Dan Barna a fost validat cu 429 de voturi din 478 de voturi exprimate.

“Acest Congres este cel mai mare și posibil cel mai important congres din istoria noastră de până acum ca partid. Dar cu siguranță și cel mai important pentru viitorul USR, care va ajunge la guvernare! Suntem singura speranță reală din politica românească care încurajează românii să spere și să meargă mai departe. Suntem aici, noi toți, pentru că am reușit să rezistăm. Pentru că avem cu toții în interiorul nostru dorința de a salva România. Și pentru asta trebuie să ducem USR la guvernare! Nu vă cer decât să fiți alături de mine în continuare, pe acest nou drum al partidului nostru, drumul spre guvernare.”, a declarat președintele USR Dan Barna.

Tot în cadrul Congresului Național de la Timișoara vor fi aleși noii membri ai Biroului Național și Comisiilor Naționale de Arbitraj și Cenzori.

La Congresul din Timișoara participă 800 de delegați și observatori, alături de toți candidații la funcțiile interne ale partidului. USR este consecvent și își respectă procedurile interne transparente pentru alegerea candidaților la toate tipurile de alegeri. Competiția internă face parte din procedurile statutar necesare ale USR.

Alegerea lui Dan Barna a avut parte şi de contestaţii, în partid. În cadrul scrutinului on-line, desfăşurat în perioada 1-5 septembrie, au votat 9.314 membri ai formaţiunii, iar Barna a obţinut 6.097 din voturi, însemnând 65.75%.

Cosette Chichirău şi Alexandru Surcel, contracandidaţii lui Dan Barna, au obţinut 2.907 (31.35%) şi respectiv 269 (2.90%) dintre voturilor membrilor USR.

Filiala Iaşi a contestat rezultatul, acuzând suspiciuni de fraudă.

Problemele semnalate cu privire la procesul electoral de votare din judeţul Iaşi arată că filiala USR Iaşi a solicitat să fie schimbate 516 adrese de e-mail asupra cărora organizaţia susţine că sunt suspicioase, în sensul că mai multe adrese au aceeaşi parolă.



Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații