Potrivit comunicatului oficial, Cancelarul Angela Merkel s-a referit la situația lucrătorilor sezonieri români din Germania și a exprimat preocuparea constantă a executivului de la Berlin și, personal, a domniei sale, pentru respectarea și protejarea drepturilor cetățenilor români care muncesc în Germania.
„Guvernul federal a inițiat, de altfel, cu promptitudine, modificarea cadrului legislativ intern în vigoare, pentru a oferi un grad sporit de protecție acestora și a garanta drepturile angajaților români. A subliniat, în același scop, întreaga deschidere și disponibilitate pentru menținerea unui contact strâns, la toate nivelurile, între autoritățile din cele două state, în continuarea recentei vizite în Germania a ministrului muncii și protecției sociale, Violeta Alexandru, spune Executivul român.
Prim-ministrul Ludovic Orban a adresat felicitări omologului german pentru modul eficient de gestionare, de către guvernul condus de doamna Merkel, a crizei generate de pandemia de Covid-19. A salutat, totodată, propunerile avansate de Comisia Europeană, la 27 mai, de creare a unui Instrument european de recuperare (Recovery Instrument – Next Generation EU) în valoare de 750 mld. euro, pentru susținerea eforturilor de relansare economică la nivel european, precum și de revizuire a Cadrului Financiar Multianual pentru perioada 2021-2027″, a transmis Guvernul.
Ludovic Orban i-a urat succes omologului german în perspectiva apropiatei preluări, la 1 iulie 2020, a Președinției Consiliului UE, într-un moment dificil, extrem de important pentru consolidarea proiectului european.
În context, a exprimat sprijinul țării noastre pentru avansarea agendei UE și pentru a găsi soluții comune la provocările actuale de ordin sanitar, economic și social.
Ministrul muncii, Violeta Alexandru a plecat, săptămâna trecută, în Germania, după ce presa a relatat situaţii de abuzuri în fermele unde lucrează muncitori sezonieri români.
Ea a precizat că, după o serie de verificări, a constatat că în majoritatea fermelor din Germania sunt condiţii civilizate de muncă și e încrezătoare că acolo unde sunt probleme acestea vor fi rezolvate.
Alexandru a mai spus că deja au fost luate câteva măsuri ferme pentru cei care lucrează în industria de producere şi prelucrare carne.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/1/09/ca4b19ede2643b809b64ca6da6b7d159.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/3/02/f62ba2cb0cc60224f7f257f1b24c9c03.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/3/06/2928a6643dc7313db46bfee52e8ce617.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/3/05/c43097c90dd7977177db948e8310f684.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/3/06/5b1012f128efb057d2577dad42f18888.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/3/04/8c84fee2c57116cab5d4f06b9420f13f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/3/04/7c33aee2f9d5e41ca7d34f53068bc778.jpg)