UPDATE 18.40 – După trei ore de dezbateri, Consiliul General a aprobat bugetul Bucureștiului cu 34 de voturi pentru, cinci voturi împotrivă și 15 abțineri.

„De mâine începem pe alte baze funcționarea primăriei. Trebuie să începem investițiile. De-a lungul anului vom veni cu rectificări pentru a îmbunătăți bugetul”, a declarat primarul Nicușor Dan la finalul ședinței CGMB.

Bugetul Primăriei Capitalei este estimat la 5,8 miliarde de lei, după ce veniturile au fost diminuate – o condiție a USR-PLUS – cu aproximativ 1,1 miliarde de lei.


Vineri, primarul Nicușor Dan a anunțat că a ajuns la un acord politic cu liderii USR-PLUS în ceea ce privește bugetul și a spus că, deși „nu este un buget perfect”, este un pas înainte pentru a începe investițiile în Capitală.

La rândul său, viceprimarul USR-PLUS Horia Tomescu a declarat că s-a ajuns la o variantă îmbunătățită după o rectificare negativă de un miliard de euro, din care au mai fost tăiate „veniturile umflate”, dar nici așa nu este un buget realist.

Și eu, și colegii mei avem încredere că prin rectificări bugetare succesive vom aduce proiecția bugetară de astăzi cât mai aproape de realitate. Pe termen mediu și lung, este evident că nu putem continua așa. „Rețeta Firea” a adus orașul în faliment. Aprobarea acestui buget nu face decât să câștige timp, timp pe care coaliția de la București trebuie să îl folosească pentru reforme reale și accelerate.

Horia Tomescu, viceprimarul Capitalei:

La ultima ședință de Consiliu General, bugetul Primăriei Capitalei, propus de primarul general Nicușor Dan, nu a fost adoptat după boicotul făcut de consilierii generali USR-PLUS.

Atunci, ministrul economiei și copreședinte al organizației USR-PLUS din Capitală, Claudiu Năsui, a spus că proiectul de buget, în forma în care a intrat în dezbatere publică și apoi la vot în CGMB, se baza pe estimări nerealiste pentru a putea face cheltuieli „pe datorie”. Năsui s-a plâns și de faptul că viceprimarul USR-PLUS Horia Tomescu nu a primit drept de semnătură pentru a pune în aplicare reforma din spitalele bucureștene.

Citeşte şi:

Crește îngrijorarea privind varianta indiană a COVID, depistată și în România. Experții britanici avertizează că este mai contagioasă

Organizația ecologistă Agent Green solicită Ministerului Mediului interzicerea vânătorii de trofee, după uciderea ursului Arthur

ÎPS Teodosie, o nouă declarație controversată: „Femeia a început păcatul. Dacă femeia nu păcătuia, nu ar fi născut în chinuri”

Urmărește-ne pe Google News
O femeie a intrat într-un centru de vaccinare și i-a dat pe ascuns un bilet asistentei. Aceasta a chemat urgent poliția
PARTENERI - GSP.RO
O femeie a intrat într-un centru de vaccinare și i-a dat pe ascuns un bilet asistentei. Aceasta a chemat urgent poliția
ȘOC! Reacția lui Liviu Dragnea după ce Irina Tănase a ajuns la DNA. IREAL ce a spus
Playtech.ro
ȘOC! Reacția lui Liviu Dragnea după ce Irina Tănase a ajuns la DNA. IREAL ce a spus
"Vai de viaţa mea! Unu-i mort aici!" S-au întrecut în liniuţe spre moarte. Trupurile tinerilor au fost aruncate pur şi simplu pe câmp
Observatornews.ro
"Vai de viaţa mea! Unu-i mort aici!" S-au întrecut în liniuţe spre moarte. Trupurile tinerilor au fost aruncate pur şi simplu pe câmp
Horoscop 22 ianuarie 2022. Scorpionii trebuie să se ferească de probleme suplimentare și să fie atenți la ceea ce spun
HOROSCOP
Horoscop 22 ianuarie 2022. Scorpionii trebuie să se ferească de probleme suplimentare și să fie atenți la ceea ce spun
După Ucraina, încă o țară se teme de un posibil atac al Rusiei. Reacția unui înalt oficial
Știrileprotv.ro
După Ucraina, încă o țară se teme de un posibil atac al Rusiei. Reacția unui înalt oficial
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
Telekomsport
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale
PUBLICITATE
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale