Copiii-cersetori

Gigel si Iosefina sunt cersetorii in pijamale. Asa i-a botezat strada si nu le e rusine de asta. „Decat sa dau in cap sau sa fur, mai bine cersesc fara sa fac vreun rau”, spune Gigel, un adolescent de 17 ani neimpliniti, tragandu-si protector sora mai mica, Iosefina, in spatele lui. Cand i-am gasit, in jurul amiezei, Gigel si Iosefina se schimbasera si se pregateau sa plece acasa, sa manance o masa calda. „Stam cu o sora a noastra mai mare, care are 21 de ani – sare Iosefina, incercand sa-mi explice ca nu sunt aurolaci. Ea are grija de noi, ea ne da sa mancam. Am stat si la camin, dar am plecat de acolo ca nu ne era bine. Am fost zece frati, dar patru au murit si am ramas sase”. Fetita de numai 14 ani povesteste ca parintii i-au lasat de mici de izbeliste, iar orfelinatele nu i-au primit niciodata asa cum i-a primit sora. „Parintii s-au despartit de mult. Ii mai vizitam, dar mama este la tara si tata… Mai am o sora mica, la Pinocchio, am fost si eu acolo; e bine, dar nu pot sa stau fara fratii mei mai mari!”.
Dupa mai bine de trei ore de stat in ger si vant taios, cu manutele intinse la fiecare portiera de masina oprita la semafor, Gigel si Iosefina se retrag in spatele magazinelor, la intrarea unei scari de bloc. Intepeniti de frig si cu fetele vinete, copiii isi schimba pijamalele – uniforma de lucru – cu cateva pulovere zdrentaroase si o pufoaica ciupita si imbacsita de praf. „Nu avem pe nimeni cu noi. Suntem singuri si sunt banii nostri. Pijamalele le-am cumparat din spital, nu le-am furat! Ne stiu toti politistii de cersetori si mereu ne alearga sau ne duc la sectie, sa ne amendeze”, spune Gigel, pe un ton de repros ca nu e lasat sa-si castige painea pentru el si sora lui. Iosefina, o fetita superba, cu bucle blonde, cu o privire care rascoleste si cel mai aprig suflet, spune ca ea trece pe langa masini si nu zice nimic. Doar ii priveste pe cei din automobil in ochi si deja i-a castigat.
„Mai sunt si oameni rai care ne alearga sau ne bat, dar asta e… Trebuie sa avem si noi ceva de mancare”. Aproape soptit, copila imi spune ca pentru o zi de plimbat printre masini castiga trei-patru sute de mii de lei, pe care ii imparte cu fratii ei. Intre timp, Gigel a disparut intr-o alimentara, de unde se intoarce cu gura plina si cu un strudel pe jumatate mancat, pe care il intinde Iosefinei. „Parintii sa munceasa pentru mancarea mea?! Acum muncim noi si pentru ei!”.
Desi are numai 17 ani, Gigel incearca sa preia fraiele vietii in maini, aratandu-mi ca e un om mare si poate da gata orice problema. Si, ca sa-mi demonstreze ca este cu adevarat mare, imi impartaseste ca e preocupat de soarta tarii. Parca rupt din „Morometii”, imi zice: „Romania nu o sa intre nici in 50 de ani in NATO cu mincinosii astia…”- si arata cu degetul spre Piata Victoriei, unde-i sediul Guvernului.

Urmărește-ne pe Google News