Cioloș a fost întrebat ce l-a determinat să se alăture protestatarilor. El a arătat că ”Platforma România 100 a participat la proteste şi la începutul anului iar de data aceasta a ieșit pentru că ”se ajunge la o limită”.
”A trecut un an de guvernare cu potenţial de creştere economică foarte important. Cred că am ratat multe momente în acest an tocmai din cauza impredictibilităţii şi degringoladei în decizie. Şi mai mult, atitudinea aceasta în justiţie nu face decât să slăbească şi mai mult încrederea celor care pot investi în economie să o facă în România. Nu putem construi bunăstare în România dacă nu avem un soclu solid de onestitate, de cinste şi asta înseamnă că justiţia trebuie să-şi facă treaba. România trece, din punct de vedere economic, printr-o perioadă fastă şi am impresia că ne jucăm cu şansa asta a României, tocmai creând impredictibilitate”, a declarat fostul premier.
Dacian Cioloș a anunțat că Platforma România 100 se pregătește de o acţiune politică concretă: ”O pregătim şi, am spus, la viitoarele alegeri, oricând vor avea loc, vom fi prezenţi. Dar, până atunci, sunt multe lucruri de făcut aici şi acum”.
Întrebat ce le răspunde celor care și-ar fi dorit să se implice în politică, Cioloș a răspuns: ”Nu e important ce fac eu personal, ci ceea ce facem noi toţi şi noi trebuie să fim acolo unde e nevoie de noi. Nu cred că e atât de important dacă eu fac politică sau nu. Într-un anumit fel, toţi cei care sunt în stradă fac politică pentru că le pasă de România”.
Aproape 20.000 de oameni au protestat duminică seară în Capitală. Oamenii au pornit în marș din fața Guvernului și s-au oprit la Palatul Parlamentului. Protestului i s-a alăturat și fostul premier Dacian Cioloș, cu platforma sa, România 100. Manifestații au fost și în alte mari orașe din țară.
Citește și: EXCLUSIV. Adunarea Parlamentară a NATO a costat Parlamentul peste 11 milioane de lei: camere de supraveghere și distrugătoare de documente, printre achiziții