Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a aprobat modelele pentru buletinele de vot care vor fi folosite la alegerile parlamentare 2024, pentru Senat și Camera Deputaților, scrutin care are loc duminică, 1 decembrie, de Ziua Națională a României.
Cuprins:
Românii, atât cei din țară, cât și din diaspora, urmează să voteze la alegerile parlamentare senatorii și deputații care vor ocupa, timp de patru ani, cele două Camere ale Parlamentului, respectiv Senatul și Camera Deputaților.
La alegerile parlamentare din 2024, s-au înscris 31 de partide și alianțe, dar și 19 organizații ale minorităților naționale.
Membrii se aleg din toate partidele care au depășit pragul electoral de 5% din votul național sau cel puțin 20% din voturile din patru circumscripții.
„Autoritatea Electorală Permanentă adoptă prezenta hotărâre: Art. 1. - Se aprobă modelul, dimensiunile şi condiţiile de tipărire ale buletinelor de vot care vor fi folosite în secțiile de votare pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, prevăzute în anexa nr. 1. Art. 2. - Se aprobă modelul, dimensiunile şi condiţiile de tipărire ale buletinelor de vot prin corespondență care vor fi folosite pentru alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, prevăzute în anexa nr. 2”, se arată în comunicatul AEP.
Dimensiunea buletinelor de vot la alegerile parlamentare este cea corespunzătoare formatului A4, iar pe o pagină sunt, de obicei, patru chenare.
„În exterior, pe prima pagină a buletinului de vot se găsesc următoarele:
Sursa: AFP
Imprimarea patrulaterelor se face începând cu prima pagină interioară. Patrulaterele se vor imprima paralel între ele, de la stânga la dreapta, conform modelului, distanţa dintre acestea fiind mai mare decât diametrul ştampilei cu menţiunea „VOTAT”.
Patrulaterele în care se înscriu formațiunile politice prevăzute la art. 61 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente (…) vor avea aceeași mărime.
Patrulaterele se numerotează de la stânga la dreapta cu cifre corp 10.
Paginile buletinului de vot se vor numerota începând cu prima pagină interioară și terminând cu ultima pagină interioară cu cifre corp 10.
Dacă, având în vedere pasul tipografic și numărul candidaturilor rămase definitive, nu se pot tipări toate paginile buletinului de vot, paginile aflate la finalul buletinului de vot vor rămâne goale, fiind doar numerotate.
Stema României se înscrie într-un spațiu grafic de 1,8 x 2,5 cm. 11.
Mențiunile prevăzute pe prima pagină exterioară se tipăresc cu corp de literă 24, conform modelului.
Denumirea integrală a partidului politic, a organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, a alianţei politice, a alianţei electorale sau sintagma „candidat independent”, după caz, se tipăresc cu litere corp 14 verzal drepte.
Prenumele și numele candidaţilor propuși de partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale pentru funcția de senator sau deputat, după caz, se vor imprima cu litere corp 10 verzal drepte.
Prenumele și numele candidaților independenți se vor tipări cu litere corp 10 verzal drepte.
Semnele electorale se imprimă în spații grafice de aceeași mărime, sub condiția ca una dintre laturi să nu fie mai mică de 2 cm; în patrulaterele destinate candidaturilor independente nu se imprimă semne electorale.
Pe ultima pagină exterioară, în chenarul în care este înscrisă mențiunea L.S., se va aplica ștampila de control a biroului electoral al secției de votare.