperci și extra brânză, comandată de la Pizza Hut în 1994
  6. Primul lucru cumpărat pe Web: un CD cu Sting, cumpărat în 11 august 1994 de către Dan Kohn de pe un site numit NetMarket
  7. Primul motor de căutare apare tot în 1994. Este numit WebCrawler
  8. Primul produs de online banking apare tot în 1994. Este oferit de Stanford Federal Credit Union din SUA
  9. Primul blog: Links.net apare tot în 1994
  10. Prima carte cumpărată pe net: 3 aprilie 1995. John Wainwright achiziționează prima carte din istoria Amazon
  11. Primul filmuleț viral: un bebeluș care dansa făcea furori în 1996
  12. Primul Wi-Fi apare în 1997
  13. Prima rețea socială: SixDegrees apare în 1997
  14. Primul serviciu de streaming de filme: nu a fost Netflix, ci iTV, lansat de către compania Tedium din Hong Kong în 1998
  15. Primul atac cibernetic are loc în 1998, când Robert Tappan Morris, fiul celebrului criptograf Robert Morris Sr.. Acesta a vrut să vadă cât de mare este internetul așa că a scris un program care să meargă de la un PC la altul și să trimită înapoi date la serverul de control
  16. Prima conexiune de internet în spațiu: Cisco pune un router de net în cosmos.

România, în topul mondial al vitezei

În România, internetul a pătruns chiar din anii ’90, odată cu dezvoltarea acestuia în Occident. În acest moment, România are peste 4,8 milioane de conexiuni la internet, iar 58 din fiecare 100 de gospodării au internet, potrivit statisticilor Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

De asemenea, România are și o infrastructură foarte bună de internet. Viteza de descărcare din România este una dintre cele mai mari din lume. Un top realizat în luna ianuarie de către SpeedTest arată România pe locul al cincilea din lume, după Singapore, Hong Kong, Islanda și Monaco. Acestea sunt state și teritorii mult mai mici.

Țara noastră depășește state avansate, precum Coreea de Sud, Japonia sau SUA. În fapt, viteza internetului din România a apărut inclusiv în campania electorală din 2016 din SUA, fiind menționată de către senatorul Bernie Sanders, pe atunci candidat intern în cadrul Partidului Democrat.

În privința internetului pe mobil, România se află pe locul 36 la nivel mondial, depășind SUA și Japonia, dar în urma unor țări ca Albania, Oman, Liban sau Malta.

Arhiva foto
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut ca “Stegarul Dac”, într-un copac din curtea Arestului Central al Capitalei. Fotografie de arhivă: Hepta
17:10
Stegarul Dac, arestat preventiv pentru 30 de zile. Este acuzat că a lovit un jandarm care asigură paza la Arestul Central, unde este închis Călin Georgescu
Blocul C.A.M. din Piața Lahovary
Reportaj
16:30
Misterul blocului care a fost construit pentru ceva ce Bucureștiul nu mai văzuse niciodată
MONDEN
Romanita Iovan
17:07
Romanița Iovan a împlinit 62 de ani. Decizia luată de ziua ei și a fiului său: „Fără scuze, cu răbdare și disciplină”
Nattasha și Bianca - la bonfire
17:00
Insula iubirii, 3 octombrie 2026. Fetele pot urmări, pe un televizor, imagini din vila iubiților
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
11:26
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
18:21
Anamaria Ferentz, mărturisiri dureroase la două luni după eutanasierea câinelui: „Învăț să trăiesc cu golul imens pe care l-a lăsat”
18:15
După mai mult de 1000 de ani, rămășițele țarului Samuil al Bulgariei au fost aduse „acasă” din Grecia: „Acord istoric”
18:09
Finlanda construiește o centrală nucleară subterană în mijlocul capitalei Helsinki, la 2 kilometri de Parlament: va încălzi întreg orașul
17:57
Turiștii din UE și Marea Britanie vor putea călători cu două bagaje de mână gratuite. Regulile pentru zborurile europene se schimbă din 2027
TRENDING
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
08:02
Circulația pe A1 Sibiu - Boița se închide până în decembrie pentru lucrări la Autostrada Sibiu - Pitești: Cum va fi traficul deviat
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Lola Baird, o tânără de 24 de ani din nordul Londrei, a experimentat recent o problemă neașteptată: răul de mișcare
17:16
De ce se simt rău unii pasageri în mașinile electrice și cum poți scăpa de senzația de amețeală
Tramvaiul din Dubai circulă pe un traseu circular în zona Marina și JBR și face legătura cu metroul din Dubai și cu monorailul Palm
16:30
Emiratele Arabe Unite au lansat primul tren național de pasageri. Călătoria între Dubai și Abu Dhabi durează acum doar 50 de minute și costă 10 euro
Un elicopter pe o platformă de aterizare de pe un munte înzăpezit, cu un peisaj alpin pitoresc în fundal
16:03
Turismul de lux cu elicopterul în munții Dolomiți stârnește revolta localnicilor: „A devenit un circ al celor bogați”
Ceasul din 1930 a valorat de 10 ori mai mult decat credeau initial. Foto: Hansons Auctioneers
15:45
Un Patek Philippe uitat într-o cutie de bijuterii s-a vândut cu 59.000 de lire. Modelul din 1930 fusese evaluat inițial la doar 5.000
Un bărbat stă singur pe o canapea și ține într-o mână verigheta
09:39
Un bărbat a întrebat pe internet cum să se răzbune pe fosta lui soție, dar nu s-a așteptat la răspunsurile pe care le-a primit
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Legea femicidului, intrată în vigoare în aprilie 2026, rămâne neaplicabilă în totalitate din cauza lipsei metodologiei necesare.
16:29
Legea femicidului, fără metodologie după cinci luni. România a înregistrat deja 30 de cazuri de la începutul anului
Imaginea îl prezintă pe Dănuț Buhăescu, îmbrăcat într-o bluză neagră, stând la biroul său încadrat de drapelul României și cel al Uniunii Europene.
15:11
Dănuţ Buhăescu, primarul PSD din Uricani, a murit. Se afla la cel de-al șaselea mandat
Anvelope de iarnă
14:32
Când trebuie să echipăm mașina cu anvelope de iarnă: Ce spune Codul Rutier despre data fixă și ce amenzi riscă șoferii
O mașină de poliție parcată
13:52
Un comisar-șef din Constanța a provocat un accident și a refuzat etilotestul: Este cercetat disciplinar și penal
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
10:55
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale