Copiii României din diaspora: învață limba, cultura și istoria chiar și pe o insulă din Canalul Mânecii: „Pot să vorbesc cu cei dragi”

 1 comentariu

Ștefan și Miruna se numără printre cei care frecventează un program educațional în Jersey, unde învață să se conecteze cu rădăcinile lor. Tinerii români învață limba, cultura și istoria României, iar programul este susținut de Institutul Lingvistic Român.

Cursurile, care sunt gratuite pentru persoane între 3 și 18 ani, au început anul trecut și se desfășoară în zilele de sâmbătă la Școala Plat Douet, cu sprijinul financiar al guvernului român, conform BBC.

Ștefan, în vârstă de 8 ani, frecventează cursurile încă de la început.

„Nu cred că am lipsit vreodată de la vreunul dintre cursuri... Cred că este important să învăț limba română. Pot să vorbesc cu cei dragi din România pentru că, la început, nu știam prea bine limba. Acum vorbesc foarte bine”.

Mărturia unei adolescente de 13 ani

Miruna, o adolescentă de 13 ani originară din România, dar crescută în Jersey, a simțit că aceste cursuri au ajutat-o să se integreze mai bine pe insulă.

„Mă simt mai acasă. Simt că este bine să comunic cu prietenii și să păstrez și tradițiile. Fac asta de la început și simt că încep să înțeleg din ce în ce mai bine limba română”.

Impresionată de impactul cursurilor asupra copiilor săi, Georgiana Lombada a subliniat importanța acestora. „Este important pentru ei să continue să vorbească limba noastră”, a precizat ea.

„Suntem foarte mândri și foarte fericiți că acest program a fost realizat și suntem foarte recunoscători tuturor celor care au muncit din greu pentru a-l face posibil”, a mai adăugat femeia.

Ana Maria Ivanov, unul dintre profesorii implicați, a fost impresionată de susținerea primită. Potrivit ei, cursurile „sunt cu adevărat speciale, pentru că aduc comunitatea noastră împreună și este o plăcere să predau aici și venim cu inima deschisă”.

Ea a mai adăugat că aceste cursuri nu sunt destinate exclusiv copiilor români, adăugând: „Suntem deschiși oricărui copil care dorește să ni se alăture”.

Câți români trăiesc în Jersey

Potrivit datelor Ministerului Afacerilor Externe, circa 2.000 de români locuiesc în Jersey.

Insula Jersey, cea mai mare dintre insulele Canalului Mânecii, este un teritoriu autoguvernat, dependent de Coroana Marii Britanii. Strict juridic, Jersey nu face parte integrantă din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, având o identitate internaţională distinctă.

Amintim că doi români au cunoscut succesul pe această insulă din Canalul Mânecii. Viorel Ungureanu, care s-a stabilit în Jersey în anul 2009, a cumpărat Roseville Bistro în urmă cu 8 ani, după ce și-a întemeiat o familie.

Și Florin Beclenas a deschis un restaurant pe această insulă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    gavrildragan 03.08.2025, 14:47

    Din păcate cand se vor hotăra să se repatrieze vor veni sub comandă asiatică,deoarece lor le place Romania,învață limba și cer cetățenie.

ALTE ȘTIRI
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Alertă răpire copil în Teleorman, după ce o fată de 12 ani ar fi fost urcată forțat într-un autoturism de către trei persoane
Fostul secretar general adjunct al Guvernului Bolojan, Cristina Trăilă (PNL), a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Foto: Inquam Photos / George Călin
9 oct.
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ce a spus fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan după audierea la DNA
MONDEN
Cheherezade Okotaka la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Actrița care a apărut în serialul „Wednesday” de pe Netflix a urcat pe scena de la Vocea României 2026: „Am fost aleasă de Tim Burton”
Miruna Nacu și Robert Iosifescu la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Robert Iosifescu și Miruna Nacu, surpriză la Vocea României 2026! S-au îndrăgostit în studio și au mers împreună la PRO TV
POLITIC
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
9 oct.
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
9 oct.
Ce s-a întâmplat la Vocea României 2026 când pe scenă a apărut Maya Giotea, tânăra care a primit Golden Buzz la „Britain's Got Talent”: „Nu mai cânt piesa asta niciodată”
9 oct.
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
9 oct.
Cutremur puternic cu magnitudinea 7,6 în Panama. A fost emisă alertă de tsunami pentru mai multe țări din America Latină
TRENDING
9 oct.
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
9 oct.
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
9 oct.
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
9 oct.
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
9 oct.
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
9 oct.
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
9 oct.
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
9 oct.
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
9 oct.
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
9 oct.
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...