MENIU CAUTĂ

Parchetul General a ridicat de la Jandarmerie documente despre gazul şi grenadele folosite în Piața Victoriei

Distribuie

Declarații la Parchetul General, despre violențele din Piața Victoriei. Reprezentanții Parchetului General au făcut noi precizări referitoare la incidentele violente care au avut loc la mitingul diasporei din 10 august.

În cadrul unei conferințe, procurorii militari au anunțat că au ridicat de la Jandarmeria Română documentele privind substanţele chimice deţinute şi folosite cu ocazia intervenţiei la protestul de vineri, precum şi mostre de muniţie neletală şi substanţe chimice.

„Având în vedere dezbaterile din spaţiul public privind tipul gazelor lacrimogene folosite de către Jandarmeria Română în timpul evenimentelor violente ce au avut loc în ziua de 10 august 2018 şi, respectiv, în noaptea de 10/11 august 2018, cu ocazia manifestaţiei din Bucureşti, Piaţa Victoriei, precum şi starea de îngrijorare produsă în rândul persoanelor participante la miting şi care au fost expuse substanţelor folosite, pentru a da posibilitatea analizării şi stabilirii existenţei sau inexistenţei unor consecinţe medicale, arătăm următoarele: În cursul zilei de astăzi, 16 august 2018, procurorii militari au ridicat, în temeiul ordonanţei, de la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, documentele privind substanţele chimice deţinute şi folosite cu ocazia intervenţiei, precum şi mostre de muniţie neletală şi substanţe chimice”, se arată într-un comunicat al Parchetului General.

CELE MAI IMPORTANTE DECLARAȚII FĂCUTE DE Alexandru Ionescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului General

  • Precizăm că muniția neletală și gazele lacrimogene folosite au „certificat de calitate și garanție”, precum și „declarație de conformitate”. Acestea sunt:- cartuș calibru 38 mm cu efect iritant lacrimogen pentru armă lansator; tipul substanței CS (orto-clorobenzalmalanonitril);- grenadă de mână cu efect iritant lacrimogen; tipul substanței CS (orto-clorobenzalmalanonitril);- pulverizator de capacitate mărită 6,6 l cu substanță iritant lacrimogenă; tipul substanței CS concentrație 1%;- pulverizator de mână 60-100 ml cu substanță iritant lacrimogenă; tipul substanței OC (oleoresin-capsicum concentrație 10%);- pulverizator de mână 400 ml cu substanță iritant lacrimogenă; tipul substanței OC (oleoresin-capsicum concentrație 10%);- pulverizator de mână 150 ml cu substanță iritant lacrimogenă; tipul substanței CS (ortho-chlorbenzylidenmalononitrile concentrație 1%);

    – cartuș calibru 40 mm pentru armă lansator cu efect iritant lacrimogen-încărcătură cu efecte multiple iritant lacrimogene CS (fumigen, acustic, luminos, de consternare, de iluminare, cinetic, de antrenament).

  • În acest dosar au fost înregistrate un număr de 211 plângeri.
  • Procurorii militari au ridicat de la Jandarmeria Română documentele privind substanţele chimice deţinute şi folosite cu ocazia intervenţiei la protestul de vineri, precum şi mostre de muniţie neletală şi substanţe chimice

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat că 80 de persoane s-au prezentat la spital, până joi, 16 august, după violențele din 10 august. Astfel, până miercuri (15 august) se prezentaseră la spital 64 de persoane, iar joi încă 16 protestatari care au avut de suferit.


Citește și VIDEO / TAROM „zboară” de la Otopeni. Cine „aterizează”? Sediul companiei e scos la închiriat și ar putea deveni hotel de lux


 

 

Citește mai multe despre Diaspora, Parchetul General, piata victoriei și violențe pe Libertatea.

Comentarii