Azi se decide intrarea Bucureștiului în scenariul roșu, cu măști obligatorii în aer liber, școli și restaurante închise. Premierul dă ca sigură înăsprirea restricțiilor, prefectul nu

Comentează

Prefectura a convocat astăzi, la ora 15.00, ședința în care se va discuta intrarea Bucureștiului în scenariul roșu, după ce, ieri, Capitala a înregistrat o rată de infectare cu COVID de peste 3 la mia de locuitori. Ludovic Orban a anunțat că ”odată indicele depășit, trebuie adoptate măsurile”, în vreme ce prefectul Gheorghe Cojanu a dat de înțeles că e posibil ca Bucureștiul să nu intre, totuși, în scenariul roșu, dacă luni ”vedem o incidenţă sub 3”.

La raportarea de duminică, 18 octombrie, a Grupului de Comunicare Strategică (GCS), Bucureștiul a avut 770 de noi cazuri de COVID. Rata de infectare a depășit pragul de 3 la mia de locuitori, ajungând la 3,02, în creștere cu 0,27 față de ziua precedentă.

Depășirea pragului de 3 la mia de locuitori înseamnă trecerea în scenariul roșu, cu noi restricții, prevăzute în Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă cu 30 de zile aprobată săptămâna trecută:

  • masca de protecție devine obligatorie în toate spațiile publice deschise, nu doar în cele aglomerate;
  • cinematografele și instituțiile de spectacole se închid;
  • sunt interzise spectacolele și concertele;
  • se închid restaurantele și cafenelele;
  • pot funcționa doar restaurantele și cafenelele din interiorul hotelurilor, însă doar pentru clienții cazați în respectivul hotel;
  • se închid sălile de jocuri de noroc.

Hotărârea de Guvern prevede că în maximum 48 de ore de la atingerea acestei rate de infectare, Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgenţă (CMBSU) trebuie să se întâlnească pentru ”a constata” incidența și pentru a pune în aplicare măsurile, care se sunt valabile pentru o perioadă de 14 zile.

Ieri, după raportarea zilnică a GCS, prefectul Capitalei a declarat că nu are în vedere convocarea imediată a CMBSU, pentru că ”3,02 e foarte puțin depășit ca să panicăm lumea”.

”În legislație scrie că în 48 de ore comitetele pentru situații de urgență judetene și cel municipal se întrunesc, după depășirea unei rate de 3. Deci dacă astăzi s-a anunțat, 48 de ore înseamnă luni și marți. 3,02 e foarte puțin depășit ca să panicăm lumea”, a spus prefectul.

Premierul Ludovic Orban a dat ca sigură intrarea Bucureștiului în scenariul roșu: ”După părerea mea, odată ce DSP a transmis rata de 3,02 la mie nu se mai poate întoarce situația (…) Odată indicele depășit, trebuie adoptate măsurile”.

Premierul Ludovic Orban

”Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență va constata depășirea pragului de 3 la mie și va lua măsuri. Printre aceste măsuri este purtarea obligatorie a măștii în toate spațiile deschise, suspendarea cursurilor școlilor și organizarea cursurilor online, suspendarea activității teatrelor, cinematografelor, restaurantelor și cafenelelor la interior”, a spus, duminică, Ludovic Orban.

La B1, premierul a declarat că măsurile adoptate în București sunt ”cele mai severe din prevederile actuale” și vor fi valabile 14 zile de la momentul intrării în vigoare.

După anunțul făcut de premier, prefectul Capitalei și-a nuanțat declarațiile. ”Mâine (luni – n.r.) se întruneşte Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă. Mâine ne vom reuni, vom lua măsurile pe care le-a amintit şi domnul prim-ministru, măsurile nu sunt blânde, se poartă masca şi în spaţii deschise şi în spaţii închise, se închid activităţile restaurantelor, cafenelelor, tuturor unităţilor de alimentaţie publică, spectacole, jocuri de noroc, toate măsurile se vor lua mâine”, a spus Gheorghe Cojanu.

Acesta a insistat însă că înăsprirea restricțiilor în București nu ar fi bătută în cuie.

Prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu | FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Dacă vedem o incidenţă sub 3, nu mai luăm măsuri, dar trebuie să informăm, iar Comitetul să fie de acord că nu mai putem lua măsuri pe care să le anulăm în câteva ore. (…) Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă va fi convocat oricum.Prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu:

Spre seară, Prefectura a anunțat convocarea ședinței în care se va discuta intrarea Bucureștiului în scenariul roșu pentru 19 octombrie, la ora 15.00.

”Instituția Prefectului - Municipiul București anunță că mâine, 19 octombrie 2020, ora 15.00, va avea loc ședința Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență. În cadrul ședinței se va constata încadrarea în limitele de incidență cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile și se va hotărî, pe baza analizei prezentate de Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București, măsurile care se vor aplica, potrivit H.G. nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum și pentru stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID- 19”, se arată în comunicatul Prefecturii.

Până la începerea ședinței, Grupul de Comunicare Strategică va anunța deja noul bilanț de îmbolnăviri de COVID, inclusiv în Capitală, și rata de infectare din fiecare județ în parte.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
cristian-stanciu, rotaru gheorghe fotografii facebook
Analiză
20:00
Doi influenți membri PSD își vor pierde mandatele la Iași: au început să „curgă” notificările ANI. „Voi ataca ordinul”
Cuplu care se bucură de toamnă
19:27
Cum va fi vremea în 1 octombrie 2026: brumă dimineața, dar temperaturile ating chiar și 26 de grade în unele zone
MONDEN
Conflict la MasterChef | sursa foto: PRO TV
18:43
Conflict la Masterchef: „Indiferent dacă sunt în capătul celălalt al cămării, scoate ghearele”
Vladimir Drăghia și Dumbo (Marius Alexandru) la „Desafio: Aventura” | sursa foto: PRO TV
Exclusiv
17:40
Singurul cuvânt prin care Dumbo îl caracterizează pe Vladimir Drăghia: „Nu știa să calculeze. Despre ce vorbim?”
POLITIC
Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și Partidul Național Liberal din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Facebook Guvernul României
21:17
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Sorin Grindeanu premier după consultările cu Nicușor Dan din 5 octombrie: „Dar nu merită România o astfel de situație”
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
20:40
CTP îl compară pe Nicușor Dan cu Ceaușescu după ce președintele a refuzat alegerile anticipate în urma căderii Guvernului Mureșan în Parlament
Ultimele știri
22:02
Bolojan revine și nu mai exclude o coaliție PNL - PSD: „Partidul a luat niște decizii, dar nu înseamnă că nu le poate schimba”. Ce spune de varianta Alexandru Nazare premier
21:51
Când se ridică gratuit frunzele și crengile din fiecare cartier din Oradea
21:49
Când primesc pensionarii biletele de tren cu 50% reducere pentru anul 2027 și ce se întâmplă cu cele din 2026 rămase nefolosite
21:28
Rumen Radev, avertisment împotriva pericolului nuclear: „Să nu mai vorbim despre Rusia și să începem să vorbim cu ea”
TRENDING
ReportajExclusiv
18:43
Un porumbel de 15.000 de euro din Prahova a zburat cu 1.230 de metri pe minut, ca să se întoarcă acasă, din Bulgaria
16:24
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
21:50
Horoscop 1 octombrie 2026. Fecioarele ar fi bine să își măsoare cuvintele, să fie foarte atente la ceea ce fac și să-și tempereze orgoliul
12:00
Acoperământul Maicii Domnului - 1 octombrie. Ce tradiții se respectă de Pocroave și ce semnficație are această sărbătoare
A plătit 2 euro pe o statuetă la vechituri, iar după 40 de ani a vândut-o de 120.000 de ori mai scump. Sursă foto: Stockholms Auktionsverk.
20:29
Un bărbat a cumpărat o statuetă cu 1,84 de euro dintr-un târg de vechituri, iar după 40 de ani a vândut-o cu o sumă uriașă
Banii din Sănătate si din spitale, studiul cercetatorilor de la ASE
20:00
Cifrele secrete ale Sănătății: Cum s-au chinuit cercetătorii ASE să afle pe ce se duc banii din spitale, pentru că instituțiile statului nu vorbesc între ele
Soare, la comandă ce sunt lucșii și cum pot oglinzile orbitale să lumineze Pământul pe timpul nopții. Sursă foto: Captură video/ Youtube.
19:31
Ce sunt lucșii, oglinzile care vor lumina Pământul noaptea. O companie vrea să trimită 50.000 de sateliți în spațiu până în 2035
Patru mașini parcate
19:12
Un șofer și-a lăsat mașina în parcarea unui supermarket, în Croația. Ce a găsit a doua zi l-a lăsat fără cuvinte: „Toată stima pentru profesionalismul lor”
Numarul neasiguratilor in sistemul de asigurări de sanatate public a crescut
19:00
„Gaura neagră” din Sănătate: Numărul neasiguraților a crescut cu jumătate de milion. Peste 95% sunt tineri și apți de muncă
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Consiliul General al Municipiului Bucureşti a adoptat miercuri un nou regulament privind ridicarea maşinilor parcate neregulamentar
18:50
Mașinile parcate ilegal în București vor fi ridicate după reguli noi. Cât îi costă pe șoferi să-și recupereze mașina
Animawings Airbus A320
BREAKING NEWS
18:37
Animawings a cerut intrarea în insolvență, după ce a anunțat retragerea temporară din uz a avioanelor Airbus A220-300
Orașul Gelsenkirchen din Germania
18:15
Ce măsuri împotriva „migrației sărăciei” din România și Bulgaria vrea să ia un oraș din Germania
Imagine cu podul Prieteniei Giurgiu - Ruse. În imagini se vede și o plăcuță pe care scrie „Bulgaria”, dar și un TIR
17:40
România elimină taxa pentru autoturisme la traversarea Podului Giurgiu-Ruse. În Bulgaria, taxa rămâne la 2 euro
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri