Delegația rusă a anunțat că a oferit un termen limită celei ucrainene până la ora 14.00 pentru a decide dacă vine la negocieri, relateză CNN. 

Vladimir Medinski, liderul delegației ruse de negociere și un consilier al președintelui rus, a declarat, pentru agenția Ria Novosti, că echipa sa va sta până la ora anunțată, în așteptarea unui răspuns. „Susținem pacea”, a afirmat el. Apoi a acuzat că „dacă discuțiile sunt respinse, partea ucraineană ar trebui să fie responsabilă de vărsarea de sânge”.  

Afirmații similare au fost lansate și de președintele belarus, Alexander Lukașenko, un aliat al lui Vladimir Putin. „Așteptăm. Toată lumea este în Gomel (n.r. – orașul din Belarus în care ar trebui să aibă loc negocierile) și așteaptă”, a afirmat el. 

Dar președintele ucrainean a anunțat că nu va merge la aceste negocieri, deși este dispus să discute cu partea rusă. El susține că discuțiile nu pot avea loc în Belarus, țară aliată Rusiei, de unde au fost lansate rachete și de unde au invadat trupele ruse Ucraina. 

„Varșovia, Istanbul, Baki, am oferit aceste orașe Rusiei pentru Negocieri. Orice alt oraș din care rachetele nu zboară spre Ucraina. Dar nu Minsk”, a spus el duminică dimineață. 

Kievul a insistat deja că nu poate purta negocieri în Belarus, țară folosită activ pentru lansarea de atacuri împotriva Ucrainei. 

Duminică, fostul ministrul ucrainean al apărării Andrei Zagorodniuc a acuzat Belarus că urmează să declare război Ucrainei. 

„Este foarte probabil ca Belarus să se alăture Rusiei în războiul împotriva Ucrainei. Sunt informații despre trupe aeroportabile din Belarus care urmează să fie lansate în Ucraina”, a afirmat acesta, susținând că măsura a fost luată după ce președintele rus ar fi cerut expres ca trupele belaruse să se alăture celor ruse. 

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.