Potrivit datelor publicate până la această oră, după centralizarea a 99,9% dintre voturi, George Simion se află pe primul loc, urmat de Nicușor Dan. Astfel, cei doi se vor lupta pentru funcția de la Cotroceni în turul doi.

Dan Negru nu și-a făcut selfie cu buletinul

La aproximativ 12 ore după ce urnele de vot s-au închis în România, Dan Negru a postat pe pagina lui de Facebook un mesaj referitor la alegeri, ținând să precizeze că nu și-a făcut selfie cu buletinul, așa cum mulți români au postat în mediul online pe 5 mai 2025.

„Echilibrul într-o țară e ca sănătatea într-un corp. Am stat departe de orice părere, nu îndemn, nu spun numele vreunuia sau altuia. Nici măcar selfie cu buletinul n-am făcut. Povestea de mai jos are 1.000 de ani și e valabilă și azi”, a fost mesajul scris de Dan Negru pe celebra rețea de socializare.

Iar alături de aceste cuvinte, el a lăsat și un clip video în care vorbește despre un experiment făcut în urmă cu o mie de ani de Avicenna, filosof, scriitor, medic și cercetător al naturii șiit de origine tadjic.

Ce poveste a spus prezentatorul pe Facebook

„Mă uit detașat, relaxat la ăștia cum unii cu alții… și unii, și alții… Sunt relaxat, pentru că de când mă știu, programul electoral românesc a fost frica. De asta sunt relaxat, nu e nimic nou.

Alex Marcu rupe tăcerea după moartea Teodorei. Ce se întâmplă cu Emma, fetița lor de trei ani: „Sunt un tată singur”
Recomandări
Alex Marcu rupe tăcerea după moartea Teodorei. Ce se întâmplă cu Emma, fetița lor de trei ani: „Sunt un tată singur”

Toată viața mea, de la alegerile din ’90, lucram și atunci în media, lucram la radio, Televiziunea Română… Încă de pe atunci și unii și alții erau cu frică. Atunci, în ’90, era mult mai nasol decât azi. Se băteau minerii cu studenții la București, ungurii cu românii la Târgu Mureș. A fost rău atunci. Azi, slavă Domnului, se caftesc unii cu alții în vorbe doar. Analiștii de pe TikTok cu ăia de pe TV.

Dar să vă zic una bună cu frica. Acum vreo o mie de ani, Avicenna a făcut un experiment legat de frică. Avicenna a fost un savant al acelor vremuri, unul dintre primii doctori care a spus că există o relație între starea fizică a unui bolnav și starea lui psihică. Acum o mie de ani a spus asta!

El a spus atunci că frica îl îmbolnăvește pe un bolnav și mai tare, că moartea te ocupă prima dată psihic. Și a făcut un experiment: a luat două cuști separate și în una a pus un miel și în una a pus un lup. Le-a pus la mică distanță una de alta. Și atât lupul, cât și mielul au primit mâncare și apă din belșug.

Lupul mânca și urla tot timpul, pe când mielul din cușca alăturată, paralizat de spaimă, n-a mâncat nimic. După șapte zile, mielul a murit. De frică! Ăsta e experimentul lui Avicenna făcut acum o mie de ani. De o mie de ani, lumea e la fel: cu lupi și cu miei”, a spus Dan Negru pe internet.

Cu bagajele la ușă. În mijlocul sinistraților afectați de viitura murată de la Salina Praid REPORTAJ
Recomandări
Cu bagajele la ușă. În mijlocul sinistraților afectați de viitura murată de la Salina Praid REPORTAJ
Dan Negru a fost reclamat la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 18

Chiar dacă afirmă că a stat departe de orice părere, prezentatorul de la Kanal D a postat și în ziua votului un mesaj pe Facebook, în cadrul căruia vorbea despre Vlad Țepeș.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.