Potrivit MAI, unul dintre agenţi a pretins şi primit de la patru persoane suma de 200 euro, motiv pentru care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, fals în declaraţii şi zădărnicirea combaterii bolilor.
„Cât priveşte pe cel de-al doilea agent, întrucât a dispus aceeaşi măsură faţă de alte trei persoane, dintre care una nu deţine permis de conducere, menţionând că sunt conducători de autovehicule transport marfă cu capacitate mai mare de 2,4 tone, este cercetat pentru abuz în serviciu, fals informatic, fals în declaraţii şi zădărnicirea combaterii bolilor”, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) transmis miercuri.
Agenţii de poliţie de frontieră români sunt acuzați că au consemnat în fals că persoanele în cauză ar fi conducători de autovehicule de transport marfă, aspect care le permitea să eludeze măsura carantinei instituţionalizate pentru 14 zile, dat fiind că se întorceau dintr-o ţară inclusă în „zona roşie”.
Cele șapte persoane au fost introduse în carantină. Acum sunt cercetate pentru dare de mită
Pentru eliminarea riscurilor la adresa sănătăţii publice, toate cele şapte persoane au fost introduse în carantină instituţionalizată, unde au rămas până la data de 25 aprilie.
În urma testelor efectuate la finalul perioadei de carantină, niciuna dintre persoane nu a fost confirmată ca fiind pozitivă cu noul timp de coronavirus. Faţă de cele şapte persoane se efectuează cercetări pentru infracţiunile de dare de mită.
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor a dispus, marţi, reţinerea pentru 24 de ore a celor doi angajaţi ai Poliţiei de Frontieră, urmând ca miercuri să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
„Facem precizarea că în toată această perioadă structurile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne au acţionat pentru asigurarea nivelului de integritate a personalului MAI. Conducerea Ministerului Afacerilor Interne dezaprobă şi nu tolerează astfel de fapte”, precizează comunicatul.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro