Doar 34 de şcoli din 529 sunt autorizate de ISU în Bucureşti. Situaţia unităţiilor de învăţământ care funcţionează fără aviz de la pompieri este dezastruoasă

Comentează
Risc de epidemie de gripă în școlile din București. Clasă goală

Situaţia şcolilor autorizate de către pompieri în Bucureşti nu este schimbată aproape deloc faţă de anii trecuţi. Doar 34 de şcoli  din 529 sunt autorizate de ISU în Bucureşti. De anul trecut şi până acum, doar o singură unitate de învăţământ din Capitală a mai fost autorizată.

Libertatea vă prezintă în continuare situaţia din prunctul de vedere al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, în Bucureşti sunt 634 de unităţi de învăşământ de stat şi private, din care 105 nu au nevoie de autorizaţie pentru că nu s-au făcut modificări la construcţiile respective.

Dintre cele 529 rămase, pentru care ar trebui să existe avizul şi autorizarea pompierilor, doar 5 şcoli de stat şi 29 private au aceste acte în regulă. Asta deşi, susţin  reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, au cerut, în nenumărate rânduri, primăriilor care se ocupă de unităţile de învăţământ, dar şi directorilor de şcoli să intre în legalitate.

Şcolile unde s-au făcut modificări au nevoie de autorizaţii

Avizele/autorizațiile de securitate la incendiu se emit în condiţiile art. 30 din Legea nr. 307/2006 cu modificările şi completările ulterioare, pentru construcții noi sau existente la care s-au realizat lucrări de modificare sau schimbare de destinație și care se încadrează în prevederile hotărârilor de Guvern care reglementau/reglementează cerința de avizare/autorizare din punct de vedere al siguranței la foc, respectiv al securității la incendiu.

Începând cu anul 1992 (anul apariției primei hotărâri de Guvern care stabilea categoriile de construcții pentru care era obligatorie obținerea autorizației de prevenire şi stingere a incendiilor) și până în anul 1998, proprietarii clădirilor destinate persoanelor ce nu se pot evacua singure (grădinițe), aveau obligația să solicite autorizația de prevenire și stingere a incendiilor.

Iată ce unităţi ar trebui să ceară aviz de la ISU

Pentru clădirile cu destinația de învățământ realizate în perioada 1998-2002 (în vigoare H.G.R. 571/1998), sau cele la care au fost efectuate intervenții în perioada menționată, era necesară obținerea avizului/autorizației de privind prevenirea și stingerea incendilor în următoarele condiții:

- școli, licee, universități și alte clădiri de învățământ, cu aria desfășurată mai mare de 700 m2;

-  grădinițe cu capacitatea de peste 40 de locuri, situate la parterul construcțiilor și, respectiv, 20 de locuri, pentru cele situate la nivelurile superioare.

În intervalul 2002÷2006 (în vigoare H.G.R. 448/2002) construcțiile noi cu destinația de învățământ, sau cele la care au fost efectuate intervenții în perioada menționată, se supun avizării/autorizării din punct de vedere al securității la incendiu în următoarele condiții:

- clădiri sau spații amenajate în clădiri, având destinația învățământ, cu aria desfășurată mai mare de 500 m2.

Pentru clădirile cu destinația de învățământ realizate în perioada 2006÷2016 (în vigoare H.G.R. 1739/2006 modificată și completată cu H.G.R. nr. 19/2014), sau cele la care au fost efectuate intervenții în perioada menționată, este necesară obținerea avizului/autorizației de securitate la incendiu în următoarele condiții:

- clădiri sau spații amenajate în clădiri, având destinația pentru învățământ, supravegherea, îngrijirea sau cazarea/ adăpostirea copiilor preșcolari, elevi, studenți, bătrâni, persoane cu dizabilități sau lipsite de adăpost, indiferent de aria construită.

Din anul 2016 până în prezent (în vigoare H.G.R. 571/2016) este necesară obținerea avizelor/autorizațiilor de securitate la incendiu pentru clădiri sau spații amenajate în clădiri, având destinația de învățământ, supraveghere, îngrijire sau cazare/adăpostire a copiilor preșcolari, elevilor, studenților, bătrânilor, persoanelor cu dizabilități sau lipsite de adăpost, cu aria desfășurată mai mare sau egală cu 150 m2.

Situaţia unităților de învățământ din București

În primăvara, cât și în toamna anului 2017 au fost inventariate unitățile de învățământ de stat și private din  București, ocazie cu care au fost desfășurate verificări privind încadrarea/neîncadrarea acestora în categoriile de construcții care se supun avizării/autorizării privind securitatea la incendiu, rezultând următoarele date:

Total unități de învățământ 634 (407 de stat și 227 privat)Unități de învățământ autorizate: 34 (5 de stat și 29 privat)Unități de învățământ neautorizate: 495Unități de învățământ care nu fac obiectul avizării/autorizării: 105Total corpuri de clădire: 1077Corpuri de clădire autorizate: 48Corpuri de clădire neautorizate: 777Corpuri de clădire care nu fac obiectul avizării/autorizării: 252În perioada 01.01.2018- 31.07.2018 la sediul ISU Bucureşti au fost înregistrate 192 de cereri pentru emiterea avizelor de securitate la incendiu astfel:- cereri avize pentru unități de învățământ-stat: 137- cereri avize pentru unități de învățământ private: 55Avize emise 2018:- avize emise pentru unitățile de învățământ- stat: 66- avize eliberate pentru unități de învățământ private: 19

O singură şcoală a fost autorizată într-un an

În perioada 01.01.2018- 31.07.2018 la sediul ISU Bucureşti au fost înregistrate 39 de cereri pentru emiterea autorizațiilor de securitate la incendiu 2018:- cereri autorizațiilor pentru unități de învățământ-stat: 11- cereri autorizațiilor pentru unități de învățământ private: 28Autorizații emise 2018:- autorizațiilor emise pentru unitățile de învățământ- stat: 1- autorizațiilor eliberate pentru unități de învățământ private: 8

În anul 2017 cât și în anul 2018 au fost desfășurate întâlniri cu arhitecții privind neconformitățile constatate de inspectori la analiza documentațiilor tehnice elaborate de aceștia în vederea emiterii avizelor/autorizațiilor de securitate la incendiu și protecție civilă.

La inițiativa inspectoratului a fost acordată asistență tehnică de specialitate reprezentanților autorităților publice locale privind avizarea/autorizarea unităților de învățământ.

În fiecare zi de miercuri între orele 13.00-15.00 este stabilit programul de audiențe, iar în fiecare zi de joi între orele 13.00-15.00 se acordă asistență tehnică de specialitate, aspect postat pe site-ul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dealul Spirii” Bucureşti-Ilfov și afișat la avizierul unității.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
21:53
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
20:41
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
18:51
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
18:47
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
20:00
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
17:15
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
23:14
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
23:09
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
22:38
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
22:23
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
TRENDING
20:38
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
21:50
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
21:21
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
17:54
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
19:52
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
19:05
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
17:46
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală