Etnologii spun că actualele colinde au fost cândva ritualuri magice, un fel de strămoşi ai teatrului, din Epoca Pietrei, cunoscute astăzi sub termenul de teatru popular.
Scopul lor era să învingă forţele răului, respectiv ale întunericului, şi să întemeieze noul an mai bun şi mai luminos decât cel care tocmai şi-a epuizat forţele.
Nu întâmplător, totul se petrece în jurul solstiţiului de iarnă de pe 21 decembrie, când întunericul este “mai puternic” decât lumina, adică se înregistrează cea mai lungă noapte din an.

Ceata stă izolată până la 20 decembrie

Modul de desfăşurare al colindului este în mare măsură acelaşi. Conform tradiţiei, începând cu 6 decembrie, ceata de colindători, tineri ai satului, îşi alege un conducător, numit vătaf, şi o gazdă, în casa căreia se adună şi stă ascunsă de restul consătenilor, pentru a repeta ritualul şi a se purifica spiritual.
Acest lucru este absolut necesar, pentru că grupul trebuie să participe apoi la un act magic, cel al creaţiei primordiale. În timpul colindatului, între 20 decembrie şi Anul Nou, ceata face multă gălăgie din clopoţei, bice şi tobe, pentru a goni spiritele rele.
Măştile pe care le poartă – Moş, Capră, Urs sau Cerb – sunt reprezentări ale unei Divinităţii străvechi care, conform scenariului colindului, moare, este jelită, apoi renaşte prin intermediul incantaţiilor colindătorilor şi creează, din întunericul morţii, o lume nouă. Acesta este noul an!
Colindatul de Ceată Bărbătească a fost inclus în patrimoniul UNESCO
creştine, care celebrează naşterea lui Iisus Hristos: “Trei păstori”, “O ce veste minunată”, “Sus la Poarta Raiului” etc.
Din a doua jumătate a secolului XX, fostele ritualuri au devenit o formă de divertisment. Astăzi, colindul este o urare de noroc şi belşug, iar urătorii sunt copii, care primesc colaci, cozonaci şi dulciuri pentru prestaţia lor. Există şi colindători “profesionişti” care, în special după 1990, străbat oraşele mari pentru a strânge bani.
Tradiţia străveche a colindului se păstrează cel mai bine la sate, unde în ultimii 20 de ani dă semne de revigorare. Menţionăm că urarea Colindatul de Ceată Bărbătească a fost înscrisă în patrimoniul UNESCO, drept una dintre cele mai importate tradiţii preistorice păstrate până în ziua de astăzi.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce l-a "certat" Georgeta Orlovschi, mama lui Sebastian Stan, pe actor chiar pe covorul roșu, la Premiile Oscar 2025 „I-am spus că nu pot”
Unica.ro
De ce l-a "certat" Georgeta Orlovschi, mama lui Sebastian Stan, pe actor chiar pe covorul roșu, la Premiile Oscar 2025 „I-am spus că nu pot”
Elena Băsescu, de nerecunoscut după schimbările din ultimii ani! Fiica fostului președinte, Traian Băsescu, este schimbată complet la 44 de ani / FOTO
Viva.ro
Elena Băsescu, de nerecunoscut după schimbările din ultimii ani! Fiica fostului președinte, Traian Băsescu, este schimbată complet la 44 de ani / FOTO
WOW! Cum arată mama MISS a lui Elon Musk. Maye Musk are o poveste de viață ieșită din comun. Și-a crescut singură copiii, batjocorită de fostul soț, care era plin de bani
Libertateapentrufemei.ro
WOW! Cum arată mama MISS a lui Elon Musk. Maye Musk are o poveste de viață ieșită din comun. Și-a crescut singură copiii, batjocorită de fostul soț, care era plin de bani
Trump continuă să îl atace pe Zelenski: „America nu îl va mai suporta mult timp”
Adevarul.ro
Trump continuă să îl atace pe Zelenski: „America nu îl va mai suporta mult timp”
Premiile Oscar 2025: Cele mai HOT cupluri de vedete! Vezi galeria foto AICI
Elle.ro
Premiile Oscar 2025: Cele mai HOT cupluri de vedete! Vezi galeria foto AICI
Ies la iveală detalii tulburătoare despre moartea lui Gene Hackman și a soției sale. Au fost găsiți în camere separate, iar ușa de la intrare era deschisă. Ce au mai descoperit autoritățile în vila celor doi

Fraţii Tate s-au filmat cum au plecat "în secret" din România şi au râs în avion de Justiţie. "Tot ce facem este să câştigăm"
Observatornews.ro
Fraţii Tate s-au filmat cum au plecat "în secret" din România şi au râs în avion de Justiţie. "Tot ce facem este să câştigăm"
Horoscop 3 martie 2025. Capricornii vor trebui să găsească o soluție de compromis între ritmul lor și ritmul celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 3 martie 2025. Capricornii vor trebui să găsească o soluție de compromis între ritmul lor și ritmul celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI