Femeia fusese transferată de la spitalul din Băileşti la Spitalul ”Filantropia” din Craiova, iar de aici la SJU Craiova.

Potrivit conducerii SJU Craiova, pacienta, care avea comorbidităţi, a fost tratată în Unitatea de Primiri Urgenţe, în izolator, locurile la Terapie Intensivă fiind ocupate, iar starea ei s-a agravat vineri dimineaţa, când, în ciuda manevrelor de resuscitare, a decedat.

”Este vorba despre o pacientă în vârstă de 36 de ani, cu sarcină la termen, având 38 de săptămâni. Aceasta avea hipertensiune pe fondul sarcinii, fiind tratată cu antihipertensiv. A ajuns la noi în jurul orei 0.23. Avea şi obezitate de gradul III. A ajuns la noi cu saturaţia de oxigen 75%, conştientă, stabilă hemodinamic şi respirator. A fost dusă imediat în izolator, ridicându-se suspiciunea de infecţie cu SARS-CoV-2. A fost consultată şi în timpul nopţii, testată pentru COVID-19. Starea ei a fost staţionară până la ora 9:00, când s-a deteriorat brusc şi a intrat în stop cardiorespirator. S-au iniţiat rapid manevrele de resuscitare care au continuat timp de 90 de minute, fără succes”, a explicat directorul medical al SJU Craiova, Cristiana Geormăneanu.

Directorul medical al SJU Craiova a mai afirmat că la nivelul spitalului s-a demarat o anchetă internă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.