În iunie, Consiliul a primit o evaluare pozitivă a planurilor celor 12 state membre din partea Comisiei, însoțită de propuneri privind aprobarea acestora.

Deciziile pe care Consiliul le-a adoptat astăzi reprezintă etapa finală înainte ca statele membre să poată încheia acorduri de grant și de împrumut cu Comisia și să înceapă să primească fonduri pentru punerea în aplicare a planurilor lor naționale.

Ungaria ar fi putut fi a 13-a țară care primește undă verde, dar comisia UE a decis să amâne aprobarea planului de redresare timp de câteva săptămâni.

672,5 miliarde de euro alocate de UE

Asistența financiară acordată de UE în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, în valoare de 672,5 miliarde de euro, sub formă de granturi și împrumuturi, are scopul de a impulsiona redresarea economică europeană prin sprijinirea reformelor și a proiectelor de investiții ale statelor membre.

Măsurile aprobate în cadrul planurilor naționale sunt axate pe șase domenii de politică prevăzute în regulamentul de instituire a Mecanismului de redresare și reziliență.

Printre aceste domenii se numără tranziția verde și cea digitală, creșterea inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, precum și coeziunea socială și teritorială.

PNRR-ul României ar putea fi aprobat în toamnă

Planul Național de Redresare și Reziliență al României, care are 1.203 pagini, a fost depus la Comisia Europeană pe 31 mai și apoi a fost publicat integral de Guvernul României pe 2 iunie.

Premierul Florin Cîțu a declarat atunci că banii pe care România îi așteaptă de la Comisia Europeană vor fi folosiți pentru a construi autostrăzi, „sute de școli și creșe” și pentru renovarea și construirea a „zeci de spitale”.

În baza PNRR, România așteaptă de la Uniunea Europeană 29,2 miliarde de euro, adică 14,2 miliarde de euro sub formă de granturi și 15 miliarde de euro sub formă de împrumuturi.

Comisia Europeană a confirmat în iunie că a primit Planul de Redresare și reziliență trimis de România și a precizat că a început evaluarea.

„Acest proces este în desfășurare, iar informațiile conform cărora Comisia a respins planul nu sunt corecte”, a transmis un purtător de cuvânt al Comisiei, vineri, 11 iunie.

Surse guvernamentale au declarat pentru Libertatea că PNRR-ul României ar urma să fie aprobat în toamnă.

Citeşte şi:

Anamaria Prodan, audiată la DNA într-un dosar legat de clubul de fotbal Rapid

Scandal la PNL Timiș: Un deputat acuză că yala sediului a fost schimbată. Alin Nica: „Va primi o copie a cheii”

Iohannis, la prima ședință de Guvern cu Florin Cîțu premier. Executivul și-a asumat proiectul „România Educată”

INS: Rata anuală a inflaţiei a urcat în iunie la 3,9%. Cu cât s-au scumpit alimentele față de anul trecut

Un bilet găsit de soția sa într-o geantă pe care nu o mai folosise de patru ani i-a schimbat viața: „Mi-a zis că e un semn”
PARTENERI - GSP.RO
Un bilet găsit de soția sa într-o geantă pe care nu o mai folosise de patru ani i-a schimbat viața: „Mi-a zis că e un semn”
Vlad Voiculescu, acuzații GRAVE după congresul PNL: ”Peste 4000 de teste pozitive nu au fost ...
Playtech.ro
Vlad Voiculescu, acuzații GRAVE după congresul PNL: ”Peste 4000 de teste pozitive nu au fost ...
Filmul confuziei fatale din Maramureș: Orbit de gelozie, un tânăr a provocat un accident înfiorător, după ce i s-a părut că a văzut-o pe fosta iubită într-o mașină
Observatornews.ro
Filmul confuziei fatale din Maramureș: Orbit de gelozie, un tânăr a provocat un accident înfiorător, după ce i s-a părut că a văzut-o pe fosta iubită într-o mașină
Horoscop 27 septembrie 2021. Peștii ar fi bine să acorde o atenție deosebită oricărei investiții, cheltuielilor mari
HOROSCOP
Horoscop 27 septembrie 2021. Peștii ar fi bine să acorde o atenție deosebită oricărei investiții, cheltuielilor mari
Apare prima bancnotă din România cu chipul unei femei. Ce valoare are și pe cine reprezintă
Știrileprotv.ro
Apare prima bancnotă din România cu chipul unei femei. Ce valoare are și pe cine reprezintă
Josnic! Tânăra a primit 60.000 de euro pentru partida de amor filmată cu bărbatul celebru al ţării: "M-am simţit umilită". El e idolul naţiunii
Telekomsport
Josnic! Tânăra a primit 60.000 de euro pentru partida de amor filmată cu bărbatul celebru al ţării: "M-am simţit umilită". El e idolul naţiunii
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți
PUBLICITATE
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți