CNA a votat și alte propuneri care vor fi publicate în Codul de reglementare în audiovizual, pe lângă interzicerea apariției minorilor în reclame la produse alimentare. Codul va fi publicat pe site-ul Consiliului. După publicare, Codul va intra în dezbatere publică, timp de 30 de zile. Apoi, noile propuneri vor fi analizate, va exista un vot final, iar noul Cod va intra în vigoare odată cu publicarea sa în Monitorul Oficial.

„Cele două mari modificări importante sunt următoarele: propunerea pe care am susţinut-o extrem de puternic, şi anume interzicerea apariţiei minorilor în reclamele la produsele alimentare, propunere care a fost adoptată, şi două articole care clarifică statutul reclamelor la suplimentele alimentare, care sunt prezentate publicului ca posibile produse de tipul medicamentelor, care vindecă boli incurabile, de altfel. Prin modificare, reclamele la suplimentele alimentare nu vor mai putea induce în eroare publicul şi nu vor mai putea fi prezentate ca având efecte de tipul medicamentelor”, a explicat Valentin-Alexandru Jucan, membru CNA, pentru agenţia de presă News.ro, conform digi24.ro.

„Cele mai multe articole vin să clarifice nişte aspecte care ţin de informare corectă, dreptul la replică şi protecţia minorului, deci sunt clarificări care au ca scop întărirea acestor norme”, a mai spus Valentin-Alexandru Jucan.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Imagini cu Nadia Comăneci, în casa ei din SUA. Detaliul din sufragerie care a atras atenția. FOTO
GSP.RO
Imagini cu Nadia Comăneci, în casa ei din SUA. Detaliul din sufragerie care a atras atenția. FOTO
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Playtech.ro
Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Andreea Bălan rupe tăcerea după finala America Express! Ce a dezvăluit despre Nelu Cortea și Cătălin Bordea: 'In realitate...'
Viva.ro
Andreea Bălan rupe tăcerea după finala America Express! Ce a dezvăluit despre Nelu Cortea și Cătălin Bordea: 'In realitate...'
Filmul crimei din Alba, unde Bogdan şi-a spânzurat copilul de un an. Mesajul tulburător lăsat pe Instagram înainte de a se spânzura
Observatornews.ro
Filmul crimei din Alba, unde Bogdan şi-a spânzurat copilul de un an. Mesajul tulburător lăsat pe Instagram înainte de a se spânzura
Ultimele ore din viața bărbatului de 81 de ani ucis de trei copii de 9, 10 și 15 ani. A fost găsit dezbrăcat pe câmp
Știrileprotv.ro
Ultimele ore din viața bărbatului de 81 de ani ucis de trei copii de 9, 10 și 15 ani. A fost găsit dezbrăcat pe câmp
Greșeala pe care mulți o fac cu routerul wireless. Cum să ai internet rapid prin Wi-Fi
FANATIK.RO
Greșeala pe care mulți o fac cu routerul wireless. Cum să ai internet rapid prin Wi-Fi
Moment tensionat la Bucureşti! Ofiţerul de presă al Belarusului i-a luat microfonul din faţă selecţionerului şi a răspuns el. Întrebarea delicată: "V-am zis de la început"
Orangesport.ro
Moment tensionat la Bucureşti! Ofiţerul de presă al Belarusului i-a luat microfonul din faţă selecţionerului şi a răspuns el. Întrebarea delicată: "V-am zis de la început"
Shakira are un nou iubit. Cine o consolează după dureroasa despărțire de Pique
Unica.ro
Shakira are un nou iubit. Cine o consolează după dureroasa despărțire de Pique
Horoscop 28 martie 2023. Scorpionii au nevoie de mai multă răbdare, decât de obicei, pentru a înțelege ceva din situațiile complicate ale zilei
HOROSCOP
Horoscop 28 martie 2023. Scorpionii au nevoie de mai multă răbdare, decât de obicei, pentru a înțelege ceva din situațiile complicate ale zilei
Moda circulară ca mod de viață alături de Remix
PUBLICITATE
Moda circulară ca mod de viață alături de Remix