Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o avertizare nowcasting Cod roşu de ninsoare şi vânt puternic valabilă până la ora 21:00 în zone de munte de peste 1800 metri a judeţului Cluj.
Potrivit avertizării, se vor semnala ninsoare însoţită de vânt cu rafale care vor depăşi 130 km/h, determinând scăderea vizibilităţii aproape de zero, şi descărcări electrice.
Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maximum 6 ore.
Anterior, ANM a prelungit avertizările de vânt puternic și viscol, până miercuri, 22 februarie, pentru mai multe județe.