Doi copii s-au înecat într-un canal. Tatăl unuia dintre ei a avut un șoc dublu: ”Am observat o mână a fiului meu și l-am scos din apă”.Incident tulburător în Republica Moldova, în zona Găgăuzia, din sudul țării. Doi verișori, în vârstă de numai 5, respectiv 7 ani s-au înecat într-un canal al râului Ialpung, pe raza localității Congaz.Tatăl unuia dintre băieți a declarat că și-a lăsat copilul la bunica joi dimineață, după care a plecat la serviciu, în orașul Comrat. Când s-a întors, bătrâna i-a spus că puștii au cerut voie să plece la joacă împreună cu alți doi prieteni. Doi dintre cei patru copii s-au întors, doi n-au mai apărut.
„Al treilea băiat este fiul mai mare al sorei mele. El nu poate vorbi, e bolnav. L-am întrebat unde sunt copiii şi atunci când i-am dat dulciuri a arătat în direcţia canalului”, a spus tatăl unuia dintre copii. „Am observat o mână şi umărul fiului meu pe mal. Imediat l-am scos din apă. Al doilea copil a fost găsit de către localnici. În ajutor ne-au sărit şi pescarii. În timpul căutărilor, un vecin a călcat întâmplător pe corpul neînsufleţit al minorului”, a mai spus bărbatul. Vecinii au declarat că victimile provin dintr-o familie de oameni care au avut grijă de copii: „Sunt oameni cumsecade. Bunicul copiilor a decedat acum jumătate de an”.Recent, în România, un cunoscut sportiv s-a înecat în fața copilului său!