Printre absenți s-au numărat nume grele din PNL cum ar fi Crin Antonescu, Anca Boagiu, Bodea Cristian Petru, Chiru Gigi Cristian, Dumitrescu Iulian, Popa Mihaela, Popescu Corneliu, Popescu Dumitru Dian, Mihai Neagu, Grigoras Viorel, Florian Daniel Cristian. Co-președintele PNL, Vasile Blaga, anunță zile grele pentru absenți, el spunând că nu au avut motive să nu fie la muncă, cu excepția Ancăi Boagiu, toți aceștia fiind obligați să explice în fața conducerii motivul pentru care nu au fost la vot.
Nu există nici un motiv, exceptând-o pe doamna Boagiu, care este la reuniunea Partidului Popular European extrem de importantă de la Oslo, unde Partidul Naţional Liberal a fost primit cu drepturi depline în PPE ca succesor al Partidului Democrat Liberal şi este cu domnul europarlamentar Buşoi la Oslo, în rest nu există nici un fel de motivare şi lucrul ăsta îl vom discuta foarte serios faţă de absenţa colegilor noştri.Dar pe de altă parte, să lăsăm ipocrizia la o parte, nu noi am votat împotriva cererii DNA-ului, noi toţi am votat la vedere pentru susţinerea cererii DNA-ului şi alături de noi au mai fost şi alţi parlamentari ieri, de la 53 până la urmă s-a ajuns la 66 de voturi”, a precizat Vasile Blaga.
Până la această oră doar doi liberali au reușit să explice într-un fel absența lor de la votul în cazul Șova. Mihaela Popa motivând că este într-o delegație parlamentară,unde reprezenta Senatul României și colegul său Gigi Chiru care spune că este într-o delegație privată în afara țării,delegație programată cu mult timp în urmă.
„Mă aflu într-o deplasare privată, în afara ţării, programată din bani personali, cu câteva luni înainte de acest vot. Voi prezenta dovezi în acest sens și voi oferi explicaţii în faţa conducerii partidului, dacă se va cere acest lucru.
Pe de altă parte, resping vehement asocierea mea cu PSD și vă spun că este o temă total falsă şi fără fundament. Acest lucru se confirmă prin activitatea parlamentară şi prin cea din partid. Mai mult,subliniez faptul că, la votul precedent în cazul Şova, am votat pentru încuviinţarea reţinerii, aşa cum aş fi făcut şi în cazul votului de ieri, dacă aş fi putut fi prezent în sală”, spus Chiru.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.