De ce deșeurile din plastic nu se degradează niciodată cu adevărat
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Plasticul este omniprezent în viața noastră, de la oceane până în plămânii noștri. Contrar credințelor populare, acesta nu dispare niciodată cu adevărat, potrivit unui articol recent publicat în The Conversation.
Cuprins:
Structura chimică a plasticului
În schimb, plasticul se fragmentează, devenind un poluant invizibil și mai periculos pentru mediu și sănătatea noastră.
Plasticul a fost creat pentru a fi rezistent și durabil. În fiecare an, peste 12 milioane de tone de plastic ajung în oceane. Cu toate acestea, dispariția sa aparentă nu înseamnă că încetează să existe. Dimpotrivă, se transformă în microplastice și nanoplastice, eliberând gaze toxice și numeroși aditivi chimici, cum ar fi bisfenolii și ftalații.
Ironic, aceleași proprietăți care fac plasticul atât de util pentru industrie și societate îl fac aproape indestructibil. Structura sa chimică, bazată pe lanțuri lungi de carbon, îl face extrem de rezistent la degradare și biodegradare. Spre deosebire de lemn, hârtie sau bumbac, polimerii plastici nu pot fi digerați de majoritatea microorganismelor.
Rezistența plasticului nu provine doar din structura sa. Aditivi chimici, precum stabilizatorii UV și retardanții de flacără, sunt adăugați pentru a îmbunătăți proprietățile și a încetini degradarea.
Fragmentarea agravează contaminarea
În loc să dispară, plasticul se fragmentează sub acțiunea soarelui, valurilor și frecării cu nisipul sau stâncile.
Această descompunere progresivă generează microplastice (mai mici de 5 milimetri) și nanoplastice (mai mici de 1000 nanometri), invizibile cu ochiul liber, dar persistente în mediu.
Expunerea la radiații ultraviolete (UV) rupe treptat legăturile moleculare ale polimerilor într-un proces numit fotodegradare.
Chiar și sub expunere prelungită, durează decenii pentru ca o simplă pungă de plastic să înceapă să se fragmenteze. În oceane, curenții și valurile accelerează fragmentarea deșeurilor de plastic.
Cercetări în curs
Cercetări recente arată că acest fenomen merge dincolo de simpla fragmentare. În laborator, s-a observat că polietilena, expusă la UV și forțe mecanice ale apei, produce microplastice și nanoplastice într-un ritm accelerat, eliberând și cantități semnificative de aditivi chimici.
După câteva luni de expunere, substanțe precum dioxidul de titan migrează din polimer și contaminează apa. Mai grav, studiul arată că fotodegradarea polietilenei produce gaze cu efect de seră, inclusiv metan și dioxid de carbon.
Poluare omniprezentă și invizibilă
Micro și nanoplasticele, ușoare și aproape invizibile, călătoresc prin toate compartimentele mediului. În apă, sunt ingerate de pești și moluște, intrând astfel în lanțul alimentar.
În sol, perturbă biodiversitatea și fertilitatea terenurilor agricole. În aer, formează aerosoli transportați de vânt, care pot fi inhalați de oameni și animale.
În 2024, microplasticele au fost detectate chiar și în apa potabilă, atât îmbuteliată, cât și de la robinet. Ca răspuns, Sindicatul Apelor din Île-de-France consideră instalarea de filtre cu membrană pentru a limita contaminarea.
Este reciclarea suficientă?
Deși reciclarea pare o soluție evidentă, în realitate, doar o fracțiune din plasticul produs la nivel mondial este cu adevărat reciclată. Majoritatea este îngropată, incinerată sau dispersată în mediu.
Reglementările evoluează, dar rămân limitate. În Franța, legea Agec din 2020 interzice utilizarea microparticulelor de plastic în cosmetice, dar 63,1% din microplasticele provenite din uzura anvelopelor și textilelor încă scapă controlului.
Soluții pentru combaterea poluării invizibile
Reducerea producției tuturor tipurilor de plastic este cea mai eficientă soluție. În prezent, reciclarea rămâne limitată, în special din cauza aditivilor chimici, a căror compoziție rămâne adesea secretă. Această opacitate complică reutilizarea și reduce calitatea plasticului reciclat.
Este crucial să se limiteze acești aditivi, nu numai pentru a îmbunătăți reciclarea, ci și pentru că mulți sunt toxici pentru mediu și se regăsesc în apă, aer și organisme vii.
Alte soluții includ dezvoltarea de materiale cu adevărat biodegradabile, îmbunătățirea filtrării apelor uzate, implementarea de metode standardizate pentru cuantificarea micro și nanoparticulelor în mediu și explorarea potențialului anumitor bacterii capabile să degradeze plasticul.
Fără o acțiune puternică la sursă, această poluare invizibilă va continua să se acumuleze. Plasticul nu este doar un simplu deșeu, ci un poluant insidios care se infiltrează peste tot, de la sol la alimentația noastră.
