Diaspora revine la Cluj. Sute de elevi au cerut echivalarea studiilor

 1 comentariu

Tot mai mulți români din diaspora aleg să se stabilească în Cluj. Peste 300 de elevi au cerut anul trecut echivalarea studiilor, potrivit Inspectoratului Școlar Județean, relatează ziarul local Cluj24.

Sute de cereri de echivalare a studiilor, în Cluj

Concert, în anul școlar 2023-2024, Inspectoratul Școlar Județean Cluj a procesat 306 cereri de echivalare pentru copii reveniți din străinătate, majoritatea din Spania și Marea Britanie. Toate aceste cereri au fost procesate până la jumătatea lunii iulie 2024.

Și în anul școlar 2022-2023, Inspectoratul Școlar din Cluj a înregistrat 321 de cereri de echivalare a studiilor.

Cele mai multe solicitări de echivalare a fost pentru elevii înscriși în ciclul primar.

„De asemenea, a fost un procent destul de ridicat al elevilor care solicită echivalarea studiilor la nivelul unității de învățământ, fie pentru că nu dețin documente de studii, fie pentru că provin dintr-o formă de învățământ nerecunoscută sau neacreditată sau neautorizată”, se precizează într-un raport al Inspectoratului Școlar Județean din Cluj.

Acești elevi, care nu au documente complete de studii, se mută frecvent cu familiile, fie dintr-o parte în alta a unei țări, fie dintr-un stat în altul, spun reprezentanții instituției.

Din această cauză, ei ajung să frecventeze mai multe școli într-un an. La întoarcerea în țară, părinții nu mai reușesc să obțină actele necesare de la toate unitățile de învățământ.

La IȘJ Cluj, au fost echivalate 258 de studii pentru elevi veniți din străinătate sau care au studiat în limbi străine. De altfel, 42 de echivalări au fost realizate pentru elevii români fără documente, iar 6 pentru cei care au făcut home schooling.

Cele mai multe echivalări, 141, au fost pentru elevii din învățământul primar. Un elev și-a echivalat studiile pentru a se înscrie în învățământul profesional.

Elevi din toate colțurile lumii au cerut echivalarea studiilor în Cluj

Cele mai multe cereri de echivalare a studiilor provin din Spania (58) și Marea Britanie (38), reprezentând 31,37% din total.

Există și cereri din Republica Moldova (11), Ucraina (11) și alte țări, inclusiv Australia (1), Emiratele Arabe Unite (1), Japonia (3) și Statele Unite ale Americii (9).

Printre țările din care s-au întors cei mai mulți elevi se numără: Germania (24), Austria (8), Franța (18) și Italia (20).

De asemenea, 17 elevi români care au studiat la școli internaționale în Cluj sau România au solicitat echivalarea studiilor.

Evaluarea dosarelor pentru echivalarea studiilor se face de o comisie desemnată de IȘJ Cluj. După eliberarea atestatului, școlile înregistrează clasele echivalate. Directorul unității de învățământ decide nivelul clasei, bazându-se pe analiza comisiei și raportul cadrelor didactice.

Evaluarea ține cont de vârstă, de nivelul educațional și de perspectivele de evoluție școlară ale elevului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    K476 07.11.2024, 13:47

    Din cate stiu, sunt multi infractori si cersetori care pot ajunge la parnaie daca revin in occident. Sigur ca mai sunt si altii, dar grosul de aici vine ca la noi ii lasa in libertate si le da ajutoare.

ALTE ȘTIRI
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
20:37
Războiul din Ucraina riscă să escaladeze cu sabotaje în țările vecine și să atragă NATO într-un conflict regional, avertizează Marco Rubio. „Este în impas și este foarte periculos”
20:29
Un atac ucrainean cu drone a scos din funcțiune un centru de date al gigantului rus Yandex
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește