În fața cabinetului, patru pacienți stau pe scaune cu ochii ațintiți într-un perete zugrăvit cu calciu. Vorbesc despre concedii medicale. Pe scara blocului, alți doi așteaptă pentru același lucru.

Starea de urgență a adus panică în piața muncii din România. După închiderea restaurantelor și a barurilor, mulți angajați au fost trimiși acasă cu salarii înjumătățite ori fără plată. 

Medicii, asaltați de cereri de concediu medical

Prinși la mijloc între firme și angajați sunt medicii de familie. În ultima săptămână, aceștia s-au trezit asaltați de pacienți, ”unii de-a dreptul conflictuali”, povestește Ana Șestacova, reprezentanta medicilor de familie din Brașov, care cer să intre în concediu medical deși nu au nicio problemă de sănătate. Speranța lor este că hârtia le va garanta un loc de muncă, căci medicalul îi protejează de concediere.

Pentru aceste concedii fără nicio bază reală, medicii riscă amenzi de până la 10.000 de lei, adică două treimi din venitul mediu al unui cabinet de medicină de familie din România.

Ana Șestacova, președinta Asociației Medicilor de Familie (AMF) din Brașov, se plânge că e o problemă generalizată în aceste zile, iar pacienții nu înțeleg că medicii nu pot comite ilegalități ca să le salveze lor jobul. 

În ceea ce privește pacienții de rând, eu chiar am avut scandal cu cei care vin pentru medical. Li se închide uzina și li se dă opțiunea să-și ia zilele de odihnă. Doar că nu vor să-și piardă vacanța la mare. Chiar nu se poate. Deci acest medical se eliberează pe baza unui act care dovedește o afecțiune reală, nu după ochi frumoși.

Ana Șestacova:

În București sunt cazuri în care angajații sunt trimiși chiar de patroni să ceară ”medical”

O altă problemă este cu părinții care ar trebui să primească concediu de îngrijire a copilului, potrivit unei legi promulgate în weekend de președinte. Doar că acest lucru nu se întâmplă. Unele firme refuză să le dea zile libere, așa că pacienții vin să ceară concedii medicale.

Povestea se repetă și în Capitală. Președinta AFM București, Sandra Adalgiza Alexiu, se plânge că colegii ei au de-a face cu pacienți trimiși chiar de angajatori să ceară concedii medicale, pentru a fi protejați de suspendarea activității firmelor.

Bănățenii au ridicat problema în Adunarea Generală

În Timiș, unde există 38 de cazuri confirmate de coronavirus, 103 persoane în carantină instituționalizată și alte 750 în izolare la domiciliu, președintele asociației județene, Mihai Iacob, spune că a ajuns deja la un acord cu ceilalți doctori pentru a nu elibera concedii medicale celor sănătoși. Problema e atât de gravă încât a fost ridicată în Adunarea Generală a Asociației Medicilor de Familie din Timiș.

Ne așteptam să vină asemenea solicitări. Dar nu o să-și pună nimeni pielea în băț ca să satisfacă mofturile pacienților. Știm că este o situație grea, dar asta nu mai ține de noi

Mihai Iacob, reprezentantul medicilor de familie din București:

”Probabil când se vor închide mai multe întreprinderi, asta va deveni o problemă critică. Noi o să explicăm că nu se poate. Dacă vor acasă, atunci să-și ia zilele de odihnă ori concediu fără plată”, a punctat Iacob.

Așteaptă ajutorul părinților

Însă oamenii stau la cozi în fața cabinetelor din disperare. Își văd colegii cu salarii înjumătățite, în somaj tehnic ori chiar cu contracte suspendate, adică fără plată. Situația îi afectează chiar și pe muncitorii străini, care se tem că vor rămâne fără un acoperiș deasupra capului, după ce li s-a spus că nu vor primii salariu până ce nu se stabilizează situația în România.

Agențiile de turism suferă din plin. G2 Travel, una dintre cele mai mari agenții din lume, și-a închis biroul de la București. 

Vinerea trecută, cu doar o oră înainte de terminarea programului, sute de angajați au fost anunțați să nu se mai obosească să vină luni la muncă, căci firma nu-și mai permite să-i plătească. Cauza – scăderea vânzării de pachete turistice.

Angajații au contractele suspendate, așa că nu vor mai primi niciun ban până la rezolvarea situației.

„Situație oribilă”

„E mai neplăcut decât concedierea. Nu suntem plătiți, dar nici nu putem să cerem șomaj. E o situație oribilă. Unii colegi merg în instanță, iar alții caută alte joburi, inclusiv eu. Însă turismul e la pământ în acest moment. Angajări nu cred că se vor mai face până-n noiembrie”, acuză un angajat G2 Travel.

Citeşte şi:

Un medic chirurg a scos la vânzare un pretins medicament împotriva coronavirus. Autoritățile trec rapid de la acuzații de „șarlatanie” la scuze de genul „s-a greșit, dar nu cu intenții rele”

Un bărbat a sunat autoritățile ca să anunțe un posibil caz de coronavirus, dar DSP Tulcea a informat persoana suspectă cine a făcut sesizarea

Anamaria Prodan a părăsit România după scandalul cu Reghe. Anunțul impresarei despre soțul ei
PARTENERI - GSP.RO
Anamaria Prodan a părăsit România după scandalul cu Reghe. Anunțul impresarei despre soțul ei
Simona Halep, AROGANŢĂ MAXIMĂ. Ce bolid unic în România şi-a cumpărat. Toţi şoferii au fost uluiţi în trafic
Playtech.ro
Simona Halep, AROGANŢĂ MAXIMĂ. Ce bolid unic în România şi-a cumpărat. Toţi şoferii au fost uluiţi în trafic
Un interlop din Constanţa, Live pe Facebook în timp ce se droga pe manele alături de câţiva prieteni
Observatornews.ro
Un interlop din Constanţa, Live pe Facebook în timp ce se droga pe manele alături de câţiva prieteni
Horoscop 24 iulie 2021. Peștii sunt în elementul lor astăzi și de aceea le va fi mai ușor să-și mențină echilibrul
HOROSCOP
Horoscop 24 iulie 2021. Peștii sunt în elementul lor astăzi și de aceea le va fi mai ușor să-și mențină echilibrul
„N-am plătit sejurul ca să mă scoţi tu afară din apă!”. Salvamarii duc lupte grele cu turiștii care ignoră steagul roșu
Știrileprotv.ro
„N-am plătit sejurul ca să mă scoţi tu afară din apă!”. Salvamarii duc lupte grele cu turiștii care ignoră steagul roșu
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
(Publicitate) Laptopurile ASUS: OLED este sinonim cu stilul
PUBLICITATE
(Publicitate) Laptopurile ASUS: OLED este sinonim cu stilul