O polată de protecție susținută de piloți forați adânci de cel puțin 15 metri va fi construită pe Centura Călimănești (DN 7CC), pentru protejarea carosabilului.
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova a anunțat marți, 13 octombrie, semnarea contractului pentru consolidarea DN 7CC, între km 2+950 și km 3+150.
Contractul este derulat de asocierea S.C. Maristar COM S.R.L. (lider) și S.C. 62D Engineering & Design Solution S.R.L. Lucrările se vor desfășura pe parcursul a doi ani, dintre care 3 luni sunt alocate elaborării documentațiilor tehnice, iar 21 de luni execuției lucrărilor.
În zilele următoare urmează emiterea ordinului de începere pentru elaborarea Proiectului tehnic de execuție. Se va construi o structură masivă de protecție de tip polată pentru a opri prăbușirile de pe versant.
„Soluția tehnică recomandată în urma expertizei presupune realizarea unei structuri de protecție a drumului, de tip polată, susținută de piloți forați și elemente din beton armat. Piloții forați vor avea o lungime de minimum 15 metri și un diametru de cel puțin 800 mm. Structura va include grinzi din beton armat, o placă de suprabetonare și un strat de pământ afânat, cu grosimea de un metru, pentru atenuarea șocurilor”, potrivit DRDP Craiova.
În zonă sunt prevăzute, de asemenea, plase și sisteme de retenție pentru limitarea deplasării materialului de pe versant către zona din aval, în apropierea liniei de cale ferată.
Șoferii care tranzitează Centura Călimănești (DN 7CC) trebuie să se pregătească pentru restricții de trafic în perioada următoare.
„Având în vedere complexitatea și specificul lucrărilor, circulația rutieră pe DN 7CC va fi afectată de mai multe tipuri de restricții, necesare pentru desfășurarea intervențiilor în condiții de siguranță. Acestea vor fi comunicate public în funcție de etapele de execuție și de organizarea șantierului”, conform sursei citate.