Acesta este acuzat de infracțiuni contra umanității, dar mai precis pentru că ar fi sprijinit prin prisma calității sale pe amiralul Cico Dumitrescu și alte persoane cu promovarea în spațiul public a unor mesaje diversioniste.

Mesajele transmise la acel moment de către adjunctul redactorului șef al Redacției ”Actualități” din TVR „fost principalul factor de diseminare a știrilor false, cu caracter diversionist, în acest fel contribuind într-o foarte mare măsură la instalarea psihozei teroriste ce a afectat profund întreaga populației a României (militari și civili)”, explică procurorii militari de la PICCJ.

„Apă otrăvită, clădiri minate, atacuri cu elicoptere”, mesajele de dezinformare

„Mesajele televizate ale suspectului s-au referit la atacuri teroriste asupra obiectivelor militare și civile, apă otrăvită, clădiri minate, diverse conduite abominabile ale așa zișilor teroriști, atacuri cu elicoptere, desanturi aeriene, coloane de blindate în deplasare etc.

Repetarea acestui gen de dezinformare a făcut ca psihoza teroristă să atingă cote paroxistice și astfel să constituie principala cauză a numeroaselor pierderi de vieți omenești, vătămări și distrugeri petrecute în timpul evenimentelor revoluționare”, arată magistrații.

Reacția lui Iliescu la evoluția dosarului Revoluției

Ion Iliescu a reacţionat pe blogul personal, după ce preşedintele Klaus Iohannis a semnat avizele pentru urmărirea penală a acestuia în dosarul Revoluţiei.

Fostul preşedinte a spus că a “decis să iasă din tăcere” pe care “şi-a impus-o în legătură cu acţiunile justiţiei în cazul dosarelor generic numite ”Revoluţia” şi ”Mineriada”, din obligaţia de a lămuri câteva lucruri”. “Stau cu capul sus la judecata istoriei”, încheie acesta mesajul.

Fostul demnitar spune că nu este surprins de decizia preşedintelui Klaus Iohannis, deşi subliniază că nu vede care este cadrul legal pentru acest act.

“Mă surprinde însă faptul că, liberi fiind, oamenii nu mai cred că trebuie să lupte pentru libertatea lor.

De asta au ajuns să ne dea lecţii de democraţie oameni care, în timpul ceauşismului, au tăcut mâlc, asta când nu puneau umărul la costruirea cultului personalităţii lui Ceauşescu”, afirmă Ion Iliescu.

Iliescu afirmă că un dosar de cercetare penală nu poate fi fundamentat pe “viziunile unora sau altora despre evenimente despre care oricum nu puteau avea o imagine corectă”.

Citește și Coreea de Nord și Coreea de Sud sunt pe punctul de a pune capăt războiului început în 1950

„M-a bătut cu sete pe spate cu o coardă de cauciuc" | Scandal IMENS după decizia inexplicabilă din sportul românesc!
PARTENERI - GSP.RO
„M-a bătut cu sete pe spate cu o coardă de cauciuc" | Scandal IMENS după decizia inexplicabilă din sportul românesc!
Anamaria Prodan continuă dezvăluirile ȘOCANTE: ”Reghecampf e șeful mafiei...
Playtech.ro
Anamaria Prodan continuă dezvăluirile ȘOCANTE: ”Reghecampf e șeful mafiei...
Cum a fost găsit Petrișor, românul care a dispărut la granița dintre Slovacia și Ungaria. Mesajul familiei
Observatornews.ro
Cum a fost găsit Petrișor, românul care a dispărut la granița dintre Slovacia și Ungaria. Mesajul familiei
Horoscop 24 iunie 2021. Capricornii au tendința de a trata cu răceală subiectele, doar pentru că nu le plac
HOROSCOP
Horoscop 24 iunie 2021. Capricornii au tendința de a trata cu răceală subiectele, doar pentru că nu le plac
Bărbat din Neamț, dispărut misterios în Slovacia. A plecat să cumpere apă și de atunci este de negăsit
Știrileprotv.ro
Bărbat din Neamț, dispărut misterios în Slovacia. A plecat să cumpere apă și de atunci este de negăsit
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Telekomsport
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
1.000mp de ziduri devin opere de artă ce purifică aerul din București (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
1.000mp de ziduri devin opere de artă ce purifică aerul din București (PUBLICITATE)