Accidentul a avut loc luni dimineaţa, la ieşirea de pe autostrada A1, spre Agnita - DJ106, iar la faţa locului au trimise trei ambulanţe SMURD, după ce cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
„Accident rutier la ieşirea de pe autostradă spre Agnita -DJ 106 intervin 3 ambulanţe SMURD, dintre care una de transport victime multiple, 5 victime conştiente sunt evaluate medical. Patru bărbaţi şi o femeie, policontuzionaţi, conştienţi, vârste între 20 şi 50 ani, vor fi transportaţi la Spitalul Judeţean Sibiu”, a precizat Cristina Criveanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu
Accidentul s-a produs din cauza neacordării de prioritate auto, potrivit Poliţiei. „Intersecţie DJ 106, Sibiu - Agnita cu breteaua de coborâre de pe A1, accident rutier pe fondul neacordării de prioritate auto. Un şofer în vârstă de 42 de ani, Bistriţa Năsăud, la volanul unei autoutilitare, a pătruns pe DJ de pe bretea fără să acorde prioritate şi a intrat in coliziune cu un turism pe care l-a proiectat într-un ansamblu TIR oprit în vederea efectuării virajului la stânga. Cinci victime, adulţi, transportate la spital, toţi ocupanţi ai turismului. Trafic îngreunat”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter, potrivit Agerpres.
Citește și