„La începutul lunii noiembrie a anului 2015, Primăria București a decis închiderea „Arenei Naționale” din cauza membranei acoperișului ce ar fi fabricat dintr-un material neomologat în România. Din acest motiv, nu s-a emis aviz din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU). Din datele existente, rezultă că proiectul prevedea edificarea unui acoperiș de tablă, fix, pentru care exista aviz ISU. Ulterior, proiectul a fost modificat, fără a se cunoaște motivele care au stat la baza deciziei, prevăzându-se construcția unui acoperiș retractabil, din alt material, aspect care impunea obținerea unui nou aviz ISU”, precizează DNA, într-un comunicat.

Procurorii au constatat că, la încheierea lucrărilor, deși se știa că nu este posibilă obținerea avizului, s-a efectuat plata către constructor.

Primarul interimar al Capitalei, Răzvan Sava, a anunțat că, în ianuarie, că cel mai mare stadion din țară nu a primit avizul ISU. Arena Națională nu a primit avizul ISU din cauza faptului că materialul folosit pentru acoperișul retractabil nu poate fi omologat în România, deși este omologat în Germania.

Acoperișul stadionului ar fi trebuit să fie fix, din tablă, însă proiectul a fost schimbat, iar acoperișul a devenit retractabil și dintr-un alt material, a explicat Sava.

Arena Națională a fost închisă după tragedia din clubul Colectiv, de pe 30 octombrie, în urma căruia 63 de persoane și-au pierdut viața.

Stadionul a fost inaugurat în septembrie 2011 și a funcționat cinci ani fără autorizație de la ISU. “Problema majoră o constituie acoperişul arenei, construit dintr-un material necunoscut, care nu este în corelaţie cu legislaţia din România. Ştim că s-au făcut teste pe material pentru a se stabili cum se comportă la foc. Simularea nu s-a făcut de pompieri, iar rezultatul acestui test se ţine la secret”, a declarat pentru Libertatea un înalt ofițer din cadrul ISU.

234 de milioane de euro au fost cheltuiţi pentru construirea celui mai mare stadion din ţară, din care 20 de milioane de euro a plătit Primăria Capitalei pentru acoperișul retractabil.

CITEȘTE ȘI

Răspuns dur pentru CTP, după atacul furtunos la adresa Patriarhului Daniel: „Și eu sunt vită creștină!”
PARTENERI - GSP.RO
Răspuns dur pentru CTP, după atacul furtunos la adresa Patriarhului Daniel: „Și eu sunt vită creștină!”
Povestea lui Lucifer, criminalul care a decapitat 48 de deținuți. Este șocant, momente uluitoare
PARTENERI - PLAYTECH
Povestea lui Lucifer, criminalul care a decapitat 48 de deținuți. Este șocant, momente uluitoare
Horoscop 31 octombrie 2020. Fecioarele pot ajunge foarte ușor la concluzii greșite, dintr-o grabă nejustificată
HOROSCOP
Horoscop 31 octombrie 2020. Fecioarele pot ajunge foarte ușor la concluzii greșite, dintr-o grabă nejustificată
Majorat sărbătorit cu zeci de invitați și cântăreți de manele, oprit de poliție după un Live pe Facebook. „Amânaţi mă, fraţilor. Sunt şi eu Tzanca Uraganu’ şi mi-am făcut botezul în casă” VIDEO --->
Știrileprotv.ro
Majorat sărbătorit cu zeci de invitați și cântăreți de manele, oprit de poliție după un Live pe Facebook. „Amânaţi mă, fraţilor. Sunt şi eu Tzanca Uraganu’ şi mi-am făcut botezul în casă” VIDEO --->
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani
Telekomsport
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani