La doar 15 ani, Catalin a avut necazuri cat altii intr-o viata intreaga. Cand avea 9 ani si-a pierdut tatal, iar dupa alti cativa ani mama lui a murit intr-un accident. Singura alinare a pustiului e acum bunica lui, care incearca din rasputeri sa-i asigure o viata decenta. La cadouri de Sarbatori baiatul nici macar nu spera, desi isi dorea cu disperare un computer. “Caravana Libertatea te ajuta!” a facut la Catalin primul popas.


Catalin locuieste cu bunica sa intr-o casuta modesta, dar ingrijita din Otopeni, o localitate de langa Bucuresti. Ieri, cand a primit vizita caravanei, insotita de reprezentantul firmei Clarux Consult, care i-a oferit cadou computerul dorit, baiatul a izbucnit in lacrimi.


“Nu credeam sa am parte de o astfel de surpriza. Sunt obisnuit ca viata sa imi dea numai lovituri nu si cadouri. Computerul acesta era pentru mine ca un vis pe care stiam ca nu am sanse sa-l realizez curand. Ma gandeam ca daca ar fi trait tata, ar fi facut el cumva sa-mi cumpere calculatorul”, ne-a spus Catalin in timp ce isi aseza computerul pe o masa pe care bunica lui o eliberase repede.


De asemenea, baiatul si bunica lui vor avea bani sa-si cumpere bunatati de Sarbatori. Pe langa computer, “Caravana” le-a dus si 5.500.000 lei, bani donati de un bucurestean impresionat de povestea trista a baiatului.


“Nu credeam ca o sa apuc sa-l mai vad pe baiatul meu fericit. De cand am ramas singuri, am avut parte numai de zile triste. Aceasta este o zi la care nici nu indrazneam sa sper. Anul acesta Craciunul a venit la noi o data cu dumneavoastra, cu Caravana de la Libertatea”, ne-a spus cu lacrimi in ochi bunica baiatului, Maria Popescu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.