Live text
Acum 3 ani
Armata din Belarus ar putea intra în jurul orei 5 dimineața în Ucraina
Acum 3 ani
Ucraina anunță că a distrus o coloană de tancuri la vest de Kiev
Acum 3 ani
Alarme antiaeriene în 12 orașe de la miezul nopții la ora 2, inclusiv la Cernăuți
Acum 3 ani
Rușii pregătesc reluarea atacului asupra Kievului cu un ponton peste râul Irpin
Acum 3 ani
Sesiune specială de urgență a Adunării Generale a ONU
Acum 3 ani
Boris Johnson numește alerta nucleară a lui Putin „o distragere a atenției”
Acum 3 ani
Ministerul de Interne: 352 de civili uciși
Acum 3 ani
Trupele ruse au preluat controlul asupra orașului Berdyansk
Acum 3 ani
Primarul Kievului își retrage afirmația că orașul „e încercuit”
Acum 3 ani
SUA sfătuiesc cetățenii americani să părăsească Rusia „imediat”
Acum 3 ani
UE va găzdui refugiați ucraineni vreme de 3 ani fără a pune condiții
Acum 3 ani
Un lung convoi de forțe terestre și tancuri se deplasează spre Kiev
Acum 3 ani
Situația pe teren, la începutul nopții
Acum 3 ani
Mai mult de jumătate din rezervele Băncii Centrale a Rusiei vor fi blocate
Acum 3 ani
Rușii sfidează poliția și continuă protestele împotriva războiului
Acum 3 ani
Primarul Kievului anunță că orașul este „încercuit”
Acum 3 ani
Zelenski nu are mari așteptări de la negocierile de luni
Acum 3 ani
Rachete lansate în Ucraina din Belarus
Acum 3 ani
Pentagon: Rusia a început să adopte tactici de asediu
Acum 3 ani
UE își închide spațiul aerian pentru toate aeronavele Rusiei și anunță că va cumpăra arme pentru Ucraina
Acum 3 ani
Turcia va limita accesul navelor rusești în Marea Neagră
Acum 3 ani
Oficial american: Putin a folosit două treimi din puterea de luptă totală a Rusiei pentru invazie
Acum 3 ani
Un oficial rus își cere iertare pentru războiul din Ucraina
Acum 3 ani
Negocierile Ucraina - Rusia vor avea loc luni
Acum 3 ani
Doi oligarhi ruși cer negocieri de pace
Acum 3 ani
Discuțiile dintre Ucraina și Rusia fără condiții prealabile „deja sunt o victorie”
Acum 3 ani
Casa Albă, prima reacție după amenințarea lui Putin
Acum 3 ani
Stoltenberg: Retorica nucleară a lui Putin este „periculoasă” și iresponsabilă
Acum 3 ani
Forțele ucrainene au distrus o coloana rusă la marginea Kievului
Acum 3 ani
Crește numărul statelor care își închid spațiul aerian
Acum 3 ani
Zelenski anunță negocieri la granița dintre Ucraina și Belarus
Acum 3 ani
Forțele nucleare ruse, în alertă, la ordinul lui Putin
Acum 3 ani
Zelenski a vorbit cu liderul din Belarus
Acum 3 ani
Forțele ucrainene au recâștigat controlul asupra orașului Harkov
Acum 3 ani
Ucraina a intentat un proces împotriva Rusiei la Curtea Internațională de Justiție a ONU de la Haga
Acum 3 ani
Rusia acordă Ucrainei termen limită pentru decizia cu privire la discuțiile din Belarus
Acum 3 ani
Peste 210 civili morți și 1.100 de răniți, anunță oficiali din Ucraina
Acum 3 ani
Numărul refugiaților a ajuns la 368.000
Acum 3 ani
Imagini cu trupele ruse jefuind un magazin
Acum 3 ani
Putin salută eroismul forțelor militare ruse care luptă în Ucraina
Acum 3 ani
Ucraina înfiinţează o legiune străină cu voluntari din întreaga lume, anunță Volodimir Zelenski
Acum 3 ani
România trimite în Ucraina combustibil, muniție, veste antiglonț și echipamente militare
Acum 3 ani
Zelenski: Rusia a lansat bombardamente în cartiere locuite, asupra unor infrastructuri civile
Acum 3 ani
Explozie într-un cartier de la periferia Kievului, clădiri lovite în Bucha, lângă capitală
Acum 3 ani
Zelenski refuză negocieri în Belarusul „de unde se trag rachete”
Acum 3 ani
Imagini dramatice din Harkov
Acum 3 ani
Lupte și în Bucha, lângă Kiev
Acum 3 ani
Kremlinul invită la dialog
Acum 3 ani
Rusia spune că a blocat complet două orașe din sud
Acum 3 ani
Lupte dure în Harkov
Acum 3 ani
Efectul sancțiunilor ar putea fi devastator

Textul care relatează ziua cinci de război în Ucraina s-a mutat aici

28 feb. 2022 - Acum 3 ani
28-02-2022

Armata din Belarus ar putea intra în jurul orei 5 dimineața în Ucraina

Presa ucraineană preia poziția Bysol, ONG bielorus fondat pentru ajutorarea victimelor represiunilor lui Lukașenko, care anunță că armata din Belarus ar putea intra în Ucraina la ora 5 dimineață.

În acest sens, alte surse din Belarus au filmat avioane de luptă bieloruse pregătite să intre în Ucraina.

Într-un video postat pe Telegram de Serviciul de Stat pentru Comunicații Speciale și Protecția Informațiilor din Ucraina, acestea pot fi văzute zburând în direcția țării vecine la Jlobin (sud-estul țării, aproape de Gomel)

28 feb. 2022 - Acum 3 ani
28-02-2022

Ucraina anunță că a distrus o coloană de tancuri la vest de Kiev

Agenția UNIAN și 24 Kanal transmit anunțul armatei ucrainene prin care o coloană de tancuri și rachete GRAD aparținând Federației Ruse au fost distruse în vestul Kievului, la Makariv.

Imaginile preluate și de Radio Svoboda au fost publicate de autoritățile de la Kiev.

„Tancurile și GRAD-urile inamice s-au dus la culcare. Și o să doarmă adânc”, a fost mesajul ucrainenilor.

28 feb. 2022 - Acum 3 ani
28-02-2022

Alarme antiaeriene în 12 orașe de la miezul nopții la ora 2, inclusiv la Cernăuți

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
Recomandări
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

De la miezul nopții, locuitorii din următoarele orașe au fost sfătuiți să se pună la adăpost în urma unor alarme antiaeriene: Poltava (00:11), Kiev (00:16), Bila Țerkva (00:31), Bohuslav (00:31), Mironivka (00:31), Tarașcea (00:31), Vinniția (00:35), Cernăuți (00:35), Cernihiv (01:28), Cerkasi (01:28), Șostka (01:33), Jitomir (01:54)

Printre cele 12 orașe se află și Cernăuți, dar și capitala Kiev.

28 feb. 2022 - Acum 3 ani
28-02-2022

Rușii pregătesc reluarea atacului asupra Kievului cu un ponton peste râul Irpin

TSN informează că armata ucraineană a anunțat prima mutare a inamicului din noaptea de 27-28 februarie: rușii montează un pod de pontoane peste râul Irpin, lângă localitatea Demidov (nordul Kievului, circa 20 km nord de cartierul nordic Obolon)

Publicația amintește că orașul Irpin, aflat pe cursul râului omonim, n-a putut fi cucerit de ruși în ultimele zile, în ciuda încercărilor repetate. E o localitate aflată imediat lângă Kiev.

27 feb. 2022 - Acum 3 ani
27-02-2022

Sesiune specială de urgență a Adunării Generale a ONU

Consiliul de Securitate al ONU a votat pentru discutarea situației din Ucraina în Adunarea Generală a ONU care se va reuni într-o sesiune specială de urgență luni. Votul a fost procedural, nefiind astfel amenințat de un alt veto precum cel în care Rusia a respins o rezoluție a SUA de condamnare a Moscovei pentru invadarea Ucrainei, potrivit CNN.

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

China, India și Emiratele Arabe Unite s-au abținut din nou de la vot. Rusia a fost singurul vot negativ, dar pentru că este un vot procedural, a necesitat doar nouă voturi pozitive pentru a fi adoptate.

Aceasta este prima sesiune specială de urgență a Adunării Generale a ONU din 1982, când a fost convocată o sesiune specială de Urgență pentru a aborda situația din zona teritoriilor arabe ocupate din Înălțimile Golan.

27 feb. 2022 - Acum 3 ani
27-02-2022

Boris Johnson numește alerta nucleară a lui Putin „o distragere a atenției”

Premierul britanic Boris Johnson spune că decizia lui Vladimir Putin de a pune forțele de descurajare nucleară ale Rusiei în stare de alertă maximă este „o distragere a atenției de la realitatea a ceea ce se întâmplă în Ucraina”.

Prim-ministrul Marii Britanii i-a lăudat pe ucraineni pentru că „au ripostat cu mai multă rezistență decât se așteptase Kremlinul”.

„Ceea ce se întâmplă pe continentul european este o catastrofă absolută”, a spus el.

Johnson a pus la îndoială posibilele negocieri între delegațiile ruse și ucrainene pentru a încerca să rezolve criza.

Președintele Volodimir Zelenski a fost de acord că cele două părți se pot întâlni la granița dintre Ucraina și Belarus, respingând inițial o ofertă de discuții în Belarus.

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile
Recomandări
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

Dar Johnson consideră că nu a văzut nimic care să sugereze că Putin a fost sincer în oferta sa.

27 feb. 2022 - Acum 3 ani
27-02-2022

Ministerul de Interne: 352 de civili uciși

Bilanțul civililor uciși de la începutul invaziei rusești a urcat la 352, a anunţat duminică Ministerul de Interne al Ucrainei, citat de CNN.

Cel puțin 14 dintre cei uciși sunt copii, potrivit ministerului.

Alți 1.684 de civili, inclusiv 116 copii, au fost răniți.

27 feb. 2022 - Acum 3 ani
27-02-2022

Trupele ruse au preluat controlul asupra orașului Berdyansk

Oleksandr Svidlo, primarul orașului Berdyansk de pe coasta de sud a Ucrainei, a declarat că forțele ruse au intrat și au preluat controlul asupra orașului, potrivit CNN.

„În urmă cu câteva ore, am fost martori la momentul în care echipamentele militare și soldații înarmați au pătruns și au început să avanseze prin orașul nostru natal. De îndată ce am aflat despre asta, am încercat să informez toți locuitorii orașului, astfel încât să aveți posibilitatea de a vă ascunde în adăposturi”, le-a transmis primarul locuitorilor într-un mesaj pe Facebook.

Svidlo a spus că oficialilor li s-a cerut să continue munca, „dar sub controlul unor oameni înarmați”. „Consider această propunere inacceptabilă, așa că noi am părăsit clădirea comitetului executiv”.

Berdyansk, care are o mică bază navală, are o populație de aproximativ 100.000 de locuitori.

27 feb. 2022 - Acum 3 ani
27-02-2022

Primarul Kievului își retrage afirmația că orașul „e încercuit”

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Kiev a anunțat că orașul nu este „încercuit”, negând astfel informația dată chiar de primar într-un interviu acordat agenției internaționale Associated Press.

„A spus ceva puțin diferit. Informația e incorectă”, a declarat secretarul de presă al lui Klitschko pentru publicația ucraineană NV.

Oksana Zinoviev a confirmat că primarul a oferit un interviu pentru Associated Press, dar spune că Klitschko nu a precizat că orașul este încercuit, iar civilii nu mai pot fi evacuați.

Interviul este încă pe site-ul AP: „Primarul spune că nu sunt planuri legate de evacuarea civililor, dacă trupele ruse pun stăpânire pe Kiev. «Nu putem face asta, pentru că toate drumurile sunt blocate. În acest moment, suntem încercuiți»”, relatează agenția internațională, citându-l pe primarul Kievului.

27 feb. 2022 - Acum 3 ani
27-02-2022

SUA sfătuiesc cetățenii americani să părăsească Rusia „imediat”

Departamentul de Stat al SUA îi sfătuiește pe cetățenii americani să ia în considerare părăsirea imediată a Rusiei.

„Un număr tot mai mare de companii aeriene anulează zborurile către și dinspre Rusia, iar numeroase țări și-au închis spațiul aerian companiilor aeriene ruse. Cetăţenii americani ar trebui să ia în considerare plecarea imediată din Rusia prin opţiunile comerciale încă disponibile”, a transmit duminică diplomația americană.

27 feb. 2022 - Acum 3 ani
27-02-2022

UE va găzdui refugiați ucraineni vreme de 3 ani fără a pune condiții

Uniunea Europeană a decis printr-un vot în unanimitate a tuturor celor 27 de state membre să primească refugiați din Ucraina pentru o perioadă de trei ani, fără a le cere să solicite mai întâi azil, a anunțat ministrul german de interne citat de BBC.

UE a avertizat că Europa se confruntă cu o criză umanitară majoră, iar numărul persoanelor strămutate în interior de invazia Rusiei ar putea depăși șapte milioane.

„Asistăm la ceea ce ar putea deveni cea mai mare criză umanitară de pe continentul nostru european în mulți, mulți ani”, a declarat Janez Lenarcic, comisar pentru ajutor umanitar și management al crizelor, într-o conferință de presă.

„În prezent, numărul estimat de ucraineni strămuți este de peste șapte milioane de oameni”, a spus el, citând estimări ale ONU.

El a spus că se așteaptă ca aproximativ 18 milioane de ucraineni să fie afectați de conflict în termeni umanitari și aproximativ patru milioane să fugă din țară.

27 feb. 2022 - Acum 3 ani
27-02-2022

Un lung convoi de forțe terestre și tancuri se deplasează spre Kiev

Imagini din satelit prezentate de Maxar Tehnologies arată forțele terestre ruse care se apropie de capitala Ucrainei, Kiev. Convoiul se întinde pe o distanță de aproape 5 kilometri și este format din sute de vehicule, potrivit Reuters și New York Times.

Din convoi, situat acum la aproape 40 de kilometri de Kiev, fac parte, printre altele, vehicule blindate și tancuri.

Război în Ucraina, a patra zi. Lupte dure cu trupele ruse în Harkov. Zelenski a anunțat negocieri la granița dintre Ucraina și Belarus
Foto: Maxar Tehnologies via New York Times
27 feb. 2022 - Acum 3 ani
27-02-2022

Situația pe teren, la începutul nopții

Au fost mai multe atacuri aeriene asupra Ucrainei. Oficialii spun că rachetele balistice rusești au fost lansate din interiorul Belarusului.

Pentru prima dată de când Rusia a invadat, s-au auzit sirenele de raid aerian în orașul din estul țării Dnipro, relatează BBC. Sirenele au sunat și în capitala Kiev care se pregătește de un posibil asalt pe timpul nopții.

După patru zile în care și-a minimizat pierderile, Rusia a recunoscut acum că există soldați ruși uciși în Ucraina, dar a refuzat să ofere niciun număr. Un oficial ar spune doar că cifra este mai mică decât, după cum i-a denumit ei, cea a „naționaliștilor exterminați”.

27 feb. 2022 - Acum 3 ani
27-02-2022

Mai mult de jumătate din rezervele Băncii Centrale a Rusiei vor fi blocate

Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Josep Borell, a precizat că, în baza sancțiunilor impuse de UE, mai mult de jumătate din rezervele Băncii Centrale a Rusiei vor fi blocate.

Conform pachetului de sancțiuni, mai multe bănci importante din rusești au fost excluse din Swift, sistemul global de plăţi interbancare.

Sâmbătă, Casa Albă, împreună cu Comisia Europeană, Franța, Germania, Italia, Regatul Unit și Canada, au anunțat că vor expulza anumite bănci rusești din SWIFT, angajându-se să „se asigure în mod colectiv că acest război este un eșec strategic pentru Putin.

27 feb. 2022 - Acum 3 ani
27-02-2022

Rușii sfidează poliția și continuă protestele împotriva războiului

Mii de oameni au ieșit și duminică pe străzile orașelor rusești pentru a protesta împotriva deciziei președintelui Vladimir Putin de a invada Ucraina, în ciuda riscului de a fi arestați sau chiar bătuți de poliție, relatază New York Times.

Demonstrații împotriva războiului au avut loc zilnic în zeci de orașe din Rusia, începând de joi când trupele ruse au invadat Ucraina.

Mulți protestatari ruși s-au declarat uimiți de decizia domnului Putin de a trimite trupe și arme grele în ceea ce mulți din Rusia consideră o „națiune înrudită”. Milioane de ruși au rude sau prieteni în orașele ucrainene. Mulți au fost crescuți în Ucraina și își prețuiesc amintirile din copilărie.

La Moscova, mulțimi de oameni s-au deplasat prin centrul orașului, scandând „Nu războiului!”. Rușii au decis să formeze mai multe mulțimi de protestari în dauna unui protest unitar pentru a îngreuna poliția să-i rețină.

Totuși, poliția a ridicat peste 1.100 de persoane numai în capitala Rusiei și peste 1.100 în alte orașe rusești, potrivit OVD Info, un grup pentru drepturile omului care urmărește protestele din Rusia.

OVD-Info precizează că peste 5.000 de protestatari ruși au fost arestați de la invadarea Ucrainei.

27 feb. 2022 - Acum 3 ani
27-02-2022

Primarul Kievului anunță că orașul este „încercuit”

Vitali Klitschko, primarul Kievului, a descris duminică seară capitala Ucrainei ca fiind „încercuită” și a spus că o evacuare a civilor nu va fi posibilă „pentru că toate căile sunt blocate”.

„Suntem la granița unei catastrofe umanitare”, a declarat el pentru Associated Press. „În acest moment, avem curent electric, avem apă și încălzire în case. Dar este distrusă infrastructura necesară pentru a livra alimente și medicamente.”

„De aceea, mesajul pentru toată lumea este: sprijiniți Ucraina. Suntem puternici”, a spus el. „Fiecare ucrainean este mândru că este independent, mândru că este ucrainean și suntem mândri că avem propria noastră țară.”

Locuitorii Kievului sunt în continuarea sub interdicția de a ieși din casă, valabilă până luni dimineață, iar sirenele continuă să răsune în oraș pentru a avertiza privind iminența unui atac aerian.

27 feb. 2022 - Acum 3 ani
27-02-2022

Zelenski nu are mari așteptări de la negocierile de luni

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, într-o scurtă declarație televizată, că nu se așteaptă la mare lucru de la o întâlnire dintre delegațiile ucrainene și ruse de luni.

„Voi spune sincer, ca întotdeauna: nu prea cred în rezultatul acestei întâlniri, dar lăsați-i să încerce. Pentru ca niciun cetățean al Ucrainei să nu se îndoiască că eu, în calitate de președinte, nu am încercat să opresc războiul când a existat chiar o șansă mică”, a spus Zelenski.

„Și în timp ce băieții noștri sunt acolo, președintele este aici, șeful de stat major este aici, primul-ministru este aici, armata este aici, comandantul șef este aici. Ne vom apăra cu toții statul și granițele noastre”, a adăugat el.

Anterior, ministrul adjunct de interne al Ucrainei, Evgheni Yenin, a declarat că discuțiile dintre delegațiile ruse și ucrainene vor avea loc luni dimineață.

27 feb. 2022 - Acum 3 ani
27-02-2022

Rachete lansate în Ucraina din Belarus

Mai multe rachete Iskander au fost lansate din Belarus în Ucraina în jurul orei 17:00, a declarat un consilier al ministrului de interne al Ucrainei, Anton Herashchenk, care a publicat și imagini.

O astfel de acțiune încalcă promisia făcută de liderul din Belarus, Aleksandr Lukașenko care i-a promis lui Volodimir Zelenski o încetare a focului dinspre Belarus pentru până când reprezentanții Ucrainei și Rusiei se vor întâlni pentru negicieri la granița dintre Ucraina și Belarus.

Președintele ucrainea a spus, după o discuție telefonică cu liderul belarus, că Alexander Lukașenko „și-a asumat responsabilitatea pentru a se asigura că toate avioanele, elicopterele și rachetele staționate pe teritoriul Belarusului rămân la sol în timpul călătoriei, discuțiilor și întoarcerii delegației ucrainene”.

Discuțiile dintre cele două tabere urmează să aibă loc luni.

27 feb. 2022 - Acum 3 ani
27-02-2022

Pentagon: Rusia a început să adopte tactici de asediu

Forțele ruse au început să adopte tactici de asediu în jurul orașului istoric Cernihiv, la nord-est de Kiev, a declarat Pentagonul duminică dimineața, într-o prognoză în care vorbește despre strategii medievale de luptă care ar crește brusc numărul victimelor civile, potrivit New York TImes.

Înaintarea Rusiei asupra principalelor orașe ucrainene a continuat să fie încetinită de rezistența puternică a trupelor ucrainene, precum și de provocările logistice și de susținere ale Rusiei. Adoptarea a ceea ce un oficial înalt al Departamentului Apărării a caracterizat drept „mentalitate de asediu” în jurul Cernihivului ridică termeri privind creșterea numărului de victime în rândul civilor.

27 feb. 2022 - Acum 3 ani
27-02-2022

UE își închide spațiul aerian pentru toate aeronavele Rusiei și anunță că va cumpăra arme pentru Ucraina

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat statele membre UE vor închide spațiul aerian pentru toate avioanele deținute sau controlate de ruși, inclusiv avioanele private ale oligarhilor, într-o conferință de presă de la Bruxelles.

În plus, pentru prima oară în istorie, UE va finanța achiziția de arme pentru Ucraina pentru a se putea apăra în fața invaziei rusești.

O altă măsură luată de UE vizează posturile Sputnik și Russia Today, publicații aproapiate de Kremlin care distribuie propaganda și manipularea Rusiei. Cele două vor fi de acum interzise pe spațiul UE, pentru „stopa dezinformarea toxică a Rusiei în UE”, a subliniat Ursula von der Leyen.

Un nou pachet de sancțiuni va fi instaurat de Uniunea Europeană pentru a viza Belarusul și regimul condus de Aleksandr Lukașenko care a sprijinit agresiunea rusească.

Mai multe detalii despre măsurile luate de oficialii UE

27 feb. 2022 - Acum 3 ani
27-02-2022

Turcia va limita accesul navelor rusești în Marea Neagră

Turcia, membră NATO, și-a schimbat retorica pentru a numi duminică asaltul Rusiei asupra Ucrainei drept „război” și s-a angajat să pună în aplicare părți ale unui pact internațional care ar putea limita tranzitul navelor de război rusești din Marea Mediterană în Marea Neagră, anunță Reuters.

„Acum nu sunt mai sunt doar câteva lovituri aeriene, situația din Ucraina este oficial un război. Vom pune în aplicare Convenția de la Montreux”, a declarat Mevlut Cavusoglu, ministrul de externe al Turciei, într-un interviu acordat postului CNN Turk.

Schimbarea de poziție permite Turciei să adopte articolele Convenției de la Montreux din 1936 care îi permit să limiteze tranzitul naval al strâmtorilor Dardanele și Bosfor pe vreme de război.

Cu toate acestea, Cavusoglu a reiterat că Turcia nu poate bloca toate navele de război rusești care intră în Marea Neagră din cauza unei clauze din pactul de Montreux care exceptează navele care se întorc la baza în care sunt înregistrate.

„Nu ar trebui să abuzăm de această clauză. Navele care declară că se întorc la bazele lor și trec prin strâmtori nu ar trebui să fie implicate în război”, a spus Cavusoglu.

Kievul a făcut apel la Ankara să blocheze alte nave rusești să intre în Marea Neagră, din care Moscova a lansat o incursiune pe coasta de sud a Ucrainei. Cel puțin șase nave de război rusești și un submarin au tranzitat strâmtorile în această lună.

27 feb. 2022 - Acum 3 ani
27-02-2022

Oficial american: Putin a folosit două treimi din puterea de luptă totală a Rusiei pentru invazie

Președintele rus Vladimir Putin a folosit două treimi din puterea de luptă totală a Rusiei această pentru invadarea Ucrainei, a declarat duminică un înalt oficial american din domeniul apărării, potrivit CNN.

Acest lucru „înseamnă că are o treime în afara Ucrainei, ceea ce nu este nesemnificativ”, a spus oficialul.

SUA au evaluat că „în această dimineață” forțele ruse „au lansat peste 320 de rachete”. Majoritatea acestor rachete sunt „rachete balistice cu rază scurtă”, a adăugat oficialul.

27 feb. 2022 - Acum 3 ani
27-02-2022

Un oficial rus își cere iertare pentru războiul din Ucraina

Șeful delegației ruse la o conferință importantă a ONU privind schimbările climatice și-a cerut iertare pentru invadarea Ucrainei de către țara sa duminică, despre care a spus că nu are justificare, potrivit mai multor surse care l-au auzit vorbind la întâlnirea virtuală, citate de France24.

„Permiteți-mi să prezint scuze în numele tuturor rușilor care nu au putut preveni acest conflict”, a spus Oleg Anisimov în plenul de închidere a forumului virtual, format din 195 de națiuni, potrivit a trei surse care l-au auzit vorbind.

Mai multe detalii despre intervenția oficialului rus la ONU

27 feb. 2022 - Acum 3 ani
27-02-2022

Negocierile Ucraina – Rusia vor avea loc luni

Adjunctul ministrul de interne al Ucrainei, Evgeny Yenin, a declarat ulterior că discuțiile dintre delegațiile rusă și ucraineană vor avea loc luni dimineață, potrivit CNN.

Mai multe despre întâlnirea celor două delegații la granița dintre Ucraina și Belarus

27 feb. 2022 - Acum 3 ani
27-02-2022

Doi oligarhi ruși cer negocieri de pace

Oleg Deripaska și Mikhail Fridman au făcut apeluri separate în care îndeamnă cele două tabere să negocieze pentru oprirea războiului, potrivit Forbes. Niciunul dintre ei nu au fost vizați de ultima serie de sancțiuni impuse de statele occidentale, dar Derispaka a fost vizat de sancțiunile americane din 2018.

Mikhail Fridman, fondatorul Alfa Bank, cea mai mare bancă privată din Rusia, a devenit primul oligarh care a vorbit împotriva ordinelor de invazie ale președintelui rus Vladimir Putin, potrivit mai multor agenții.

În scrisoarea trimisă vineri angajaților săi, publicată de Financial Times duminică, Fridman, originar din Ucraina, a cerut „încheierea vărsării de sânge” întrucât „războiul nu poate fi niciodată răspunsul”. El a mai subliniat că dorește ca afirmațiile lui să nu fie niciodată considerate „politice”.

Oleg Deripaska, care și-a construit averea pe materii prime rusești, a cerut, în mod similar, încetarea războiului într-o postare de duminică pe Telegram, cerând „pace” și ca negocierile să înceapă „cât mai curând posibil”.

Potrivit celor mai recente estimări ale Forbes, Fridman are o avere de 11,7 miliarde de dolari, iar Deripaska are o avere de 4 miliarde de dolari.

27 feb. 2022 - Acum 3 ani
27-02-2022

Discuțiile dintre Ucraina și Rusia fără condiții prealabile „deja sunt o victorie”

Ministrul de externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, a declarat că „nu vom renunța la niciun centimetru din teritoriul nostru” înaintea discuțiilor convenite între delegațiile ucrainene și ruse.

Potrivit The Guardian, Rusia a spus inițial că nu vrea discuții, apoi a spus că vrea discuții sub anumite condiții. Acum, după o serie de eșecuri militare despre care unii observatori spun că l-ar fi șocat pe președintele rus Vladimir Putin, au renunțat la condiții – ceea ce Kuleba a spus că este „deja o victorie”.

Un element al discuțiilor, a spus Kuleba, este că Belarus a fost de acord că nu va folosi forța militară împotriva Ucrainei „de acum până în momentul încheierii discuțiilor”.

Kuleba a abordat un ton optimist în timpul conferințe de duminică, și a afirmat că „vom învinge, sunt absolut încrezător în asta”.

„Acesta este un război între președintele Putin și poporul Ucrainei”, a spus el, adăugând: „Suntem hotărâți să învingem Rusia, în același mod în care l-am învins pe monstrul anterior din Europa acum 80 de ani”.

El a cerut aliaților să furnizeze mai multe provizii militare în lupta împotriva Rusiei.

Kuleba, răspunzând la întrebările despre posibile atacuri nucleare, a spus că dacă Ucraina ar fi atacată cu arme nucleare ar fi „o catastrofă”, dar a subliniat că nu vor rupe spiritul ucrainean. El a precizat că ordinul lui Putin de a pune forțele nucleare în stare de alertă maximă a fost o strategie de ridicare a mizei înaintea discuțiilor.

27 feb. 2022 - Acum 3 ani
27-02-2022

Casa Albă, prima reacție după amenințarea lui Putin

Ordinul președintelui Vladimir Putin de a pune forțele nucleare rusești în alertă maximă face parte dintr-un tipar de amenințări folosite Moscova pentru a justifica agresiunea, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jen Psaki.

„L-am văzut făcând asta de nenumărate ori. În niciun moment Rusia nu a fost ameninţată de NATO, în niciun moment nu a fost Rusia sub ameninţare din partea Ucrainei”, a declarat Psaki într-o intervenție la televiziunea ABC, citată de Reuters.

„Este un tipar al președintelui Putin căuia îi vom face față. Avem capacitatea de a ne apăra, dar trebuie să spunem pe nume ce am văzut la președintele Putin”, a adăugat Psaki.

27 feb. 2022 - Acum 3 ani
27-02-2022

Stoltenberg: Retorica nucleară a lui Putin este „periculoasă” și iresponsabilă

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a spus că „aceasta este o retorică periculoasă” cu privire la ordinul președintelui rus Vladimir Putin de a pune forțele nucleare ale Federației ruse în alertă maximă, într-o declarație oferită pentru CNN.

„Dacă combini această retorică cu ceea ce fac ei pe teren în Ucraina, ducând război împotriva unei națiuni suverane, independente, conducând o invazie cu drepturi depline a Ucrainei, acest lucru se adaugă la gravitatea situației”, a continuat el.

„Acesta este motivul pentru care amândoi acordăm sprijin Ucrainei, dar și pentru care în ultimele săptămâni și luni am crescut semnificativ prezența NATO în partea de est a alianței. SUA, dar și aliații europeni, își sporesc acum prezența și aduc mai multe trupe, mai multe nave, mai multe avioane și pentru că ne confruntăm cu o nouă normalitate pentru securitatea noastră.”, a adăugat oficialul.

27 feb. 2022 - Acum 3 ani
27-02-2022

Forțele ucrainene au distrus o coloana rusă la marginea Kievului

CNN a geolocalizat un videoclip care arată distrugerea de către forțele ucrainene a unei coloane de transportoare blindate rusești și a altor vehicule la marginea capitalei Kiev.

Un videoclip filmat duminică dimineață arată coloana rusă mișcându-se cu viteză printr-un cartier rezidențial (Bucha) de la periferia de vest a orașului.

La scurt timp, coloana rusă este geolocalizată în apropiere, dar majoritatea vehiculelor sunt distruse, iar unele sunt întoarse pe lateral. Nu există nicio urmă de soldați ruși.

Într-un videoclip, un bărbat este auzit înjurând în ucraineană și apoi spunând „Au venit pe pământul nostru. Vă doresc tuturor să ardeți în Iad”. „Mi-aș da viața dacă ar fi nevoie”, continuă el.

Bărbatul spune că Forțele Aeriene Ucrainene „și-au făcut bine treaba”, dar nu este clar cum a fost efectuat atacul împotriva convoiului.

27 feb. 2022 - Acum 3 ani
27-02-2022

Crește numărul statelor care își închid spațiul aerian

Guvernul italian a anunțat duminică că își închide spațiul aerian pentru Rusia și astfel se aliniează unui număr în creștere de state europene care au înăsprit astfel sancțiunile împotriva Rusiei în urma invaziei Ucrainei.

Măsura presupune interzicerea tuturor aeronavelor civile sau militare care provin din Rusia sau care aparțin unei companii ruse.

Italia se numără printre cele 14 țări ale UE, printre care Franța, Belgia, Germania, Finlanda, Slovenia, Lituania, Bulgaria, Letonia, Estonia, Republica Cehă, România și Polonia care și-au închis spațiul aerian pentru aeronavele rusești. Regatul Unit a fost primul care și-a închis spațiul aerian pentru zborurile rusești.

În afara Europei, Canada a anunțat că va închide și ea spațiul aerian pentru toate zborurile care au legătură cu Rusia.

27 feb. 2022 - Acum 3 ani
27-02-2022

Zelenski anunță negocieri la granița dintre Ucraina și Belarus

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski anunță că, în urma discuției telefonice cu Aleksandr Lukașenko, a fost de acord să existe negocieri între delegațiile ruse și ucrainene la granița dintre Ucraina și Belarus.

„Am convenit ca delegația ucraineană să se întâlnească cu rușii fără condiții prealabile la granița ucraineano-belorusă, în zona râului Pripeat. Alexandr Lukașenko și-a asumat responsabilitatea ca în timpul deplasării, negocierilor și întoarcerii delegației ucrainene, toate avioanele, elicopterele și rachetele plasate pe teritoriul Belarusului să rămână la sol”, a anunțat Volodimir Zelenski într-o postare pe Facebook.

27 feb. 2022 - Acum 3 ani
27-02-2022

Forțele nucleare ruse, în alertă, la ordinul lui Putin

Președintele rus a ordonat intrarea forțelor nucleare sau „forțele militare de descurajare” în alertă, în urma „declarațiilor agresive” făcute de statele membre NATO, anunță Reuters.

„Ordon ministrului apărării și șefului Statului Major să pună forțele de descurajare ale armatei ruse în alertă specială de luptă”, a declarat Putin într-o întâlnire cu șefii săi militari, transmisă la televiziunea de stat, relatază și agenția rusă Tass.

„După cum vedeți, nu numai că țările occidentale iau măsuri neprietenoase împotriva țării noastre în dimensiunea economică – mă refer la sancțiunile ilegale pe care toată lumea le cunoaște foarte bine -, dar și înalții oficiali ai principalelor țări NATO își permit să facă declarații agresive în ceea ce privește țara noastră”, a declarat Putin.

În acest moment, nu este foarte clar ce înseamnă această „alertă maximă”, notează The Guardian. Vladimir Putin a avertizat anterior statele occidentale să nu interfereze în războiul pe care l-a declanșat împotriva Ucrainei, afirmând că ar putea duce „la consecințe nemaivăzute”.

Ordinul său poate fi văzut, însă, și ca o manevră de descurajare, potrivit altor experți.

27 feb. 2022 - Acum 3 ani
27-02-2022

Zelenski a vorbit cu liderul din Belarus

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că a vorbit cu liderul Belarusului, Aleksandr Lukașenko, dar nu a oferit detalii despre discuțiile purtate, notează BBC.

Cu câteva ore înainte, Zelenski a anunțat că a refuzat să se întâlnească cu delegația rusă la Minsk, precizând că Ucraina nu poate purta negocieri în Belarus, țară de unde au fost lansate atacuri împotriva Ucrainei.

27 feb. 2022 - Acum 3 ani
27-02-2022

Forțele ucrainene au recâștigat controlul asupra orașului Harkov

„Controlul asupra Harkovului este complet al nostru. Forțele armate, poliția și forțele de apărare au acționat, iar orașul este complet curățat de inamic”, a anunțat guvernatorul regiunii Harkov, Oleh Synyehubov, într-un mesaj publicat pe Telegram, potrivit BBC.

Anunțul oficialului ucrainean vine după multe ore în care, în al doilea oraș al țării, au avut loc lupte dure cu trupele ruse care au intrat în Harkov duminică dimineață.

27 feb. 2022 - Acum 3 ani
27-02-2022

Ucraina a intentat un proces împotriva Rusiei la Curtea Internațională de Justiție a ONU de la Haga

Anunțul a fost făcut de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, pe pagina sa de Twitter.

„Rusia trebuie să fie trasă la răspundere pentru manipularea noțiunii de genocid pentru a justifica agresiunea. Solicităm o decizie urgentă prin care să ordone Rusiei să înceteze activitatea militară acum și să ne așteptăm să înceapă procesele săptămâna viitoare”, a mai transmis Zelenski.

Mai multe despre Ucraina a dat în judecată Rusia la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga

27 feb. 2022 - Acum 3 ani
27-02-2022

Rusia acordă Ucrainei termen limită pentru decizia cu privire la discuțiile din Belarus

Rusia le-a dat oficialilor ucraineni un termen limită, până duminică la ora 15:00 (ora Moscovei), pentru a decide dacă se vor întâlni la negocieri în orașul belarus Gomel, CNN.

Vladimir Medinsky, şeful delegaţiei ruse şi consilier al preşedintelui Vladimir Putin, a declarat agenţiei de presă de stat RIA Novosti că vor aștepta un răspuns până la timpul alocat.

„Dacă discuţiile sunt respinse, partea ucraineană va purta toată responsabilitatea pentru vărsarea de sânge”, a declarat Medinsky.

Cu toate acestea, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat astăzi, 27 februarie, că ar fi dispus să poarte discuţii cu Rusia, dar a respins propunerea acestora de a avea o întâlnire în Belarus, țară care a jucat un rol cheie în invadarea Ucrainei.

Președintele belarus Aleksandr Lukașenko a declarat duminică că „așteaptă” ca Ucraina să vină în țară pentru negocieri cu Rusia.

27 feb. 2022 - Acum 3 ani
27-02-2022

Peste 210 civili morți și 1.100 de răniți, anunță oficiali din Ucraina

Comisarul parlamentar pentru drepturile omului Liudmila Denisova anunță, duminică, 210 de civili uciși, de la declanșarea atacului armatei ruse în Ucraina, și peste 1.100 de civili răniți.

„Cu o cruzime inimaginabilă, armata rusă atacă blocuri de locuințe, spitale, școli și grădinițe, luând inclusiv vieți de copii”, a spus Denisova, conform BBC.

Sâmbătă a fost bombardat un spital de copii din Kiev. Un copil a murit.

27 feb. 2022 - Acum 3 ani
27-02-2022

Numărul refugiaților a ajuns la 368.000

Numărul refugiaților ucraineni a ajuns, în a patra zi de când Rusia a atacat Ucraina, la 368.000, anunță Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR), conform BBC.

Peste 150.000 dintre aceștia au trecut granița în Polonia, iar peste 43.000, în România.

27 feb. 2022 - Acum 3 ani
27-02-2022

Imagini cu trupele ruse jefuind un magazin

Mai multe clipuri, inclusiv acesta de jos, postat de un jurnalist ucrainean al publicației Kyiv Independent, au surprins militari ruși jefuind magazine din Ucraina.

Clipul de mai jos pare filmat de un webcam. Imaginile sunt din orașul Trostyanets, regiunea Sumi.

 

Un alt clip surprinde alți militari ruși acuzați că ar încerca să jefuiască o bancă din regiunea Herson.

Tocmai am primit acest clip de la echipa de securitate a băncii Privat, a explicat un oficial al băncii, Artem Shevalev.

27 feb. 2022 - Acum 3 ani
27-02-2022

Putin salută eroismul forțelor militare ruse care luptă în Ucraina

Președintele Rusiei Vladimir Putin a mulțumit forțelor speciale, evidențiindu-i pe cei care „își îndeplinesc eroic datoria militară” în Ucraina.

Într-un discurs televizat publicat și pe site-ul Kremlinului, Putin i-a lăudat pe militari pentru „serviciul impecabil în numele poporului Rusiei și al țării”.

27 feb. 2022 - Acum 3 ani
27-02-2022

Ucraina înfiinţează o legiune străină cu voluntari din întreaga lume, anunță Volodimir Zelenski

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a anunțat, duminică, într-o declaraţie, că țara sa înfiinţează o legiune străină „internaţională”, pentru voluntari din străinătate, care să lupte împotriva „criminalilor de război ruși” , relatează CNN, Reuters și Agerpres.

Adresându-se „tuturor cetățenilor lumii, prieteni ai Ucrainei, păcii și democrației”, Zelenski a spus că această legiune străină „va fi o dovadă cheie a susţinerii voastre pentru ţara noastră”.

„Ucrainenii și-au manifestat curajul de a-și apăra patria și de a salva Europa și valorile ei de un atac rusesc. Aceasta nu este doar invadarea Ucrainei de către Rusia. Acesta este începutul unui război împotriva Europei, împotriva structurilor europene, împotriva democrației, împotriva oamenilor de bază. drepturi, împotriva unei ordini globale de drept, a regulilor și a coexistenței pașnice”, a spus Volodimir Zelenski.

Mai multe despre legiunea străină cu voluntari anunțată de Zelenski

27 feb. 2022 - Acum 3 ani
27-02-2022

România trimite în Ucraina combustibil, muniție, veste antiglonț și echipamente militare

„Guvernul României a decis ca, după ce în Ucraina a ajuns deja o primă tranşă de medicamente şi echipamente sanitare donate de ţara noastră, astăzi să fie transmisă o a doua tranşă de ajutoare în valoare totală de 3 milioane de euro, constând în combustibil, veste antiglonţ, căşti, muniţie şi echipamente militare, alimente, apă şi medicamente”, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru.

Mai multe detalii despre ajutorul militar trimis de România în Ucraina

27 feb. 2022 - Acum 3 ani
27-02-2022

Zelenski: Rusia a lansat bombardamente în cartiere locuite, asupra unor infrastructuri civile

Zelenski a mai spus duminică dimineață că „noaptea trecută a fost grea, cu noi tiruri, bombardamente în cartiere locuite, asupra unor infrastructuri civile”.

”Nu mai e nimic care să nu fie considerat de ocupant ţintă legitimă”, a spus Zelenski.

Liderul ucrainean s-a mai adresat totodată belaruşilor, afirmând:

„De pe teritoriul vostru ni se ucid copiii. Cum vă veţi putea privi copiii în ochi, cum vă veţi mai putea privi în ochi unii pe alţii?”

27 feb. 2022 - Acum 3 ani
27-02-2022

Explozie într-un cartier de la periferia Kievului, clădiri lovite în Bucha, lângă capitală

Două clipuri arată urmele unor explozii. În primul, o clădire din localitatea Bucha, la vest de Kiev, a fost lovită de un proiectil.

În al doilea, vedem urmările unei explozii din cartierul Troeshina, aflat la periferia Kievului. Deocamdată este neclar ce s-a întâmplat.

 
27 feb. 2022 - Acum 3 ani
27-02-2022

Zelenski refuză negocieri în Belarusul „de unde se trag rachete”

Președintele Volodimir Zelenski a refuzat să se întâlnească cu delegația rusă la Minsk pentru negocieri.

„Varșovia, Istanbul, Baki, am oferit aceste orașe Rusiei pentru Negocieri. Orice alt oraș din care rachetele nu zboară spre Ucraina. Dar nu Minsk”, a spus el duminică dimineață.

Kievul a insistat deja că nu poate purta negocieri în Belarus, țară folosită activ pentru lansarea de atacuri împotriva Ucrainei.

27 feb. 2022 - Acum 3 ani
27-02-2022

Imagini dramatice din Harkov

În Harkov, al doilea oraș al țării, au loc lupte dure cu trupele ruse, care potrivit primelor informații, ar fi intrat deocamdată cu vehicule ușoare, fără să fie sprijinite de blindate. Două clipuri de la fața locului arată scene de luptă și vehicule Tigris rusești distruse de ucraineni.

 
 
27 feb. 2022 - Acum 3 ani
27-02-2022

Lupte și în Bucha, lângă Kiev

Confruntări armate au loc duminică dimineață și în Bucha, o mică localitate la 30 de kilometri vest de Kiev.

Potrivit Kyiv Independent, o clădire rezidențială de nouă etaje ar fi fost lovită de un atac al Rusiei.

Potrivit jurnaliștilor acestei publicații, un pod spre Kiev a fost distrus pentru a împiedica accesul rusesc spre capitală.

 
27 feb. 2022 - Acum 3 ani
27-02-2022

Kremlinul invită la dialog

În toiul luptelor dure din Harkov și alte orașe ale țării, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a anunțat, potrivit Interfax, că delegația Rusiei a ajuns la Minsk și așteaptă delegația ucraineană pentru negocieri.

„În concordanță cu acordul la care am ajuns, delegația rusă, formată din reprezentanți ai Ministerului de Externe, Ministerului Apărării și alte departamente, inclusiv administrația prezidențială, a ajuns în Belarus pentru negocieri cu ucrainenii. Suntem gata să începem acest negocieri în Gomel”, a spus Dmitri Peskov.

Este neclar dacă în prealabil a avut loc un acord în privința acestor tratative.

Kremlinul mai semnalase anterior că este deschis la negocieri privind neutralitatea Ucrainei, dar a acuzat Kievul că a dat înapoi.

Zelenski invitase Rusia la tratative în alt oraș decât Minsk.

27 feb. 2022 - Acum 3 ani
27-02-2022

Rusia spune că a blocat complet două orașe din sud

Dincolo de intrarea în Harkov, Rusia anunță un avans al ofensivei și în sud, cea mai vulnerabilă zonă de până acum.

Ministerul Apărării de la Moscova, citat de agenția rusă Interfax, susține că a blocat complet orașele Herson, pe Nipru, și Berdiansk, aflat la sud de orașul port strategic Mariupol.

De asemenea, trupele ruse au preluat controlul asupra aeroportului Chernobaevka de lângă regiunea Herson și a orașului Genicesk din regiune.

Oficialii ucraineni nu au confirmat informațiile.

Sudul este zona în care trupele ruse au avut cele mai bune rezultate.

Peste noapte, sub atac s-a aflat și orașul Nikolaiev, aflat între Herson și Odesa.

Forțele ucrainene au rezistat, în urma unor confruntări intense, iar imaginile de la fața locului au arătat clădiri și străzi care purtau urmele luptelor.

Război în Ucraina, a patra zi. Lupte dure cu trupele ruse în Harkov. Zelenski a anunțat negocieri la granița dintre Ucraina și Belarus
27 feb. 2022 - Acum 3 ani
27-02-2022

Lupte dure în Harkov

Trupele ruse au intrat în Harkov, sud-est, al doilea oraș al țării, iar luptele sunt în desfășurare, a anunțat duminică dimineață administrația regională, citată de AFP.

„Vehiculele ușoare ale rușilor au intrat în oraș, forțele armate ucrainene elimină inamicul”, a spus șeful administrației.

Oficialii din Harkov i-au avertizat pe localnici să rămână în case și în adăposturi.

 
 
27 feb. 2022 - Acum 3 ani
27-02-2022

Efectul sancțiunilor ar putea fi devastator

Ţările occidentale au anunțat sâmbătă că vor adopta o nouă serie de sancţiuni împotriva Moscovei după invazia Ucrainei, hotărând să excludă unele bănci ruseşti din sistemul interbancar SWIFT, un instrument esenţial pentru finanţele globale.

Acest lucru va asigura că aceste bănci sunt deconectate de la sistemul financiar internațional şi le va afecta capacitatea de a opera la nivel global.

De asemenea, statele occidentale s-au angajat să impună măsuri restrictive care să împiedice Banca Centrală a Rusiei să-şi folosească rezervele internaţionale pentru a diminua impactul sancțiunilor, subliniază comunicatul.

Ce înseamnă asta? Măsurile vor împiedica banca centrală să își folosească rezervele internaționale strânse cu grijă de Vladimir Putin în ultimii ani – 630 de miliarde de dolari – pentru a stabiliza moneda națională, rubla, și pentru a sprijini băncile sancționate.

„Fără capacitatea de a cumpăra ruble de la instituțiile financiare occidentale, banca centrală a lui Putin își va pierde abilitatea de a compensa efectul sancțiunilor noastre. Rubla va cădea și mai mult, inflația va crește, iar banca centrală va fi lăsată fără apărare”, a spus un oficial al administrației Biden, citat de Financial Times.

Mai multe informații despre sancțiunile financiare și efectul lor asupra Rusiei

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI