Disponibil în două configurații, cu 5 sau 7 locuri, Dacia Jogger este partenerul ideal al familiilor, atât în traseele urbane din viața cotidiană, cât și în periplurile mai lungi, prilejuite de ieșirile în natură la sfârșit de săptămână sau în concedii, este caracterizarea făcută noului model, pe site-ul oficial.

Sufixul „er”, pe care îl regăsim deja la modelul Duster, SUV-ul emblematic al mărcii Dacia, aduce un aer de familiaritate, reflectând totodată robustețea unui partener de drum ideal în viața de zi cu zi.

Prezentarea celui mai nou model al gamei Dacia, pe site-ul oficial:

Jogger va fi primul hibrid din gama Dacia şi va fi produs începând cu finalul acestui an la Mioveni, județul Argeș, alături de Duster, Logan şi Sandero Stepway.

Preţul său de pornire va fi de 15.000 de euro cu TVA pentru versiunea Essential cu motorizare pe GPL. Va fi cel mai scump model Dacia de până acum, cu cel mai ridicat preţ de pornire. Spre comparaţie, Duster pleacă de la 14.100 de euro, însă este şi ultimul model „înrudit” cu Loganul din 2004.

Vânzările vor demara în februarie 2022, iar comenzile vor fi preluate din luna noiembrie.

Cu 4,55 metri, Dacia Jogger este cel mai lung model Dacia şi cu cel mai mare ampatament – 2,9 metri şi o gardă la sol de 20 cm.

Echiparea va include şase airbaguri, senzori de parcare faţă şi spate, card în loc de cheie şi o nouă gamă de motoare.

Gama de motoare va veni cu trei propulsoare, dintre care două complet noi. Prima noutate o reprezintă noul motor de 1,0 litri TCe de 110 CP, 200 Nm şi transmisie cu 6 trepte. Aceste două motorizări vor fi disponibile din momentul lansării maşinii, în 2022.

A treia motorizare şi cea mai aşteptată, cu toate vă ca fi disponibilă din 2023, este cea hibridă de 140 CP cuplată la o transmisie automată. Acesta va fi şi primul model hibrid Dacia iar bateria sa de 1,2 kW va permite plecarea electrică de pe loc.

În configuraţia pentru 7 pasageri, portbagajul are 160 de litri. În format cu 5 locuri capacitatea urcă la 708 litri, iar în cea cu două, 1.819 de litri. La acestea se adaugă 24 de litri spaţii de depozitare.

Foto: Dacia.ro

1-1Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4
Citeşte şi:

Valeriu Gheorghiță, despre vaccinările fictive: „Ne delimităm complet și avem toleranță zero față de astfel de demersuri”

„Ziua spun că nu se răzbună, noaptea ucid”. Mărturiile afganilor care stau la cozi uriașe la granița cu Pakistan pentru a scăpa de talibani

Bancherul englez care l-a angajat pe Florin Cîțu economist-șef la ING infirmă că acesta a lucrat într-o bancă rusească

Cine este noua cucerire a lui Zenga, după divorțul de Raluca. Este tot româncă, cu 30 de ani mai tânără
PARTENERI - GSP.RO
Cine este noua cucerire a lui Zenga, după divorțul de Raluca. Este tot româncă, cu 30 de ani mai tânără
BREAKING: Iubita lui Reghecampf, atac dur la Anamaria Prodan. Corina s-a săturat și a făcut pasul necesar. Avem toate detaliile
Playtech.ro
BREAKING: Iubita lui Reghecampf, atac dur la Anamaria Prodan. Corina s-a săturat și a făcut pasul necesar. Avem toate detaliile
Octavian Jurma: România a depășit recordul mondial de decese COVID la 1 milion de locuitori. Au crucificat poporul ăsta!
Observatornews.ro
Octavian Jurma: România a depășit recordul mondial de decese COVID la 1 milion de locuitori. Au crucificat poporul ăsta!
Horoscop 28 octombrie 2021. Leii au idei bune, le pun în practică fără rețineri, și totuși ceva pare să lipsească
HOROSCOP
Horoscop 28 octombrie 2021. Leii au idei bune, le pun în practică fără rețineri, și totuși ceva pare să lipsească
Mirel Joacă-Bine a fost ucis în Italia în timpul unui jaf, însă este în viață și trăiește în Suedia. Declarația șocantă a românului
Știrileprotv.ro
Mirel Joacă-Bine a fost ucis în Italia în timpul unui jaf, însă este în viață și trăiește în Suedia. Declarația șocantă a românului
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Cum să o obții un ten strălucitor în doar 2 minute
PUBLICITATE
Cum să o obții un ten strălucitor în doar 2 minute