Astfel, de la 6.922 de persoane internate în spitale, pe 17 iulie – data cu cele mai puține spitalizări din 2020, duminică numărul a crescut la 8.685.

În privința cazurilor care necesită terapie intensivă, numărul a crescut cu 81%, Astfel, pe 21 iulie – ziua cu cel mai mic număr din acest an – erau înregistrați 859 de pacienți pe ATI, iar duminică au fost raportați 1.556. În ultimele 24 de ore, au fost internați nu mai puțin de 117 pacienți pe ATI.

Pe 20.000 de noi cazuri COVID au fost raportate duminică. Spre comparație, pe 29 iulie erau raportate în jur de 3.500. De asemenea, au fost anunțate și 30 de noi decese în rândul persoanelor infectate cu coronavirus.

Potrivit Direcției Generale de Sănătate, 44.739.322 de persoane au primit cel puţin prima doză de vaccin împotriva COVID-19, echivalentul a 66,4% din totalul populaţiei, în timp ce 37.231.075 sunt de acum complet vaccinate, 55,2% din totalul populaţiei.

Rata de vaccinare a crescut după ce autoritățile au aprobat o lege care prevede folosirea permisului sanitar pentru accesul în anumite locuri publice, precum și vaccinarea obligatorie a cadrelor medicale.

Măsura a generat proteste de amploare în Franța, dar sondajele sugerează, de asemenea, că 60-70% din populație susține permisul sanitar, deși jumătate dintre cei chestionați spun că îi înțeleg pe protestatari.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
Știrileprotv.ro
A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
FANATIK.RO
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Observatornews.ro
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI