Potrivit Comisiei Europene, această primă autorizare de introducere a insectelor pe piaţa UE ca alimente noi are loc în urma unei evaluări ştiinţifice riguroase efectuate de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA).

La începutul anului, EFSA anunţa că viermele de făină este prima insectă declarată sigură pentru a fi mâncată de om.

Noul aliment se poate consuma ca gustare, sub formă de insecte uscate întregi, sau ca ingredient al unor produse alimentare, de exemplu sub formă de pudră în produse proteice, biscuiţi sau produse pe bază de aluat.

„Strategia „De la fermă la consumator” identifică insectele ca sursă alternativă de proteine care poate sprijini tranziţia UE către un sistem alimentar mai durabil. Milioane de oameni consumă deja zilnic insecte. În plus, conform Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), insectele sunt o sursă alimentară sănătoasă şi foarte nutritivă, cu un conţinut ridicat de grăsimi, proteine, vitamine, fibre şi minerale”, se menţionează în comunicat.

Decizia oficială a Comisiei va fi adoptată în săptămânile următoare.

Foto: Profimedia

Citeşte şi:

Franța și-a ținut școlile deschise „cu orice preț”. Într-un liceu unde zeci de elevi și-au pierdut rude din cauza COVID, unii spun că prețul a fost prea mare

Vaccinare fără programare în toate centrele, din 7 mai. Cei care nu mai prind loc primesc bon de ordine pentru zilele următoare

Urmărește-ne pe Google News
Anamaria Prodan și Ciprian Marica, imagine virală într-o locație de lux. Cum au fost pozați cei doi
PARTENERI - GSP.RO
Anamaria Prodan și Ciprian Marica, imagine virală într-o locație de lux. Cum au fost pozați cei doi
BOMBĂ! Vedeta PRO TV care va apărea la Antena 1. Cum a fost posibil așa ceva
Playtech.ro
BOMBĂ! Vedeta PRO TV care va apărea la Antena 1. Cum a fost posibil așa ceva
Ce riscă românii care refuză încorporarea în armată, în caz de război sau stare de asediu
Observatornews.ro
Ce riscă românii care refuză încorporarea în armată, în caz de război sau stare de asediu
Horoscop 29 ianuarie 2022. Capricornii revin la gânduri mai bune și datorită faptului că se vor simți bine în propria piele
HOROSCOP
Horoscop 29 ianuarie 2022. Capricornii revin la gânduri mai bune și datorită faptului că se vor simți bine în propria piele
Primele imagini cu prăbușirea celui mai nou avion US Navy, un aparat de război de 100.000.000 de dolari, în timpul aterizării pe un portavion |VIDEO
Știrileprotv.ro
Primele imagini cu prăbușirea celui mai nou avion US Navy, un aparat de război de 100.000.000 de dolari, în timpul aterizării pe un portavion |VIDEO
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Telekomsport
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Raluca Feher, despre secretele vieții ei de influencer
PUBLICITATE
Raluca Feher, despre secretele vieții ei de influencer