Pe fondul problemelor de la abatoarele din Germania sau de la fermele de sparanghel, unde muncitorii sezonieri români s-au plâns de condițiile de cazare și au acuzat faptul că nu le sunt respectate contractele, Radu Lăcătuș spune că e mulțumit cu ceea ce face.

“Sunt predicatorul unei mici biserici penticostale. Dar nu pot trăi din banii de serviciu. Câștig mult mai mult aici în două luni decât în ​​România tot anul”, a explicat Radu.

Cine e predicatorul român care a lăsat biserica pentru a culege salată în Germania: “Dumnezeu îmi dă putere. Câștig cât în tot anul în țară!”

Radu a sosit în Germania, la Ronnerberg (Saxonia Inferioară, 23.000 de locuitori) sâmbătă, 23 mai, cu avionul, împreună cu soția și fratele său. A fost ultimul ajuns din cei 17 lucrători sezonieri care îl ajută pe fermierul Hermann Voges, 58 de ani, cu recolta de salata iceberg.

“De obicei, ei vin cu mașina. Dar granițele Ungariei și Cehiei sunt închise, motiv pentru care am plătit pentru zboruri și chiar am amenajat două containere rezidențiale în curte, pentru a respecta regulile corona”, a povestit fermierul.

Primește câte 9,36 de euro pe oră

Fermierul plătește sezonierilor 9,36 de euro/oră. Radu nu se teme de munca grea din teren.

El ar dori să lucreze șapte zile, câte 12 ore pe zi.

Fermierul Hermann Voges:

“Dumnezeu îmi dă putere”, spune Radu, care are doi copii, de 5, respectiv 8 ani, în România. Cei mici au rămas în grija bunicilor.

La sfârșitul lunii iulie, românul vrea să se întoarcă în România și să își reia activitatea la biserica sa.

Va pleca cu 3.600 de euro net, a calculat Bild.

Premierul Ludovic Orban a avut, miercuri, o convorbire telefonică cu cancelarul federal Angela Merkel, la inițiativa înaltului oficial german, referitoare la situația lucrătorilor sezonieri români din Germania

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.