Mergi direct la conținut »
Dacia, cel mai mare exportator al României, are probleme. Vânzările au scăzut puternic în ianuarie
Bani și Afaceri Libertatea > Ştiri > Bani și Afaceri > Dacia, cel mai mare exportator al României, are probleme. Vânzările au scăzut puternic în ianuarie

Dacia, cel mai mare exportator al României, are probleme. Vânzările au scăzut puternic în ianuarie

Vânzările Dacia, cel mai mare exportator din România, au înregistrat o scădere de 31,4% pe piața europeană în luna ianuarie, iar cota sa de piaţă a scăzut de la 3,6% la 2,7%, potrivit datelor prezentate de către Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

De Daniel Ionașcu,

Spre comparație, piața europeană a înregistrat o scădere de doar 7%, aceasta fiind cauzată în special de noile reglementări din domeniul poluării.

Mai mult, agenția de rating Moodys a retrogradat ratingul Renault, proprietarul Dacia, la categoria ”junk”, nerecomandată investițiilor, după ce grupul francez a anunțat o pierdere de 141 de milioane de euro în 2019, față de un profit de 3,3 miliarde de euro în anul anterior.

Vânzările Renault au scăzut cu 3,4% anul trecut, până la 3,753 milioane de vehicule.

Alianța cu Nissan scârțâie din toate încheieturile

Renault mai deține și 44,3% din constructorul nipon Nissan, care la rândul său controlează 15% din acțiunile Renault. Alianța a fost extinsă în 2016, după ce Nissan a preluat acțiuni la Mitsubishi.

Numai că de un an de zile, Renault și Nissan se află la cuțite, după arestarea și punerea sub acuzare a fostului șef al celor două companii, Carlos Ghosn. Acesta este învinuit de procurorii japonezi de fraudă fiscală, iar la finele anului trecut a evadat din Japonia și acum se află în Liban.

Alianța Renault-Nissan include și mărcile Lada, Alpine, Infiniti, Datsun și Samsung Motors. Aceasta are peste 470.000 de angajați și 122 de uzine în întreaga lume.

DOCUMENT | Adevărata cifră a infectaților cu COVID-19 de la Spitalul Militar
Recomandări

DOCUMENT | Adevărata cifră a infectaților cu COVID-19 de la Spitalul Militar

 

Șefii Renault nu exclud închiderile de fabrici

Șefa interimară a Renault, Clotilde Delbos, a anunțat că nu exclude închideri de fabrici, însă Bruno Le Maire – ministrul de Finanțe al Guvernului de la Paris – a avertizat să nu recurgă la concedieri în Franța.

Renault a anunțat recent că prima Dacie electrică va fi prezentată la salonul de la Geneva. Presa a scris că va fi bazată pe un model care se vinde deja în China.

Avertisment pentru România

Problemele Renault sunt importante pentru România, deoarece Dacia este cel mai mare exportator al României. Dacia a înregistrat în anul 2018 vânzări de 24,7 miliarde de lei și a scos un profit de 752 milioane de lei. Compania are peste 14.000 de angajați în România, iar indirect mai depind de producătorul de la Mioveni alți 100.000, care produc piese de schimb la furnizorii Dacia.

Rareș Bogdan lansează un fake news planetar: „Tratamentul împotriva COVID-19 este gata. Vindecă în trei ore”
Recomandări

Rareș Bogdan lansează un fake news planetar: „Tratamentul împotriva COVID-19 este gata. Vindecă în trei ore”

 

Împreună cu Ford, Dacia realizează 26% din exporturile României. Cei doi constructori din țara noastră realizează 14% din Produsul Intern Brut al României, după cum declara anul trecut Christophe Dridi, director general Automobile Dacia şi Groupe Renault România, conform Stirileprotv.ro.

Renault a ales Marocul pentru a fabrica modele Dacia la Tanger în ultimii ani, România având probleme cu infrastructura.

Anul trecut, Renault a respins o potențială fuziune cu grupul Fiat Chrysler, de teama reacției partenerului de alianță Nissan.

Între timp, Fiat a anunțat o fuziune cu grupul PSA, proprietarul mărcilor Peugeot, Citroen și Opel.

Close
Închide
  Close