„Am hotărât să mă alătur echipei Pro România, deoarece aici este singurul loc unde se face o politică social-democrată autentică, în beneficiul oamenilor și nu al liderilor.
Cu fiecare zi care a trecut de la demisia mea din Partidul Social Democrat, mi-am întărit convingerea că am făcut un lucru bun și că doar așa îi voi putea reprezenta cu onestitate pe cetățenii din județul Ilfov care mi-au acordat voturile și încrederea lor. Cum aș putea acum să apar în fața lor, ca membră a unui partid care, prin guvernul pe care îl susține, condamnă Bucureștiul și întreaga zonă metropolitană la subdezvoltare?”, a scris Bogaciu, pe Facebook.

Ea a arătat că proiectele din Planul de Mobilitate Urbană Durabilă București – Ilfov, și altele asemenea referitoare la Zona Metropolitană, nu vor mai putea fi demarate în condițiile acestei subfinanțări, iar cetățenii din localitățile limitrofe Capitalei vor deveni victime colaterale într-un război politic care nu-i privește.

„De aceea, asemeni altor colegi ai mei, consider că lucrurile în PSD se îndreaptă într-o direcție greșită și cum în interior nu sunt tolerate niciun fel de idei sau opinii contrare celor ale echipei actuale de conducere, singura soluție este construirea unei alternative în afara partidului. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”, a mai spus Corina Bogaciu.

În noiembrie, Bogaciu, alături de doi colegi senatorul Emanuel Botnariu şi deputatul Constantin-Cătălin Zamfira, a anunţat că demisionează din PSD, în semn de protest faţă de „modul autocrat în care este condus în ultima vreme partidul”. Toţi sunt parlamentari de Ilfov, din Organizaţia condusă de Gabriela Firea.

Citeşte şi: Medici inventați cu 9 dolari în reclamele pentru produse ce promit vindecare miraculoasă! Din 1.000 de suplimente alimentare care intră anual pe piață, Ministerul Sănătății a verificat publicitatea a doar 25!

Urmărește-ne pe Google News
Discursul prin care David Popovici i-a cucerit pe maghiari. Ce a spus despre Ungaria într-un interviu
GSP.RO
Discursul prin care David Popovici i-a cucerit pe maghiari. Ce a spus despre Ungaria într-un interviu
ȘOC! Ea e iubita lui David Popovici! Cum arată tânăra, primele imagini cu ea
Playtech.ro
ȘOC! Ea e iubita lui David Popovici! Cum arată tânăra, primele imagini cu ea
Cântăreață mexicană de 21 de ani, executată de soțul avocat într-un restaurant. I-a tras 3 gloanţe în piept şi a încercat să scape cu mită
Observatornews.ro
Cântăreață mexicană de 21 de ani, executată de soțul avocat într-un restaurant. I-a tras 3 gloanţe în piept şi a încercat să scape cu mită
Horoscop 27 iunie 2022. Scorpionii au multe idei de pus în practică pentru a administra anumite resurse pe care le dețin
HOROSCOP
Horoscop 27 iunie 2022. Scorpionii au multe idei de pus în practică pentru a administra anumite resurse pe care le dețin
Laurențiu Reghecampf a dat lovitura cu „Reghe Ranch”! Profit uriaș în afaceri pentru antrenor
Știrileprotv.ro
Laurențiu Reghecampf a dat lovitura cu „Reghe Ranch”! Profit uriaș în afaceri pentru antrenor
"Nu mai are mult". Spioni infiltraţi în Kremlin au aflat cât mai are de trăit Vladimir Putin! Data înaintată de informatori
Orangesport.ro
"Nu mai are mult". Spioni infiltraţi în Kremlin au aflat cât mai are de trăit Vladimir Putin! Data înaintată de informatori
Anunț MedLife, care implică dezvoltarea calității serviciilor medicale la nivelul județului Timiș
PUBLICITATE
Anunț MedLife, care implică dezvoltarea calității serviciilor medicale la nivelul județului Timiș
Got Wood Design, atelierul de mobilier handmade pornit în joacă și ajuns business de zeci de mii de euro
PUBLICITATE
Got Wood Design, atelierul de mobilier handmade pornit în joacă și ajuns business de zeci de mii de euro